SUBLIMARE

În sfârșit, iarna dă semne de slăbiciune

În sfârșit, iarna dă semne de slăbiciune. Dimineață, înainte ca soarele să răsară deasupra Pădurii Prisos, am auzit chemările păsărilor mari de pradă. E semn că anotimpul blestemat a fost rănit și haina albă a ghețurilor se va topi.
Despic două cioate de cireș. Coaja lemnului verde se lipește de lama toporului.
-Dacă sufletul omului s-ar putea încălzi la dogoarea sobei de teracotă, ce bine ar fi, șoptesc la lumina stelelor lui februarie. Și dacă ne-am putea ascunde visele într-un colțun de lână. Măcar până trece urgia Vântului de Miazănoapte . . .
Ridic din nou toporul. Lovesc cu furie. Undeva , departe-departe, pornesc către Mălini, berzele. În stoluri mari, magice. Primăvara se apropie de casa și de inima mea. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-22 Februarie/2021

Cociorva adună lacomă praful gri, încă fierbinte

Scot cenuşa din sobe. Cociorva adună lacomă praful gri, încă fierbinte. Îmi este milă de albul zăpezii, aşa că arunc cenuşa în livadă sub un gard troienit. Desfac cu toporul câteva cioate de cireș. Coaja lemnelor opreşte de câteva ori lama toporului. Am nevoie şi de câteva lemne ,,,verzi” care în combinaţie cu cele uscate să menţină focul viu cât mai mult timp. Suflu în palme şi adun lemnele despicate din zăpadă. Urmele îngheaţă asemeni frazelor rostite sub ameninţarea uitării. Trec printre îngeri şi pomi. Vesel şi trist. Binecuvântat. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-1 Februarie

Apele fântânilor vindecă

Scot apă de la fântâna cu roată de lemn. O greutate mare s-a agățat de căldare. Învârt roata încet și simt puterea poverii venită din adâncul fântânii.
-Ce crezi că e?, întreabă îngerul de pază. S-a agățat de urechile căldării. E ciudat că încă nu s-a desprins de ea.
-Nu știu, frate înger, răspund vesel. Poate că e o boandă albă din aceea cum purtau cândva bătrânii. Sau poate că e o cioată din Pomul Vieții. Oricum, e ceva bun.
-Da, cred că ai dreptate. Să nu îți fie frică.
-Nu, nu mă tem.
A ajuns căldarea plină de apă până aproape de butucul fântânii. Agățată de ea este o găleată veche, ruginită. O scot încet și o așez lângă fântână. Și ea este plină cu apă deși e turtită și învechită de rugină.
-Nu o să te arunc, rostesc încet. O să te las să te odihnești în livadă, lângă gardul de sârmă. O să auzi primul strigăt al Primăverii și o să vezi cum se întorc în Bucovina, stolurile de berze.
-Da, să nu o arunci, spune îngerul de pază.
Îngerul ia în căușul palmelor apă scoasă de căldarea ruginită. Se spală pe față, apoi îmi șterge fruntea cu apa limpede. Zâmbim. Aici, la Mălini, apele fântânilor vindecă rănile și aduc bucurii pe care oamenii din altă parte nu le trăiesc în scurta lor viață. Aici, e Paradisul. La Mălini, cel mai frumos loc din Univers. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-28 Ianuarie 

Iarna își strigă numele de alint

Ninge la Mălini. Florile de gheață ale geamurilor ascund primăvărelele,apoi conturează desene misterioase și reci. Aprind focul în sobele de teracotă. Ninge. Iarna își strigă numele de alint. Numele rostit cu ochii închiși. Toate numele . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-8 Decembrie/2020

MONTGISARD

 

regele lepros a ridicat din nisip flamura cruciată
optzeci de fraţi au strigat numele Domnului.
sub scuturile celor plecaţi în căutarea binecuvântării
moartea dezbrăca de copilărie fecioarele maure..

aproape de Ramla l-am văzut pe Saint George
sabia lui despica toate cuvintele mincinoase.
oamenii morţi se îngropau singuri într-o nouă uitare
iar îngerul care vesteşte Apocalipsa a plecat către sud
spre a duce în infern capul lui Ahmed.

mi-am continuat marşul printre cadavrele luptătorilor solitari
cu coada ochiului închideam rănile muribunzilor.
credinţa se rezuma la respiraţie şi pas,
rugăciunea era ariergarda unei lumi în derivă.

nu am murit nici atunci. . .
drumurile s-au închis în cercul de sânge al ecoului.

