În perioada 23-26 septembrie 2021, la Piatra-Neamț, pe platoul Curții Domnești, are loc o nouă ediție a Târgului de carte „Libris”.Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.
MĂLINI-Volumul IV a încheiat anul 2020 pe primul loc la categoria ,,Cele mai vândute cărți” a Librăriei Editurii Eikon.
Vă mulțumesc!
Cu respect,
Eduard Dorneanu
regele lepros a ridicat din nisip flamura cruciată
optzeci de fraţi au strigat numele Domnului.
sub scuturile celor plecaţi în căutarea binecuvântării
moartea dezbrăca de copilărie fecioarele maure..
aproape de Ramla l-am văzut pe Saint George
sabia lui despica toate cuvintele mincinoase.
oamenii morţi se îngropau singuri într-o nouă uitare
iar îngerul care vesteşte Apocalipsa a plecat către sud
spre a duce în infern capul lui Ahmed.
mi-am continuat marşul printre cadavrele luptătorilor solitari
cu coada ochiului închideam rănile muribunzilor.
credinţa se rezuma la respiraţie şi pas,
rugăciunea era ariergarda unei lumi în derivă.
nu am murit nici atunci. . .
drumurile s-au închis în cercul de sânge al ecoului.
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”
Autor:Eduard DORNEANU
Titlu:Sublimare
Editura Eikon
COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ, PROZĂ, POEZIE
ANUL APARIŢIEI: 2017
ISBN: 978-606-711-548-2
NR. PAGINI: 146
FORMAT: 13×20
Autor: Eduard Dorneanu
Ilustrație copertă: Arhivă foto familia Dorneanu
Tehnoredactor: Mihăiță Stroe
Editor: Valentin Ajder
ANUL APARIŢIEI: 2020
ISBN: 978-606-49-0304-4
NR. PAGINI: 180
FORMAT: 13×20
”Domnul mi-a promis că vor veni zile când timpul se va opri, iar cărarea mea va trece înaintea tuturor semnelor. Nu știu câte astfel de zile vor fi. Aleg să aștept smerit, fără a căuta lauda, bogăția și efemera strălucire a premiilor. Pașii mei cunosc un singur drum, iar acela se întinde între sufletul meu și locul unde primele flori au cunoscut lumina.” (fragment)
Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în anul 2011 în revista Luceafărul de dimineaţă. A publicat poezii, articole şi proză în revistele: Timpul, Luceafărul de dimineaţă, Antares, Cultura, Dunărea de Jos, Boema, Regatul cuvântului, Nomen Artis (Dincolo de tăcere), Faleze de piatră, Melidonium, Singur etc. sau articole în ziarele online: Radio Metafora (SUA), Necenzurat. Editorial, a debutat în 2011 la Editura Eurograph – Cluj-Napoca, cu volumul de poezie Gothic. La aceeaşi editură a publicat în 2011 volumele de poezie şi proză: Frăţia trandafirului rupt, Jurnalul apelor purpurii, Jurământul Templierului, Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite, Rugăciunea de piatră, Neînţelese dimineţi şi Jurnal de primăvară mutilată. În anul 2012 i-a apărut la Editura Tracus Arte – Bucureşti, antologia (de poezie şi proză), Jurnalul apelor purpurii, despre care Radu Voinescu spunea în prefaţă: ,,Poeticitatea atroce a acestei cărţi o individualizează în peisajul nostru literar. Talentul autorului e mai presus de orice îndoială. Cred că prin apariţia ei se deschid căi fertile pentru poezia română, căi pentru care, fără falsă modestie, autorul rândurilor de faţă, militează de vreo două decenii. Poate că e timpul ca astfel de apariţii să nu rămână nişte momente insolite”. În anul 2013 a publicat la Editura Eikon, cartea de proză scurtă, 7,63, despre care scriitorul Liviu Antonesei spunea, pe coperta a patra: ,,Da, talentul său este chiar de calibrul 7,63, cum dovedeşte şi volumul ce poartă acest nume, pentru că literatura este o armă superioară tuturor celorlalte, cu pistolul mitralieră în frunte! Este uimitor cum autorul reuşeşte să ridice banalul vieţii, ba chiar şi al ,,vieţii la ţară”, până la graniţele – adesea dincolo de ele – magicului şi miraculosului”. În noiembrie 2014, Editura Eikon lansează la Gaudeamus cartea Mălini. În anul 2015, publică la Editura Tracus Arte, cartea de poezie Sacra Erotica. În anul 2016, publică la Editura Eikon, volumul de proză Departe de Troia. În luna februarie a anului 2017, a publicat la Editura Eikon, volumul de poezie cu titlul Sublimare. În luna mai a anului 2017, a publicat Mălini – volumul II, La Editura Eikon. Mălini – volumul III a văzut lumina tiparului în anul 2018, la Editura Eikon.
