Mălini-29 Iunie/2019

Anul acesta, ploile au stricat cireșile și vișinile. Roadele au prins un gust acru, apoi au putrezit pe crengi. Cireșii Ioana și Teona trebuie să mai aștepte un an până când vor rodi din nou. Poate că Domnul va trimite furtunile departe de satul meu drag.
Zilele și anotimpurile trec greu, aici, la poalele Munților cei Mari ai Stânișoarei. Mângâi trupul de coajă și lemn tânăr la Ioanei. Pe deasupra noastră, trec în zbor, trei ulii carpatini. Nu zboară după pradă, nu caută sânge, nici carne. Se duc înspre Pădurea Prisos, locul acela minunat unde fiecare șoaptă de dragoste devine ecou, apoi foc viu și nor veșnic călător pe cerul sacru al Bucovinei.
Fâșcăi prelung. Ulii fac un ocol și înconjoară de două ori cireșul de pe hat, apoi pleacă înapoi către pădurea fermecată. Zâmbesc și mulțumesc în gând pentru bucuriile simple ale fiecărei zile. . .

Eduard Dorneanu

Mălini-29 Iunie/2019

Mălini

Locuiesc în același loc unde am copilărit. Nimic din jurul meu nu pare schimbat. Au crescut pomi tineri, alții mai bătrâni au fost doborâți de furtuni. În fiecare dimineață, privesc cum răsare soarele deasupra Pădurii Prisos și aud chemările cocoșilor. Îngerul de pază deschide fereastra dinspre drum și mângâie verdele Reginei Tuia.
Locuiesc în același loc unde am copilărit. Nu am dorit să plec în altă parte, chiar dacă luminile orașelor m-au chemat adeseori. Aici, fiecare rugăciune aduce un zâmbet pe buzele Domnului. Aici ,aud șoaptele Dornenilor plecați dincolo de albastru .
Locuiesc în același loc unde am copilărit. În casa de lemn cu cerdacul vopsit în albastru. În satul unde îngerii culeg merele căzute pe iarba de umbră și le duc în ceruri. În apropierea apelor sacre ale Suhăi și Moldovei. În Mălini, inima Bucovinei. . .

 

Eduard Dorneanu
Mălini-10 Iunie

Mulțumiri

Mulțumesc celor care au vizitat standurile Editurilor Eikon și Tracus Arte la cea de-a XIV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest și au cumpărat cărțile mele.