Mălini

Târgul Internațional de Carte si Muzică – Libris

În perioada 21 – 24 martie /2019 la Aula Universitatii Transilvania (Bd. Iuliu Maniu nr. 41A)./Brașov are loc cea de-a XVI-a ediție a Târgului Internațional de Carte si Muzică – Libris .Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

Cărțile mele, la cea de-a XVI-a ediție a Târgului Internațional de Carte si Muzică – Libris

În perioada 21 – 24 martie /2019 la Aula Universitatii Transilvania (Bd. Iuliu Maniu nr. 41A)./Brașov are loc cea de-a XVI-a ediție a Târgului Internațional de Carte si Muzică – Libris .Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.

Ziua Fericirii

Cineva a hotărât că 20 Martie este Ziua Fericirii. Evident, nu există o astfel de zi. Asta ar însemna că toate celelalte zile din calendar ar fi surorile vitrege ale zilei de 20 Martie. Fericirea nu poate fi despărțită în silabe, anotimpuri sau zile . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-20 Martie/2019

Mălini-11 Martie/2019

Rafale de vânt izbesc neîncetat brațele fraților pomi, firele de iarbă și lumânările stinse ale mormintelor. Lupta va ține până când Domnul va rosti Binecuvântare nouă, iar Primăvara va alunga Vântul de Miazănoapte, dincolo de Munții cei Mari ai Stânișoarei. Până atunci, fiecare rugăciune curată se îndreaptă către albastru. Rugăciunile oamenilor. Rugăciunile fraților pomi. Rugăciunile apelor vii care izvorăsc la ceas de noapte în locuri unde Luminile aprinse de Înviere nu se sting. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-11 Martie/2019

Cărțile mele la Târgul GAUDEAMUS Craiova Ediţia a XVIII-a/2019

Târgul GAUDEAMUS Craiova-Ediţia a XVIII-a/2019 va avea loc în perioada 27 februarie – 3 martie a.c. în foaierul Teatrului Naţional “Marin Sorescu”.
Programul de vizitare este următorul:
– miercuri – sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00;
– duminică, între orele 10.00 şi 14.00.
Intrarea este liberă pentru toate categoriile de vizitatori.
Cărțile mele pot fi găsite la standul Editurii Eikon.

Cu respect,
Eduard Dorneanu

Mălini-25 Februarie/2019

Am auzit primul strigăt al Primăverii. M-a strigat pe numele de copil, apoi pe cel de bărbat. I-am răspuns împreună cu frații pomi, cu fântâna cu roată de lemn și cu brazdele ogorului strămoșesc. Ecoul chemării mi-a ars pleoapele și am simțit pe buze, gust de miere. Primăvara e aproape. Aproape . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-25 Februarie/2019

Mălini 22 Februarie/2019

 

Iarna s-a întors la Mălini. Vântul de Miazănoapte a umplut cerdacul cu omăt nou, proaspăt. În locul florilor de primăvară, ziua de mâine se va primeni cu troiene și țurturi sclipitori.
Încui poarta dinspre drum și ascult cu ochii închiși zbuciumul vântului. Și plânsul mormintelor fără de lumină se aude. Încet, tânguitor, liniștitor.
Îndepărtez omătul de pe tabla gardului. Simt cum intră zăpadă sub mănușile de lână. Nu spun nimic. Desfac brațele și primesc văl de vânt neobosit. Nu mă tem. Copiii Bucovinei nu pot fi învinși de anotimpuri, de nopți întunecate ori de vânt. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-22 februarie/2019