Noaptea a venit supărată şi s-a asezat între noi ca şi când ar fi dorit să ne ocrotească amintirile. Visele au fost alungate şi în locul lor au poposit imagini vechi din vremuri foarte îndepărtate.
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Departe de Troia”
Autor: Eduard Dorneanu
Editura: EIKON
Colectia: Eseu și critică literară, proză, poezie
Anul aparitiei: 2016
Nr. pagini: 126 pagini
ISBN: 978-606-711-466-9
O însoțesc pe mama până la poarta dinspre drum, apoi ea iese în șosea și merge preț de o rugăciune blândă către ulița care duce la biserica satului. Nu există imagine mai sfântă ca aceea a unei mame care merge la sfântul locaș. În spatele mamei, Lumina curăță de pași drumurile satului. Îngerul de pază o urmează la o distanță de șaisprezece bătăi de inimă. O privesc cu drag. Ca pe singura ființă care poate deschide porțile Cerului.
Drumul de Credință al mamei continuă. Sub Lumina Celui Veșnic Viu. În cel mai frumos loc din Univers. La Mălini…
Eduard Dorneanu
Din ,,Mălini”-volumul III
Cuvintele ne mutilează sau ne mângâie sufletul. Apoi le purtăm. Ca pe o povară sau ca pe o binecuvântare.
Eduard Dorneanu
buzele Domnului sărutând fântânile părăsite,
Hugues de Payens.
pădurile arzând în credinţa iubirii,
Robert de Craon.
nisipul chemând corăbiile lumii noi,
Everarad des Barres.
muzica albastrului fragmentată în mii de boabe de rouă,
Bernard de Tremelay.
femeile neiubite tremurând la porţile mănăstirilor,
Andre de Montbard.
cetăţile în ruină strigând numele oştenilor dezertori,
Phillippe de Milly.
vrăjitoarele arse pe rug la lumina lunii,
Odo de St Amand.
nostalgia locurilor sfinte părăsite de binecuvântarea divină,
Arnold de Torroja.
coroana a trei regi sfărâmată în faţa statuilor de piatră,
Gerard de Ridefort.
şarpele nordic luat prizonier într-o seară blestemată de sfinţi,
Robert de Sable.
mâinile murdare ale unui papă mort înainte de vreme,
Gilbert Horal.
asaltul asupra unui oraş sfânt la ora când mântuirea este imposibilă,
Phillipe de Plessis.
refrenul melodiei păgâne răvăşind speranţele tuturor celor botezaţi în numele morţii,
Guillame de Chartres.
tăbliţele unor legi absurde murdărite de privirea neagră a diavolului,
Pedro de Montaigu.
casele închiriate unor suflete pierdute ca răsplată pentru tăcerea fără de sfârşit,
Armand de Perigord.
rugăciunea de jad spusă la miezul zilei în piaţa oraşului cu nume de femeie lapidată,
Richard de Bures.
călătoria până la capătul lumii în căutarea celorlalte cuvinte,
Guillame de Sonnac.
apa vie murdărind feţele sfinţilor crucificaţi de o dogmă poleită cu sânge vinovat,
Renaud de Vichiers.
semnul disperării ocolind zăpezile munţilor mutilaţi de tristeţea orfanilor rătăciţi,
Thomas Berard.
inelul reginei mame învelit în flamura sfâşiată a unei dinastii caduce,
Guillame de Beaujeau.
marea bătălie de unde călăreţii lui Iisus nu s-au mai întors pe drumul de sare,
Thibaud Gaudin.
profeţiile spuse din mijlocul unui rug împlinind veşnicia,
Jacques de Mollay.
credinţa,
mai presus de cuvinte…
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”
Și în anul 2018, cărțile mele au fost cele mai cumpărate cărți ale Editurilor Eikon și Tracus Arte.
