October 26, 2018

MĂLINI-Volumul II-Capitolul 5

Eduard Dorneanu Literatură Alexandrina Dorneanu, Departe de Troia, Eduard Dorneanu, Jurnalul apelor purpurii, Mălini, MĂLINI-Volumul II, SACRA EROTICA, SUBLIMARE 2 Comments

Îngerul de pază a presărat frunze de vișin pe coama cerdacului. Vântul nu îndrăznește să miște frunzele . Nicio umbră rea nu are curajul să fure o firimitură verde din cadoul îngerului meu.
-Să te duci și tu azi la mănăstire, frate om, spune îngerul.
E 6 august, Asta înseamnă că e hram la mănăstirea Slatina, undeva între satele Slatina și Găinești. Nu am mai fost la hram de aproape două decenii. Nu îmi plac oamenii care rostesc mecanic aceeași rugăciune și nici preoții îmbrăcați țipător asemeni unor sperietori medievale.
-Să te duci, frate om. Inima ta se va bucura. Ai nevoie de asta.
-Nu îmi plac petrecerile astea mistico-hedoniste, frate înger. Ce să caut eu acolo ?
-Să te duci, frate om. Să te duci.
Îngerul de pază deschide portițele cerdacului. Se aud cocoșii satului, clopotele mănăstirii din Păiseni și vocea blândă a mamei care cheamă găinile la mâncare. Noaptea se risipește. Plec în livadă și privesc înspre Munții cei mari ai Stânișoarei. În copilărie, credeam că ei sprijină cerul și Domnul însuși coboară spre a se plimba în zi de sărbătoare pe verdele pășunilor alpine. Rup două fructe crude din prunul Klompe și le mânânc fără să îmi pese că sunt foarte acre.
-Eduard ! , se aude dinspre drum. Descuie poarta !, te-ai baricadat sau ce?
E vocea lui Lucian. Descui poarta și dau noroc cu el. Observ că în mașina lui, parcată în fața porții mele, e și Ioana.
-De ce nu vă mutați la mine ? În ultima vreme ești mereu pe aici. E abia ora șase, de asta nu am descuiat poarta.
-Ți-e frică să nu te fure vreo pankistă rătăcită ?
-Mai există pankiste?
-Hai bre!, că există. Am văzut una pozată pe amabalajul unei eugenii.
-Da’ ce?, eugenii mai există.
-Cum naiba să nu existe ?
Ioana coboară din mașină. E îmbrăcată într-o rochie neagră, foarte lungă, iar pe cap are un batic de aceeași culoare.
-Cine a murit ?, întreb amuzat. Mergeți la o înmormântare sau face parte din arsenalul erotic al zilei?
-Mergem la Slatina, la probajnic, spune Ioana. Am venit să te luăm și pe tine.
-Nu merg, nu îmi place. Am doar zece lei și acolo e cu haleli, dulciuri, grătare. M-aș îmbolnăvi. Mai bine stau acasă și beau apă proaspătă.
-Nu ai nevoie de bani. Mergem să ascultăm slujba, apoi ne plimbăm un pic pe alee. Doar nu avem nevoie să cumpărăm rahaturile aduse de ăia cu tarabele. Hai !, pletozaurule. Vrei să ne superi ?
-Nu știu ce să spun.
Intru în casă și mă dezbrac de maieu. Aleg un tricou negru și niște jeanși vechi, apoi ies înapoi la poartă.
-Nu știu ce am. Mă cam doare în gât.
-Treci în mașină, se supără Lucian. Îți cumpăr un kil de albastru de metil să te dai până îți pocnesc amigdalele. Ești culmea !
Plecăm către mănăstire. Îngerul de pază rămâne în cerdac lângă micul cactus și preșul de cordele. Închid ochii și încerc să îmi amintesc cum era pe șase august în copilăria mea. Imaginile acelor zile mă întristează, dar simt cum mâna dreaptă a Ioanei îmi mângâie spatele și zâmbesc. Ioana se preface că privește pe geam și că nu îi pasă că stăm amândoi pe bancheta din spate a mașinii.
