Mulțumiri
Mulțumesc celor care au vizitat Târgul de carte Gaudeamus 2019 și au cumpărat cărțile mele .
Mulțumesc celor care au vizitat Târgul de carte Gaudeamus 2019 și au cumpărat cărțile mele .
Toamna va pleca. Vântul de Miazănoapte fâșcâie trist și mută bărdița dintr-o cioata de nuc, în care era înfiptă, tocmai pe hatul ruginiu al ogorului. Fierul primește îmbrățișarea întunecată a pământului pietros. Culorile tari se amestecă și îmi simt palmele fierbinți. E semn că pământul nu doarme. Acolo, în adâncurile lui, e zbucium și întrebare cu ecou puternic.
Ridic bărdița și o arunc cât pot de sus. Îi număr rotirile, apoi fâșcâi și eu asemeni vântului neostenit care aleargă peste imașuri și păduri. Bărdița se înfige tot în hatul ruginiu. Acesta e cel de-al doilea semn al zilei. Pământul nu doarme. Nu . . .
Eduard Dorneanu
Mălini-26 Noiembrie/2019
Târgul de carte Gaudeamus 2019 se va desfăşura în perioada 20-24 noiembrie.
Puteți găsi cărțile mele la standurile editurilor Eikon și Tracus Arte .
Cu mulți ani în urmă, tot pe 13 noiembrie, venea pe lume tatăl meu, Neculai Dorneanu. Domnul îi deschidea poartă albastră, la poalele Munților Stânișoarei , în Mălini, inima Bucovinei. Nu a trăit mult, doar 58 de ani. Din păcate,în ultimii săi ani de viață a fost chinuit îngrozitor de boală.
Și totuși am amintiri vii. Îmi amintesc cum stăteam în cerdac și îmi povestea despre Dorneni, despre război, despre semne cerești și oameni plecați demult dintre noi. Îmi amintesc cum strângeam împreună merele ranete, ionatane și parmen auriu. Da, îmi amintesc și cum pleca la oraș ca să cumpere pâine proaspătă, covrigi, dulciuri și mezeluri. Îl așteptam cu nerăbdare. Și tata venea : vesel, roșu la față, încărcat cu bunătăți. Cu tata am mers prima dată la frizer. El m-a învățat cum să pescuiesc, cum să despic lemne cu toporul, cum să șutez în mingea de fotbal. Am rămas orfan de tată la o vârstă fragedă. Nu am plâns nici la înmormântarea lui, nici după aceea. Tata m-a învățat că după oamenii dragi nu trebuie să plângi.
Stau în cerdac, pe băncuța de lemn. Privesc cerul . Acolo, dincolo de albastru, tatăl meu stă la masa cea mare a Domnului împreună cu ceilalți Dorneni. Parcă îl văd cum se ridică și spune tuturor :
-Eu am trăit, în cel mai fain sat din lumea asta, în Mălini. Am fost flăcău fără frică de cuțit și de vremuri. Am mers călare până dincolo de Crucea Talienilor și am cutreierat Munții cei mari ai Stânișoarei. Am trăit după sufletul și după visele mele. Și la vremea vremurilor, după Dreapta Judecată, am să mă întorc iar acasă. Și eu, și ceilalți Dorneni, și frații pomi rupți de furtună , ne vom întoarce toți. . .
Da, așa va fi. Va veni o zi când Domnul va deschide o nouă poartă albastră pentru tatăl meu. Știu asta. Sufletele curate se întorc întotdeauna acasă. Cândva.
