Plouă. Tata spunea că atunci când plouă mult în luna septembrie, fierul coaselor ruginește, iar animalele de pradă se mută din locurile vechi în unele apropiate de așezările oamenilor. Da, plouă. Pământul se bucură. Oamenii, nu prea. E mult de muncă. Încă nu au fost scoase din țărâna ogoarelor, toate barabulele. Popușoii nu s-au copt. Nici strugurii. . .

Despic o cioată uscată de cireș. Ies scântei, imediat după lovitura toporului. E semn că fierul toporului a atins și o piatră, lipită cine știe cum de cioată.

-Eduard!, treci acasă. Nu munci pe ploaie. Să nu te îmbolnăvești!

Mama e îngrijorată. Nu vreau să o supăr.

-Vin imediat! răspund vesel. Nu stau în ploaie. Doar am vrut să văd dacă lama toporului este ascuțită. Tata spunea că în astfel de vremuri, animalele de pradă se apropie de sate.

-Așa spunea?, întreabă mama.

-Da… Așa spunea.