-Mamă !, ce de mașini și căruțe se miră Lucian. Mare lucru dacă nu o să fie accidente rutiere. Oare, căruțașii, nu or fi deja beți?
-Nu cred , răspund amuzat. Ăștia întâi merg la slujbă, apoi se pun pe halit și băut.
-Auzi?, da’ unde merg să fac pișul dacă am nevoie, întreabă Ioana.
-Trebuie să te ții sau mergi în pădure, dar e ceva de mers până acolo.
-Nu cred. Trebuie să fie toalete ecologice. Suntem în 2015.
-Auzi la ea, toalete ecologice, se miră Lucian. Te trezești în Franța ? Ăștia și toaletele ecologice, phui.
-Phui ?
-Las’ că așa se miră el de la o vreme, spune Ioana. Cu phui și phax. E o nouă modă la cocalari.
Lucian se încruntă și apasă pedala de accelerație. Trecem pe lângă faetoane încărcate cu oameni veseli, mașini colorate și scutere caraghioase. Lucian parchează mașina într-o baltă murdară. Coborâm plictisiți și ne amestecăm în mulțime. Cumpăr vată pe băț și savurez încet gustul ciudat al dulcelui. Ajungem în locul unde se ține slujba. Oamenii își fac cruci mari și mincinoase. Preoții cântă, unii fals, alții asemeni tenorilor pensionari, fiecare după cum poate.
-Cred că babele alea din dreapta se uită după Eduard, spune bucuros Lucian. Ele se strofocă să țină ritmul cu făcutul crucilor și Eduard mănâncă vată pe băț. E mortal. Uite cum se holbează la el !
Ioana scoate limba către bătrânele care accelerează gimnastica mistică. Continui să mănânc din vată, iar Ioana vrea și ea.
-De ce naiba nu mi-ai cumpărat și mie? , întreabă ea mai mult curioasă decât supărată.
-Am doar zece lei, răspund fericit. Papă de la mine.
-Nu sunteți sănătoși, se bucură Lucian. Mă duc să cumpăr vată de zahăr pentru toți.
Lucian se pierde printre oamenii veniți să asculte slujba. Privesc în jur și văd o groază de consăteni îmbrăcați de sărbătoare, dar și oameni veniți probabil din toate colțurile țării. Cu siguranță sunt câteva mii. Ioana continuă să se strâmbe la bătrânele care o măsoară de sus până jos, apoi mă sărută puternic pe buze și mă atinge ușor cu limba pe obraz.
-Ai văzut?, spune o babă. Dorneanu o a dus la probajnic una cari lucreazî la bordel. Ăi văzut cum l-o lins pi fațî ? N-au nicio rușâni di lumi șî di oamini.
-Api ci sî li ceri, spune altă bătrână. Aiștia îs di ceia fărî Dumnezău. Nu trebuia sî vinî aicea.
Lucian s-a întors cu vata de zahăr pentru toți trei.
-E verde. Dacă mai vreți, mai cumpărăm.
Ioana începe să mănânce din vată cu gesturi ușor obscene. Bătrânele se uită la Ioana și arată și celorlalți din jur cum frumoasa îmbrăcată în negru linge bățul pe care e înfășurată vata de zahăr. Una dintre bătrâne pleacă undeva în zona chiliilor și se întoarce cu o măicuță bătrână care ne roagă să o urmăm. După ce ne strecurăm dincolo de grosul mulțimii, măicuța ne roagă în cel mai sincer mod posibil:
-Vă rog frumos să ne lăsați și să nu vă întoarceți la slujbă. Voi sunteți ori miștocari din aceia fără inimă de la oraș ori sataniști trimiși ca să smintiți lumea.
-Eu vreau să smintesc, așa e, spune Ioana. Pot să te smintesc și pe dumneata ?
-Cu ajutorul Domnului, o să trec peste obrăznicia ta. Să te ajute Domnul să fii femeie normală, cândva.
-Da’ ,ce are nevasta mea?, întreabă Lucian. Ce are anormal ? Mata, cum îți permiți să vorbești așa, mătușă?
-Mă faci mătușă, chelbosule? Ia-ți curva și pe prietenul vostru pletos și plecați în crucea mamii voastre.