Mulțumesc celor care au primit cărțile mele, în casele lor.
Cu respect,
Eduard Dorneanu
O ploaie rece a răcorit trupul încins al pământului. Deși e cam târziu, sper ca ploaia să ajute popușoii și aceștia să lege, altfel, la toamnă va trebui să strâng de pe ogor doar codenari și strujeni. Iarba udă sclipește către înalt. Mă bucură ploile care vin în zilele încinse ale lui august.
-Să te duci să plătești cablul, spune mama. A venit mesaj pe telefon că trebuie să îl plătim.
-Pe data de douăzeci a fiecărei luni plăteam, spun eu mirat. S-a schimbat regula?
-De când s-a schimbat proprietarul firmei de cablu, s-au schimbat și regulile. Și luna trecută a fost tot așa, au trimis mesaj de parcă fugeam din țară fără să le dăm lor douăzeci și unu de lei, taxă lunară, ca să putem vedea programele infectate cu manele și politicieni mincinoși.
-Da, chiar că da. Nici nu avem la ce ne uita.
-Era mai bine înainte. Acum, avem zeci de canale de televiziune la care nu ne uităm deloc.
Plec. Trebuie să ajung la Căminul Cultural, acolo au cei de la cablu o cameră și pe cineva care se ocupă de facturi. Merg repede, mi-e cam foame și am văzut la plecare că mama cocea chipăruși. Abia aștept să mă întorc acasă. În fața Căminului Cultural sunt patru oameni: nea’ Prante și soția lui, un bărbat din localitatea Poiana Mărului, cred că se numește Undiloiu și o femeie tânără, foarte agitată care vorbește la telefon cu voce tare. Dau bună ziua:
-Mă doare fix în buruiană, spune femeia tânără la telefon. Ești un bou nemernic șî ticălos. Nu mai vreau să aud de tine. Mă duc la lucru în Irlanda. Da băi, vițelule, ce credeai că nu mai sunt bărbați și s-a terminat lumea cu tine? Cu Ghimpuș mă duc. Păi, da? Doar nu o să merg cu un gâscoi ca tine.
-Bună!, Eduard spune tanti Prante. Ai venit să plătești cablul? Și noi am venit, dar nu e aici fata care ia banii. Hai!, să o mai așteptăm oleacă.
-Sigur, spun eu trist cu gândul la chipărușii copți de mama.
Dau noroc cu nea’ Prante și cu omul din Poiana Mărului, probabil Undiloiu.
-Băi!, os de cărăbuș, continuă cearta femeia tânără, să nu te pună dracu’ să scoți prostii despre mine, că sunt curvă sau altele de astea că și eu scot despre tine, văd eu ce. Cum ? Și ce dacă m-am încurcat cu Ghimpuș. Aista mă iubește și are mașină nouă , nu rabla de aia ca a ta cu trei uși și jumate’. Băi, cascatuli!, sî ti punî dracu să scoți ceva urât di mini! Auzî? Sî ti punî dracu!
Discuția femeiei e enervantă, mai ales că habar nu am idee cine o fi. Intru în vorbă cu cei doi Prante, oameni în vârstă ( el are șaptezeci și nouă de ani, ea șaptezeci și șapte), dar foarte de treabă.
-Poate că stăm degeaba pe aici, zic eu. Mai bine venim mâine.
-Mâine e sâmbătă, spune tanti Prante. Dacă nu vine azi, mâine nici atât nu apare. Eu nu pot înțelege de unde o avut numărul meu de telefon. Că mie, mi-o dat mesaj.
-Așa a trimis la toată lumea.
-Da’ eu nu am dat numărul meu de telefon nimănui. Numai copchii mei îl știu.
-A venit la mata, cu un nou contract, după ce au preluat ăștia noi firma de cablu. Mergea prin sat, un nene îmbrăcat în parpalac de blugi și doamna pe care o așteptăm noi. Nu au trecut pe la mata?
-Ba da.
-Ei!, atunci când ai completat formularul ăla a cerut și numărul matale de telefon. Așa că de acum ne dau mesaje în fiecare lună.
-Nu-mi amintesc să le fi dat număru’ de telefon, domnu’ Eduard. Nu-mi amintesc și pace!