Cât de mult mai contează un premiu internațional în ziua de azi? Mult, foarte mult? Păi, contează deși oriunde te duci dacă spui că ești român, cele șaișpe mii de premii luate pentru documentarele din zona socialului, nu înseamnă mare lucru. De ce, neapărat, tema asta lacrimogenă? Pentru că afară, nu poți să te duci cu reportaje în care să lauzi cultura de seringi de unică folosință , nici interpretarea ,,Ariei Valizei” în gara Parlamentului. Trebuie să propui ceva strong, ceva care să înfricoșeze și să scârbească în același timp. Reportajele despre copii săraci încă prind dacă sunt aduse în fața străinilor. Nu mai merg alea despre copii înfiați, între timp alte țări și-au dat seama că au și ei copii înfiați prin străinătate și ne-au luat caimacul. Merg totuși, reportajele despre copiii săraci. În prima etapă, trebuie multă atenție. E nevoie de o familie cu mulți copii, obligatoriu ăia mici trebuie filmați fără ciorapi și cu mucii curgând în valuri. Nu contează dacă în respectiva familie sunt copii din mai multe căsătorii, vorba aia: dacă mama nu a avut zestre, a mai adus niște copii, ce era să facă și ea? Odată localizat locul, urmează relatarea poveștii folosind imagini cât mai muciferiene posibil. Bărbatul familiei face focul, pe jos nu e podea, iar ăia mici se bat de la o bomboană. Mama explică tuturor cum muncește cu ziua și că mâncarea nu ajunge, hainele se murdăresc, iar Iisus nu le plătește factura la curent. Ceea ce mă scârbește cel mai tare la astfel de reportaje sunt interviurile luate copiilor. De obicei, aceștia au figuri de cretinei, sunt murdari cu privire pierdută și vorbesc o limbă apropiată de cea română. Mereu sunt întrebați : ce vor să se facă după ce vor crește și ce ar face dacă ar avea bani. Micuții analfabeți și-ar dori câteva meserii, atât. Fetele vor să devină doctorițe sau învățătoare, iar băieții, polițiști sau patroni. Hidoșenia momentului este grozavă. copiii lipsiți de cele necesare unui trai decent spun ce ar face dacă ar avea bani. Toți au aceeași dorință: vor să își cumpere caiete și pixuri. Îți vine să te crucești, cică nu vor haine sau haleală ci sunt bolnavi de dragul caietelor și pixurilor. Priviți-le fețele, ascultați-le vorbele: mulți dintre ei nu sunt în stare să rețină o jumătate de vers sau să rostească în mod corect numele unui domnitor român. Nu trebuie să fii vrăjitor ca să realizezi că ai în față copii despre care nu se știe dacă vor putea învăța tabla înmulțirii, puștani înapoiați, chiar proști de-a binelea. Ei bine, aceste biete făpturi sunt prezentate ca fiind gata să învețe zi/lumină pentru a ajunge medici, învățători, etc. Fraierii plătesc meditații pentru copii lor, dar la ăștia săraci e mai simplu: își șterg mucii, înjură în gând și gata se duc la facultăți.Pe români nu îi mai impresionează situațiile astea, totuși, dacă e an electoral, la poarta săracilor apar microbuze cu alimente și haine de care bogații țării nu mai au nevoie. Urmează pozele, degetele crăcănate a victorie nemeritată și promisiunile. Străinii se miră și atât. Au și ei problemele lor, așa că nu prea mai trimit ajutoare, dar premiază reportajele. Și uite, așa, realizatorii de emisiuni mai iau un premiu, se mai laudă oleacă și cam atât. Copiii rămân tot săraci deși li s-a spus că pot ajunge medici, patroni sau fotbaliști. În timp, realizează că au fost folosiți și că plasele cu alimente nu ajung până când vor deveni academicieni și oameni de știință.
Se apropie Sărbătoarea Nașterii Domnului. Precis se va gândi cineva că nu ar fi rău să mai câștige un premiu . Familiile sărace încă pot aduce bucurie, profesioniștilor din televiziune. Ce poate fi mai frumos ca o diplomă înrămată pe perete? Cât despre săraci, ce să zic. Ei vor fi folosiți și uitați. Cam așa gândesc, unii dintre noi. Contează doar premiile, audiența și ficatul plesnit al concurenței. În stilul creștin al sfârșitului de omenie. Trist . . .
Eduard Dorneanu
Mălini-6 Noiembrie
Lacrimi violete sunt strugurii rămași neculeși. Lacrimi de bucurie. Lacrimi strânse la miez de noapte de îngerii păzitori și duse departe, în munți,. Acolo, în locuri ferite de priviri otrăvite, dulceața ofrandelor de toamnă bucură sufletele celor uitați. În Lumină Nouă. Departe . . .
Eduard Dorneanu
Mălini-5 Noiembrie/2019
M-am trezit devreme. Am privit uimit stolurile de gâște sălbatice care se îndreptau către Miazănoapte.Soarele nu răsărise. Dinspre Răsărit se auzea chemare de clopot. Apoi, Domnul a deschis ochii celor din veşnicie, iar rugăciunile lor ne-au luminat dimineaţa . . .
O zi fără tristeţe să aveţi !
Eduard Dorneanu
Mălini-1 Noiembrie/2019