-Băi !, tanti, da’ ce urât vorbești !
Măicuța pleacă. Continui să mănânc din vata de zahăr. Mă gândesc la îngerul de pază care mă așteaptă în cerdacul casei mele din Mălini. Caut în buzunarul de la piept cei șapte lei rămași după ce am cumpărat vata de zahăr. Nu îi mai găsesc.
-Ce ai pățit Eduard,? întreabă Ioana. Ești schimbat la față. Te-a supărat miresuca lui Gisăs?
-Am pierdut banii. Nu cred că mi i-a furat careva, dar nu-i mai am.
-Doamne !, se supără, Lucian. De câți bani e vorba ?
-Șapte lei. Cum dracu să îmi fure cineva banii ? că doar nu sunt mort.
Ioana se așază pe vine și începe să râdă în hohote. Lucian își scoate tricoul și și-l așază pe față. Oamenii sunt veseli de parcă s-ar fi întâmplat ceva care ne va schimba în bine viețile noastre.
-Moor!, aproape țipă Ioana. Ăștia au furat pe cel mai sărac om din zonă. Băi!, vă dați seama ?
-Poate că au căzut când am vrut să scarpin un gerunziu, dracu știe. Ce porcărie.
Ioana și Lucian continuă să râdă. Mă simt dintr-o dată singur într-o lume care caută să se îmbogățească cu speranțele , visele și banii altora. Îmi închipui rânjetul de scârbă al celui care a văzut că nu aveam decât șapte lei în buzunar. Cu banii ăștia voiam să îmi cumpăr o sticlă de suc acidulat și o înghețată la cornet. Privesc trist lumea din jur. Diavolul trage de frânghia clopotului mare al mănăstirii. Ascult ecoul prelung și mă întristez mai tare.
Măicuța se întoarce. Alături de ea este un jandarm gras , cu tâmplele albe.
-Ăștia sunt, domnule comandant. Presupun că sunt trimiși de cultele sectante ca să facă zarvă în sfânta curte a mănăstirii.
-Documentele dumneavoastră, ni se adresează jandarmul.
-Nu am , răspund trist. Îmi pare rău, dar le-am lăsat acasă.
-Nu știți că trebuie să aveți asupra dumneavoastră întotdeauna documentele? Vă rog să mă urmați, o să vă legitimați la sediu.
-La care sediu?
-O să vedeți dumneavoastră la care sediu. Ați încălcat grav legile țării.
-Nu e voie să mănânci vată de zahăr? Că asta am făcut.
Jandarmul cheamă prin stație întăriri. Alți doi jandarmi apar, iar unul dintre ei are în spate un pistol mitralieră calibrul 7, 62.
-Mergeți cu băieții la mașină, spune jandarmul.
-Am văzut în filme că pot chema un avocat. E voie și în zona asta ?
-Puteți chema și pe scula lu’ domnul vostru tată. Sictir!, pletosule. Puneți-i cătușele.
-Da, puneți-i cătușele, se bucură măicuța. Mama voastră de sectanți ! Cereți actele și la bordelistă, vă rog. Lucrează la bordel, mi-au spus niște credincioși.
-Lucrezi la bordel?, întreabă jandarmul.
-Da, răspunde Ioana. Sunt prostituată și mă cheamă Maria Magdalena. Nu am nici eu acte. Îmi pui cătușe?
-Luați și curva, ordonă jadarmul cu tâmple albe.
Măicuța este în extaz. Din gură îi curge salivă și se văd dinții incredibil de albi.
-Mamaie ai proteză dentară din fildeș?, întreb curios.
Unul dintre jandarmi mă lovește cu bastonul în cap, apoi își trage masca pe față.
-Îl umflăm?, întreabă jandarmul pe șeful, tâmple albe.
-Stai să văd și pe chelios. Tu ai acte?
-Am, răspunde Lucian și îi întinde lui ,,tâmple albe’’ câteva legitimații, cartea de indentitate și pașaportul. Jandarmul gras le primește afișând un zâmbet batjocoritor, apoi privește speriat către noi?
-Sunteți avocat?
-Da, răspunde Lucian.