-Da’ pe agitata asta care vorbește la telefon cum o cheamă? Nu o cunosc.
-O cheamă Viva Patale. Se ceartă cu bărbatul ei. Cred că și-a găsit pe altul.
-Ce nume are! Zici că e post de muzică, hahaha.
-Băi!, ciucalău împuțit, spune Viva, soțului ei. Nu am nevoie de tine, băi curechi putred ce ești. Să nu te prind pe la poarta mea că pun câinii pe tine să te crape ca pe-o barabulă decojită. Gata! Nu mai sunt fimeia ta, cată alta care să stea acasă și să trăiască cu patru sute de euro cât ăi trimis tu.
-Doamna Viva!, mă adresez eu femeiei.
-Ci vrei? ,uăi, mă întreabă gorgonic tânăra femeie.
-Dacă vreți să vă certați, mergeți oleacă mai încolo. Uite, înspre sud e Bulgaria, la nord e Ucraina, de ce trebuie să urlați aici de parcă e sfârșitul lumii?
-Uăi!, ci vrei? Poati ti spun lu barbatu’ meu cî vorghești urât.
-La cere din ei?, că se pare că la dumneata totul e la plural
-Ci vrei?, uăi. Undi vezi pular la mini? N-are voie o fimee să vorbeascî la tilefon cî gata să ocupă di pular?
-Am spus, plural. Da’, mă rog, ocupă-te cu ce dorești, dar du-te și urlă un pic mai încolo. Chiar crezi că noi avem nevoie să aflăm amănunte despre viața ta? Hai!, te rog, du-te mai încolo și întoarce-te de Paște.
-La Pașteșe Cailor să te întorci, copchilă, spune și Undiloiu. Omu’ ț-o vorghit frumos șî tu urli ca vaca când vre’ dusă la montă. Du-te bre!, la taur șî nu urla pi aicea cî noi nu avem nevoie di tini. Hai!, cară-te Vivă.
-Da, spune și tanti Prante. Eu de abea mă țin pi chicioari șî trebuie să mai ascult șî cum țipă nebuna asta. Când te-oi trânti odată, api iesî din tini numa’ cearî di albini.
Viva pleacă peste drum. Continuă să vorbeascî la telefon și vorbele ei se aud parcă mai tare:
-Nu, uăi!, nas de cocostârc. S-o luat de mine niște înapoiați cî măi sunt și înapoiați în sat așa cum ești și tu. Cum ci fac aicea?, boule. Am venit să plătesc cablul că tu nu ai grijă de aiestea, îmi trimiți ca la o străină patru sute de euroi. Cum dracu vrei să trăiesc cu patru sute?, uăi scândură di cacadâr? Cum?, uăi.
-Nu se mai oprește din vorbit, spune tanti Prante. Așa e și mama ei, și bunica ei. Toată ziua vorbește la telefon și înjură pe unu’ , pe altul.
-Ce ocupație au unii!
-Doarî nu ca mini. Eu am venit alaltăieri de la spital, tocmai de la București. M-o durut după cap și o trebuit să merg la medic. M-o țânut internată paișpi’ zâli, da’ alatăieri m-o externat. Șî când am agiuns acasî, vai, domnu’ Eduard, când am agiuns acasî ni-o vinit sî mor. Chiar di la poartî ni s-o făcut rău. Dacă nu vine’ barbatu’ meu sî mă țânî ghini chicam pi gios în glod. Vai!, ci rău ni-o fost.
-Te-ai obosit și mata! Las’ că trece oboseala și o să fie bine.
-Nu e asta, domnu’ Eduard. Nu de la oboseală mi-o fost rău.
-Șî amu’ ce vrei?, țipă de dincolo de drum Viva. Uăi!, ni-am găsât pi altu’ și mă duc în Irlanda la el. Da, la Torino, în Irlanda. Nu-s chioampa ta ca sî trăiesc fără bani șî tu să chefuiești acolo cu tățî bețâvii cî eu am auzât ce faci tu după muncă. Ni-am dat sama ci fel di om ești di când am mers tăți în Arșâțî la treabă. Ăi vinit cu mâna în fund, fără mici, fărî o tărie, numa cu o ladă di bere șî aceea, ce măi ieftină care ăi găsât-o. Voiai să muncim la polog fără mici? Numa’ cu bere ieftinî? Lasă!, uăi, cî ne-am găsât pi altu’. Nu mă aburi pi mini, cî nu ti cred. Zâci tu așă, da’ nu trimiți șase sute de euro cî dacă aveai trimite-i șî pânî amu.