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,Sublimare”

 

Autor:Eduard DORNEANU
Titlu:Sublimare
Editura Eikon

COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ, PROZĂ, POEZIE
ANUL APARIŢIEI: 2017
ISBN: 978-606-711-548-2
NR. PAGINI: 146
FORMAT: 13×20

 

Toamnă la Mălini. În cel mai frumos loc din Univers. Acasă . . .

Toamnă la Mălini. Așez câteva mere ionatane pe coama cerdacului, lângă lădița cu lemne de foc. Sunt mere culese de pe jos, dar sunt nespus de frumoase.
-Mere roșii, mere dulci-acrișoare, mere brumate, mere sărutate de brazda ogorului părintesc, spun încet.
O să le coc pe plită, la noapte, la vremea când Vântul de Miazăzi va bate la ferestre. Până atunci, voi aduna frunzele de tei de pe șanț, voi despica buturugi câlțoase și voi îndrepta haturile, în locurile unde plugul tractorului, le-a tăiat strâmb.
Toamnă la Mălini. În cel mai frumos loc din Univers. Acasă . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-18 Noiembrie

Noaptea vine mai repede ca altădată, iar Octombrie pleacă în albastru

A nins în Munții cei Mari și peste Trecătorile care unesc Bucovina de Ardeal. E frig și norii acoperă cuvintele care altădată încălzeau inimi și vise. Aduc în casă Micul Cactus și pe Matilda ( micuța avocado). Iarna este un dușman teribil. E greu de luptat împotriva anotimpurilor ostile. Foarte greu. . .
Cocoșul Suleyman cântă prelung, apoi pleacă în poiată și lasă ecoul să îi poarte cântecul mirat către departe. Noaptea vine mai repede ca altădată. iar Octombrie pleacă în albastru . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-31 Octombrie/2020

Cărările care duc înspre labirint se unesc și devin o ființă luminoasă care caută rug neatins de mâna omului

Plouă. Neliniștea devine curgătoare. Lacrimile zilei de azi se ascund și lasă loc uimirii și ecoului. Plouă. Cărările care duc înspre labirint se unesc și devin o ființă luminoasă care caută rug neatins de mâna omului. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-30 Octombrie/2020

În zilele noastre, zâmbetele se ascund sub măști, iar gardurile s-au înălțat până mai sus de suflete, aproape de locul unde ecoul se contopește cu zborul

Am cules câteva gutui. Deși sunt cam pătate, le voi folosi pentru a prepara gem, poate și compot. Sunt nevoit să mă sui pe un taburet, unele gutui sunt destul de sus.
Pe șușea se oprește un copil de școală primară. E ,,călare” pe o bicicletă mică, iar de coarnele acesteia e agățată o pungă mare, albă. Cred că vine de la cumpărături. Prichindelul poartă mască și asta îl incomodează în mod vădit, Spune:
-Bună ziua! Îmi dați și mie o pară?
-Nu sunt pere, răspund vesel. Sunt gutui.
-Gutui?
-Da,da,. Sunt bune și gutuile.
Îi întind câteva fructe peste gard. Copilul le ia și le pune în pungă. Cred că se bucură, dar nu pot să îmi dau seama deoarece poartă mască. În zilele noastre, zâmbetele se ascund sub măști, iar gardurile s-au înălțat până mai sus de suflete, aproape de locul unde ecoul se contopește cu zborul.
-Mulțumesc, spune copilul. La revedere!
-La revedere!
Puștiul pleacă. După vreo doi metri se oprește și scoate o gutuie. Dă jos masca și miroase coaja fructului galben. Acum îi văd zâmbetul, bucuria. Pune gutuia înapoi în sacoșă, iar masca îi acoperă iarăși o parte din față. Îmi face semn cu mâna. Îi răspund.
-La revedere. strigă puștiul….
-La revedere!
Privesc pe șușea. Puștiul pedalează înspre satul Suha. De după colț apare un faeton încărcat cu popușoi. Cobor de pe taburet și duc gutuile în cerdac. Va trebui să le tai coaja, apoi să le dau miezul pe răzătoare. E mult de muncă. E bine. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-16 Octombrie/2020