MĂLINI

Mălini-12 Februarie/2019

Ninge la Mălini. Mama aprinde focul în sobele de teracotă. Eu sunt afară, ,,croiesc” cărări prin omătul apos al lui Februarie. Nu sunt singur. Ify mă privește de pe coama cerdacului, iar în verdele Reginei Tuia e plin de păsări micuțe, viu colorate.
-Haida’ , haida’, Primăvară!, strig vesel, ca în copilărie, apoi fâșcâi prelung.
-Haida’, hai!, răspunde Primăvara, într-un colț de Paradis. Ai răbdare, Eduard. Mai ai răbdare, oleacă.
Ninge la Mălini. Omătul acoperă urme și așchii de brad. Niciodată, inimi. Niciodată, vise. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-12 Februarie/2019

Mălini – 6 Februarie/2019

Miez de noapte la Mălini. Beau ciocolată caldă, afară, în cerdac. Am o napolitană, dar și patru nuci. Lovesc învelișul de lemn al nucilor cu un ciocan vechi. Se aude plânsul noii zile. Zâmbesc și scot miezul nucilor, apoi îl așez pe coama cerdacului.
-Vino, vino, zi albastră, murmur, ca în copilărie, când, rămas singur acasă, așteptam fără de somn, zorii de zi.
-Vino, vino, zi albastră, șoptește îngerul de pază.
Bem ciocolată caldă, pe rând, din aceeași cană.
-Vrei și miez de nucă?, întreb încet.
Îngerul de pază nu răspunde. Desenează pe o hârtie albă, o apă albastră ori cerul de dimineață, nu știu.
-Ce e acolo?, întreb mirat.
-Inima ta , frate om, răspunde îngerul de pază.
Miez de noapte la Mălini. Rup în două mica napolitană. Se aude plânsul noii zile. Și ecoul rugăciunii spuse pe fugă de un înger flămând și de un bărbat cu sufletul întreg . . .

Eduard Dorneanu
Mălini – 6 Februarie/2019

Mălini-5 Februarie/2019

Dimineață de februarie. Am așteptat răsăritul de soare lângă apa râului Suha. Am văzut cum se ridică aburii dimineții și am ascultat chemările înțelese și neînțelese. Apoi am aruncat pietre rotunde pe luciul apei curgătoare și am zâmbit deoarece unele dintre ele au ajuns pe malul celălalt.
Lumina a curățit de vise negre, apa râului de munte. Îngerul de pază a adus pietre albastre și le-a așezat de-a lungul malurilor. Când va sosi Primăvara, pietrele vor cânta asemeni copiilor care se jucau în aceste locuri acum cincizeci de ani , o sută de ani, o mie de ani. Și Domnul va plânge, alături de cei plecați dincolo de albastru. De dorul zilelor în care, oamenii iubeau cu adevărat, satul românesc. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-5 Februarie/2019

Mălini-31 Ianuarie/2019

M-am întors de la moară. Miros a făină de popușoi alb. Drumul, cu căruciorul pe marginea unei șosele frământată de roțile mașinilor de lux, nu e umilitor. La întoarcere,, am privit din șosea ,casa mea dragă, și am simțit din nou, că hotărârea mea, aceea de a rămâne în satul meu, deși toată lumea pleacă, a fost una bună. Acum, la câteva luni după ce am împlinit 50 de ani, pot spune că fericirea înseamnă să pot merge pe urmele strămoșilor mei, să rostesc aceleași rugăciuni ca Dornenii din Veac, să locuiesc în casa in care am copilărit și să văd cum apune soarele dincolo de Munții cei mari ai Stânișoarei. Nicăieri nu e mai frumos ca la Mălini.
Intru în casă. Mama a gătit chiroște. Voi scrie un capitol din Mălini-volumul IV, apoi voi ieși pe băncuța de lemn din cerdac.
Și Domnul îmi va zâmbi. Din nou . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-31 Ianuarie/2019

Mălini-24 Ianuarie/2019

Ninge la Mălini. Privesc pe geam cum albul unește cărările lui Ianuarie. Aștept să se usuce mănușile de lână,înainte de a ieși din nou afară. Ninsoarea nu contenește. Poate că ar trebui să mai aduc o ladă cu lemne și să o las pe băncuța  din cerdac. Așa o să fac, dar mai întâi voi coace două felii de pâine pe jăratecul din soba de teracotă. Două felii de pâine neagră. Da . .

Eduard Dorneanu
Mălini-24 Ianuarie/2019

Mălini-17 Ianuarie/2019

Ziua a ars ca o lumânare aprinsă pe furiș, într-un loc unde rugăciunile se amestecă între ele și se pierd în ecou chinuit. Zăpezile au primit lumină aspră și urme noi. Inima mea nu a sângerat. Doar cuvintele închise alături de nisip blestemat, în clepsidre vrăjite. Apoi, întunericul a închis porțile dinspre drum. În tăcere . . .

Eduard Dorneanu

Mălini-17 Ianuarie/2019

Mălini-13 Ianuarie/2019

Dimineață de Ianuarie. M-am plimbat prin Pădurea Prisos, departe de oamenii răi și visele lor otrăvite. Am ridicat din omăt strălucitor, un om de zăpadă. Nu are formele clasice ale oamenilor de zăpadă care zâmbesc în imaginile trucate ale vieții, dar va trăi mai mult ca o iluzie și nu se va topi prea curând. L-am lăsat în Pădure, acolo unde teii, cireșii sălbatici și brazii șoptesc numele celor cu inima curată. Necontenit. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-13 Ianuarie/2019

Mălini-7 Ianuarie/2019

A nins. Țolul de cordele din cerdac e acoperit de o pânză albă, pufoasă și de urme de pisică neastâmpărată. Privesc geamurile și mă întreb dacă florile de gheață au și ele nume.
-Au nume, frate om, spune Îngerul de Pază. Doar că numele lor sunt nume de gheață. Nu pot fi rostite oricând, oricum.
-Știam eu, frate Înger. Știam…
Buzele Îngerului se apropie de urechea mea. Îmi șoptește un nume, apoi altul.Numele florilor de gheață sunt tulburător de frumoase. Le rostesc încet. Par a fi parte dintr-un poem de dragoste sau dintr-un strigăt de bucurie.
-Ai dreptate, spune, Îngerul de Pază. Florile de gheață sunt fragmente de poem.
Mă așez pe băncuța de lemn. Ascult ecoul poemelor-flori, iar inima mea se bucură. Tare, tare, tare . . .
 
Eduard Dorneanu
Mălini-7 Ianuarie/2019