O însoțesc pe mama până la poarta dinspre drum, apoi ea iese în șosea și merge preț de o rugăciune blândă către ulița care duce la biserica satului. Nu există imagine mai sfântă ca aceea a unei mame care merge la sfântul locaș. În spatele mamei, Lumina curăță de pași drumurile satului. Îngerul de pază o urmează la o distanță de șaisprezece bătăi de inimă. O privesc cu drag. Ca pe singura ființă care poate deschide porțile Cerului.
Drumul de Credință al mamei continuă. Sub Lumina Celui Veșnic Viu. În cel mai frumos loc din Univers. La Mălini…
Zăpada s-a topit. Doar pe culmile Munților Stânișoarei se mai pot zări petice albe de omăt. Cărările care duc către Pădurea Prisos și Păiseni pot fi din nou folosite.
Mama îmi spune să scriu un pomelnic. Îl va duce sâmbătă la biserică și îl va da preotului. Este ceea ce în Bucovina se numește ,, pomelnic peste post”. Numele celor plecați la Domnul sunt pomenite de către preotul satului pe tot timpul postului.
-Să nu uiți să pui în listă și pe Aglaia, spune mama. Și pe Tănase. Sunt nașii mei de cununie.
-Nu uit, răspund zâmbind.
-Și pe bunica mea, pe Natalia să o pui în listă. Să nu cumva să uiți, Eduard.
– Nu uit, cum să uit . . .
Adaug și pe prietenii mei Sasha și Marko. După cum am mai spus, ei au căzut în timpul luptelor civile din fosta Iugoslavie.
-Să nu uiți pe nimeni, insistă mama.
Zâmbesc și scriu cu litere mari pe hârtia cu pătrățele: ,,PESTE POST”.
Zăpada s-a topit. Animalele de pradă s-au îndepărtat de Mălini. Domnul mângâie crengile pomilor tineri și binecuvântează ogoarele. E primăvară, prieteni. Din nou. . .
Și anul acesta, am așteptat Primăvara, la marginea Pădurii Prisos. La miezul nopții, sub un cer senin și curat, am ascultat șoaptele și chemările primei zile de Mărțișor. În jurul meu, se văd cărările vechi și semnele lăsate de oameni și animale. Am coborât Coasta și m-am oprit la apa Suhăi. Am văzut luminile satului meu drag, Mălini, și am plecat înspre casă. Primăvara știe că am așteptat-o la margine de pădure.. Primăvara nu uită numele oamenilor și satelor din Bucovina . Se întoarce, mereu. Mereu. . .
Ultima zi de Iarnă. Primăvara se îndreaptă către Mălini. O așteaptă ogoarele, imașurile și pădurile din Munții cei Mari ai Stânișoarei. Și apele sacre ale Suhăi și Moldovei.
La miez de noapte când Domnul va trimite binecuvântare nouă, Primăvara se va opri în satul meu drag. Vor înflori primele flori de pe mormântul tatălui meu, iar frații pomi vor simți adierea Vântului de Miazăzi. Voi zâmbi și eu. Fericit că pot auzi Chemarea . În cel mai frumos loc din Univers. La Mălini . . .
Târgul de carte Gaudeamus Craiova,ediţia a XIX-a are loc în perioada 26 februarie – 1 martie/2020, în spaţiul care a găzduit toate cele 18 ediţii precedente, foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“.
Puteți găsi cărțile mele la standul Editurii Eikon.
Furtuna a trecut. Apele s-au limpezit, iar norii-copil s-au întors pe cerul sacru al satului meu drag. Primăvara e aproape. O voi striga pe numele de anotimp, apoi pe cel de Zeiță. La noapte, când stelele vor trimite lumină curată peste Mălini. Atunci . . .
Apele Suhăi și ale Moldovei par mai negre, mai triste. Un abur gri a învelit Pădurea Prisos.
Pe șosea trece un faeton tras de o iapă uriașă, albă. În spatele faetonului aleargă cuminte, un mânz negru cu steluță albă în frunte. Va mai trece un timp până ce mânzul va simți asprimea hlobelor și a zăbalei. Deocamdată, acesta aleargă în spatele faetonului stârnind zâmbete și bucurie. Ascult cum se îndepărtează sunetul potcoavelor care apasă asfaltul șoselei. Ascult și îmi pun o dorință. Apoi încă una. Și încă una. . .
Miez de noapte la Mălini. Beau ciocolată caldă, afară, în cerdac. Am o napolitană, dar și patru nuci. Lovesc învelișul de lemn al nucilor cu un ciocan vechi. Se aude plânsul noii zile. Zâmbesc și scot miezul nucilor, apoi îl așez pe coama cerdacului.
-Vino, vino, zi albastră, murmur, ca în copilărie, când, rămas singur acasă, așteptam fără de somn, zorii de zi.
-Vino, vino, zi albastră, șoptește îngerul de pază.
Bem ciocolată caldă, pe rând, din aceeași cană.
-Vrei și miez de nucă?, întreb încet.
Îngerul de pază nu răspunde. Desenează pe o hârtie albă, o apă albastră ori cerul de dimineață, nu știu.
-Ce e acolo?, întreb mirat.
-Inima ta , frate om, răspunde îngerul de pază.
Miez de noapte la Mălini. Rup în două mica napolitană. Se aude plânsul noii zile. Și ecoul rugăciunii spuse pe fugă de un înger flămând și de un bărbat cu sufletul întreg . . .
Dimineață de februarie. Am așteptat răsăritul de soare lângă apa râului Suha. Am văzut cum se ridică aburii dimineții și am ascultat chemările înțelese și neînțelese. Apoi am aruncat pietre rotunde pe luciul apei curgătoare și am zâmbit deoarece unele dintre ele au ajuns pe malul celălalt.
Lumina a curățit de vise negre, apa râului de munte. Îngerul de pază a adus pietre albastre și le-a așezat de-a lungul malurilor. Când va sosi Primăvara, pietrele vor cânta asemeni copiilor care se jucau în aceste locuri acum cincizeci de ani , o sută de ani, o mie de ani. Și Domnul va plânge, alături de cei plecați dincolo de albastru. De dorul zilelor în care, oamenii iubeau cu adevărat, satul românesc. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-5 Februarie