-Și doamna ?
-E soția mea, iar domnul pletos este scriitorul Eduard Dorneanu.
-Cel care a scris ,,MĂLINI’’ ? Cel care scrie editorialele alea pe site-ul lui ?
-Ăla. Om te-ai făcut. Te va face personaj și o să râdă de tine și nepoții nepoților tăi.
-Am de gând să îl descriu ca pe un babalofil, iubitor de mâicuțe nespălate cu dinți de fildeș, strig eu, încătușat, gata să îl scuip în față. Omul tău mi-a spart capul, domnule șăf di trib.
-O să cerem daune materiale și morale, spune Lucian.
-Da, ne vom adresa organelor abilitate de la Haga, Beirut și Săpânța. Sau cum naiba îi zice locului ăla unde zace Boca ?
-Prislop, răspunde încet jandarmul.
-Așa, domnule justițiar și iubitor de babe mănăstirești.
Jandarmul cu cagulă îmi scoate cătușele. Îl lovesc cu capul în față. Jandarmul încearcă să mă lovească, dar superiorul lui cu tâmple albe îi ordonă să mă lase în pace.
-Vă rog să primiți scuzele noastre, încearcă să dreagă busuiocul, șeful lor.
-Babo, ce părere ai de treaba asta ?, întreabă Ioana pe măicuță. Nesimțito !
-Curvo !, răspunde măcuța. Ești o curvă.
-De unde știi? Cu ce te ocupai înainte de a vegeta în mănăstire?
-Curvoo !
-No, hai, dați-i dracului pe toți , spune Lucian. Hai să mergem.
-Curvă, curvă, curvă, continuă măicuța.
-Să mă pupi, îi spune Ioana.
Mergem înapoi în curte. Slujba e pe sfârșite. Bătrânele care ne priveau urât înainte de întâlnirea cu jandarmii sunt tot acolo. Una dintre ele explică tuturor ceva:
-M-am dus la poiatî șî am dat drumu la gâini. Una porumbacî, numa’ să făce cî ciugulești da di fapt era ca șî chioarî. Era bolnavî!, bre. Api nu însamnî cî vecinii i-o dat ceva ca sî îni facî inimî ră? Am prins-o, am tăiet-o cu bărdița șî am aruncat-o pisti gard. S-o crăpi amu , da’ șî pi lumea cialaltî. Mama mamii lor di dihori !
Lucian a cumpărat din nou vată pe băț. Bătrâna care povestește mă vede și se uită la mine de parcă ar fi văzut un dinozaur care recită versete satanice.
-Vrei și mata?, întreb liniștit și îi întind vata de zahăr.
Femeia se sperie și cade pe spate. Plecăm. În spatele nostru oamenii vorbesc:
-Ăi văzut cum o lovit-o cu chicioru’ în față? A dracu’ sataniști.
-Anticriștii nu ni lasă sî ni rugăm. Doamne, Doamne nu ni lasa. Sfinte Boca lovești-i cu catran șî cu foc !
Ioana mă privește bucuroasă. Sunt sigur că se distrează de minune și puțin îi pasă de miile de habotnici din jurul nostru. Trecem pe lângă tarabe. Nu am bani, nu pot cumpăra absolut nimic. Miroase a mici, a bere, a transpirație de om.
-Și batista mi-au furat-o !, spun eu. Dacă știam o udam cu vitriol sau ceva nasol.
-Lasă, dragule, mă încurajează Ioana. Îți voi face o batistuță din cămașa mea de noapte preferată. Are culoarea lila și e parfumată cu mosc.
-Mememe. Ce naiba o fi moscul?
-Ei, chiar nu știi ?
-Nu. Ține-ți cămașa de noapte, șterge-i mucușorii lui Lucică.
-Hihihi. Ce tare îmi placi când te enervezi, dragule.
Am ajuns în zona tarabelor unde se vând haine, încălțăminte, accesorii și alte mărfuri aduse de șmecheri din depozitele chinezești și revândute la preț triplu. În ciuda calității care lasă de dorit, oamenii cumpără, ba chiar se bucură că pot găsi în zi de sărbătoare pe tarabe, maieuri, chiloți și sandale.