Iubirea nu este un șobolan degerat

Cei mai răi oameni sunt oamenii neiubiți. Oamenii neiubiți în tinerețe, neiubiți la bătrânețe, neiubiți în clipele când doresc să se încălzească în valurile de carne ale celorlalți. Rămași fără mângâiere, acești bipezi cu suflet mutilat, încep să atace pe acei care au cunoscut fericirea. Îi vedem peste tot, își poartă otrava prin lume: la televizor, la nunți, la Biserică ori la o halbă de fiere. Peste tot. Cuvintele lor caută alte cuvinte, la fel de otrăvite, și împreună, formează un ecou menit să murdărească anotimpuri, vise , îmbrățișări.
Acum câteva zile, am deschis televizorul, pe un post ..de știri’’. Patru domni și doamne (Slavă Domnului, nu le cunosc numele și nici nu doresc asta ) vorbeau despre un cuplu, despre soții Macron. Evident, se discuta despre diferența de vârstă,  despre faptul că un divorț este inevitabil, se discuta și despre intimitate. E greu de înțeles cum și de ce e nevoie să se discute public despre un cuplu, fie el și un cuplu cunoscut de întreaga populație a planetei. Nu înțeleg cum poți să știi dacă e fericit sau nu cineva, dacă nu îl/îi cunoști personal. Cum poți aprecia gradul de fericire a unui cuplu și cât de mult se doresc doi soți? Hmm, asta seamănă mai mult a acumulare de frustrare și ține de răzbunarea pe care o pune la cale cel neiubit, mereu gata să murdărească imaginea altora. Ce m-a determinat să nu schimb canalul și să urmăresc în continuare emisiunea? Cei de dincolo de sticlă afirmau că sunt specialiști în ceva ce ține de horoscop, preziceri, etc. Brusc, un domn cu aer misterios, a afirmat că el a studiat viețile anterioare ale soților Macron, adică 23 sau 32 ( nu mai știu exact cum au spus). Au urmat fraze pompoase, unele viclene, altele pline de ură, oleacă mai rafinată. Oamenii aceia își dădeau cu părerea în funcție de calendarul chinezesc, rune și alte chestii din astea ciudate. Am ascultat. Mi-am dat seama câtă invidie a stârnit acest cuplu, câtă frustrare au strâns în sufletele lor cei care nu au fost niciodată iubiți cu adevărat. Cred că e cumplit să ți se spună ,te iubesc’’ doar așa, pentru că așa trebuie. Cred că e cumplit să stai în același pat cu un străin/ă care ți-a luat  numele de familie și nu simte nimic pentru tine. Ei bine, astfel de oameni, culmea, specialiști în ale psiho-horoscop0-umanului discută despre un cuplu format din oameni care se iubesc. Care este adevărul? Prieteni, să fim serioși, iubirea nu cunoaște granițe, culori sau diferențe de vârstă. Cred că domnul Macron a divinizat-o dintotdeauna pe actuala lui soție. Sunt sigur că acești oameni se iubesc, iar cei care își închipuie că diferența de vârstă înseamnă ceva, se înșeală. Vă asigur că bărbatul care nu a divinizat o femeie, a trăit degeaba, iar femeia care nu a simțit că e zeița cuiva, a trecut degeaba prin această lume.  Nu contează anii, culoarea pielii sau etnia. Iubirea leagă oameni diferiți în împletire de fior și vibrație. Asta e fericirea și oricâte vorbe ar lansa către nicăieri, oamenii neiubiți, Iubirea învinge. Aici, apoi în veșnicie. Mereu . . .

 

 

Eduard Dorneanu

Mălini

Mălini-12 Februarie/2019

Ninge la Mălini. Mama aprinde focul în sobele de teracotă. Eu sunt afară, ,,croiesc” cărări prin omătul apos al lui Februarie. Nu sunt singur. Ify mă privește de pe coama cerdacului, iar în verdele Reginei Tuia e plin de păsări micuțe, viu colorate.
-Haida’ , haida’, Primăvară!, strig vesel, ca în copilărie, apoi fâșcâi prelung.
-Haida’, hai!, răspunde Primăvara, într-un colț de Paradis. Ai răbdare, Eduard. Mai ai răbdare, oleacă.
Ninge la Mălini. Omătul acoperă urme și așchii de brad. Niciodată, inimi. Niciodată, vise. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-12 Februarie/2019

Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură

Calendarul Programului ,,Lectura 2019”

Gaudeamus Craiova: 27 februarie – 3 martie, Teatrul Naţional Marin Sorescu
Gaudeamus Cluj-Napoca: 17 – 21 aprilie, Piaţa Unirii
Gaudeamus Oradea: 8 – 12 mai, Piaţa Unirii
Gaudeamus Timişoara: 22 – 26 mai, Piaţa Libertăţii
Gaudeamus Litoral: 1 – 5 august, Piaţeta Perla
Gaudeamus Braşov: 14 – 18 august, Piaţa Sfatului
Gaudeamus Radio România: 20 – 24 noiembrie, Romexpo