Mama a așezat pe coama cerdacului, cele trei ghivece cu primăvărele. Florile sunt primenite cu apă proaspătă și zâmbet de înger. În jurul casei părintești, zăpezile s-au topit..
-A venit Primăvara, Eduard, spune mama. Vezi?
-Da, mamă, răspund încet.
Turturelele Thaisa și Raisa se opresc din zbor și aterizează pe firul care face legătură dintre consola de pe casă și stâlpul de la poartă. Micile păsări încep să cânte.
-Vezi?, Eduard, spune mama.
-Da, răspund încet. Văd, mamă…
În jurul nostru, zăpezile s-au topit. Pământul are nevoie de lacrimi noi . . .
Buna Vestire. Astăzi, orice om poate chema la masa lui pe îngerul de pază. Nu mă îndoiesc de credința și obiceiurile neamului meu. Aștept îngerul. Răstorn mămăliga pe un fund de lemn cafeniu. Voi mânca ,,mâncărică” de pește: sos din legume și carne de macrou. Farfuria îngerului o așez pe scaunul dinspre Răsărit, apoi aștept preț de o rugăciune curată.
-Am venit frate om, spune îngerul de pază. E fierbinte mămăliga ?
-E fierbinte, frate înger. Ce bine că ai venit.
Mâncăm în liniște.Nu cutez să îi privesc ochii.
-Apa e proaspătă, Eduard ?
-Da, frate înger. Abia am adus-o de la fântâna cu roată de lemn. Vrei să bei ?
-Da, frate om. Mi-e tare sete.
Îngerul bea apă rece, apoi continuă să mănânce. Știu că dincolo de albastru, tatăl meu zâmbește fericit. Și bunicul Vasile, și bunica Maria. Și toți Dornenii care au trăit cândva în binecuvântatul meu sat, Mălini.
Îngerul de pază se ridică și rostește încet:
-O viață fără tristețe să ai , frate om.
Închid pleoapele și mulțumesc. Aud cum alți îngeri de pază mulțumesc altor oameni, în alte case, în alte sate, cu aceeași bucurie. Binecuvântată este ziua de Buna Vestire. Ziua oamenilor și a îngerilor. Ziua fără de tristețe. . .
O însoțesc pe mama până la poarta dinspre drum, apoi ea iese în șosea și merge preț de o rugăciune blândă către ulița care duce la biserica satului. Nu există imagine mai sfântă ca aceea a unei mame care merge la sfântul locaș. În spatele mamei, Lumina curăță de pași drumurile satului. Îngerul de pază o urmează la o distanță de șaisprezece bătăi de inimă. O privesc cu drag. Ca pe singura ființă care poate deschide porțile Cerului.
Drumul de Credință al mamei continuă. Sub Lumina Celui Veșnic Viu. În cel mai frumos loc din Univers. La Mălini…
Zăpada s-a topit. Doar pe culmile Munților Stânișoarei se mai pot zări petice albe de omăt. Cărările care duc către Pădurea Prisos și Păiseni pot fi din nou folosite.
Mama îmi spune să scriu un pomelnic. Îl va duce sâmbătă la biserică și îl va da preotului. Este ceea ce în Bucovina se numește ,, pomelnic peste post”. Numele celor plecați la Domnul sunt pomenite de către preotul satului pe tot timpul postului.
-Să nu uiți să pui în listă și pe Aglaia, spune mama. Și pe Tănase. Sunt nașii mei de cununie.
-Nu uit, răspund zâmbind.
-Și pe bunica mea, pe Natalia să o pui în listă. Să nu cumva să uiți, Eduard.
– Nu uit, cum să uit . . .
Adaug și pe prietenii mei Sasha și Marko. După cum am mai spus, ei au căzut în timpul luptelor civile din fosta Iugoslavie.
-Să nu uiți pe nimeni, insistă mama.
Zâmbesc și scriu cu litere mari pe hârtia cu pătrățele: ,,PESTE POST”.
Zăpada s-a topit. Animalele de pradă s-au îndepărtat de Mălini. Domnul mângâie crengile pomilor tineri și binecuvântează ogoarele. E primăvară, prieteni. Din nou. . .
Și anul acesta, am așteptat Primăvara, la marginea Pădurii Prisos. La miezul nopții, sub un cer senin și curat, am ascultat șoaptele și chemările primei zile de Mărțișor. În jurul meu, se văd cărările vechi și semnele lăsate de oameni și animale. Am coborât Coasta și m-am oprit la apa Suhăi. Am văzut luminile satului meu drag, Mălini, și am plecat înspre casă. Primăvara știe că am așteptat-o la margine de pădure.. Primăvara nu uită numele oamenilor și satelor din Bucovina . Se întoarce, mereu. Mereu. . .