Aș vrea să plec acasă. Mi-e foame, iar cea care se ocupă cu încasarea plăților nu cred să mai apară prin zonă. Viva continuă să se certe și răbdarea mea e pe sfârșite.
-Vai!, domnu’ Eduard, continuă tanti Prante. Știi de la ce mi s-o făcut rău? Vecinu’ meu, Chietrilă, îl știi, o mai ridicat un etaj la casă.
-Și?, întreb nedumerit.
-Am ramas numa’ eu fără etaj pe ulițî. Numa’ eu. Ci să mai spun că în sat măi sunt numa’ vreo cinci case de lemn. Da’, treaba nu rămâne așa. Am vorbit cu barbatu: ori ridicăm un etaj, ori facem casă nouă cu părețî galbini cum face lumea care vini cu bani di dincolo. Doarî nu am trăit degeaba pe lumea asta, nu să cuvine la anii iștea să nu avem etaj.
-Vorbiți serios?
-Păi, la cini mai vezi mata, casă di lemn sau fără etaj. Numa’ la calici, la leneși, la aceia care nu o vrut sî facî nica cu viața lor. Api șî eu vreu să urc la etaj și sî respir aer sănătos sî sâmt cî trăiesc. Da’ nu mă las domnu’ Eduard, nu mă lăs. Ai sî vezi cî până la primăvară am și etaj șî casî di bolțari.Ăi sî vezi!
Dau bună ziua și plec. Mi-e și foame și nu am nici răbdare să mai ascult fanteziile oamenilor.
-Sî dai bună ziua când pleci!, pletosu’ dracului, strigă după mine Viva. Nu mai ai răbdare să aștepți? Fugi răpâdi acasî, nu îți placi întri oamini. Bou’ naibii!
Nu îi răspund. Sunt trist. Satul meu se transformă într-un fel de orășel second –hand, cu oameni care au dorințe de neînțeles. În jurul meu se ridică monștri din beton cu pereți galbeni și roz. Dispar gardurile de lemn, casele de lemn, mesele de lemn, crucile de lemn. Curând vor dispărea caii, apoi faetoanele, sanciurile și tărăboanțele. Sunt trist. Satul meu își strigă durerea în fiecare zi, în fiecare seară, în fiecare sunet de clopot.
Ajung acasă.
-Ai plătit cablul?, întreabă mama.
-Nu era nimeni la Căminul Cultural. O să mă duc mâine.
-Cine știe unde ai fost tu. Nu e frumos să minți. Ție nu îți plac oamenii de pe aici, așa că precis în loc să mergi la Căminul Cultural, te-ai dus în prund sau în altă parte, oriunde nu sunt oameni. Ce?, eu nu te cunosc.
-Ba am fost la Căminul Cultural.
-Nu ai fost. Dă banii încoa’, că mă duc eu.
-Hai!, mamă, zău că nu era acolo doamna aia care se ocupă de treaba asta.
Mama ia banii și iese pe poartă. Rămân în cerdac și o privesc cum pleacă. În drum se întâlnește cu Viva și soții Prante.
-Unde te duci?, doamna Dorneanu , întreabă tanti Prante.
-În Centru, la Căminul Cultural ca să plătesc factura la cablu.
-De acolo venim și noi.
-E acolo doamna de la cablu?
-Da, am plătit pe trei luni ca să nu mai venim iară că suntem bătrâni și îi cam departe.
Mama îmi face semn din drum.
-Nu era acolo când am fost eu, răspund supărat.
-Haida, hai!, Eduard, răspunde mama.
Intru în casă și dau drumul la televizor. Știrile sunt rele, iar muzica e ridicolă. Închid televizorul și mă așez pe fotoliu. Sunt trist. Aud strigătele de durere ale satului meu. În zi de vineri. Zi de post și rugăciune curată.
Eduard Dorneanu
Din volumul ,,MĂLINI”(Volumul II)-Editura Eikon