-Oare au și murături?, întreb supărat. Sau baloane în formă de bursuc?
Ioana chicotește. Cumpără șosete în dungi și cârlige de rufe.
-Ce naiba faci tu astea?, o întreb amuzat. Sunt șosete de băbuță ofticată.
-Ei, na. De amintire, răule.
La câțiva metri de noi se produce un incident: un puștan din Mălini ia trei perechi de adidași de pe taraba unui țigan și fuge cu prada . Țiganul fuge după el. Cei doi aleargă printre oameni, puștiul încearcă să sară peste șanțul din apropierea șoselei dar calcă strâmb. Se aude pârâit de oase, apoi puștiul urlă cât îl ține gura:
-Ni-o rupt chicioru’, mă chiș pi mini di durere. Ni-o rupt chicioruuu !
Țiganul ia cele trei perechi de adidași și vrea să plece. Lumea îl înjură, iar tatăl puștiului apare de undeva înarmat cu un bici.
-Uăi, ăi rupt chicioru la copchil, mama ta di țâgan ! Hai la poliție sî dai diclarațâie, cioara naibii!
-Stai bre ! se apără țiganul. Copilul tău a furat de pe taraba mea. Ia uite!, cine se burică la mine !
-Ăuu! țipă în continuare copilul. Mă chiș pi mini di dureri !
-Sî dai bani pentru spital, se agită tatăl copilului. Cî dacâ nu. ti bat di ti caci pi tini !
Ajungem și noi lângă copil, iar Ioana sună la 112. Se pare că piciorul este rupt de sub genunchi, asta explică țipetele disperate ale micului hoț. Ajunge și ,,Tâmple albe’’ împreună cu subordonații săi.
-Ce se întâmplă aici?, întreabă marele șef al probajnicului.
-Uăi, șăfuli, țâganu ista l-o fugărit pi băiet șî bâietu ș-o rupt chicioru, spune omul cu biciușcă și buze mincinoase.
-De ce ?
-Băietu’ o cumparat trii părechi di adidașî, i-o plătit cât o cerut, da’ dupî aceia țâganu o măi vrut. Șî ficioru di frică o fugit.
-Cum de o cumpărat adidași numărul 45 și 46, dacă e elev de gimnaziu?, întreb amuzat. De ce ar cumpăra un puști adidași așa mari?
-Uăi, ci ti bagi?, ăi fost di fațî? Ci eu mă bag sî îni dau cu părerea la cărțâli tali handicapati? Ăi fost tu di fațî?
-Da, am fost. Domnul de etnie este nevinovat, iar micul meu consătean este un hoț.
-Uăi!, tu vrei bataie? Vrei bataie? Așăi?
-Gata!, spune jandarmul. Scriem un proces verbal. Puștiul pleacă la spital și după aia avem noi grijă.
-Da’ cum poțî sî îl crezi pi Dorneanu?, se supără tatăl puștiului. El țâni cu țâganu’.
-De ce țin bre cu țiganul?, întreb amuzat.
-Uăi!, lasațî-ni copchiluu, oamini buni , nu lasațî sî îni iei copchiluu !.
A venit o ambulanță. Puștiul urlă ascuțit.
-Uăi!, mă chiș pi mini di dureri, uăi.
Țiganul îmi mulțumește, iar tatăl micului hoț ne scuipă și ne amenință cu biciul. Jandarmul îi spune:
-Dacă domnul Dorneanu vă reclamă, vă luăm cu noi. Nu vrem să apărem pe site sau cine știe unde că nu ne facem datoria.
-Ce site ?, uăi. Copchilu meu i nevinovat. Oamani buni, săriți, uăi, Uăi, nu mă lasați.
Plecăm către mașină. Lucian și Ioana sunt veseli ca doi îndrăgostiți care părăsesc un târg de distracții. Plecăm din zona mistică a zilei lăsând în spate tarabe încărcate cu știfturi, habotnici însetați și femei care caută cu disperare un loc ferit de ochii lumii unde pot să se ușureze. Ambulanța ne depășește imediat ce trecem de Slatina. Cobor în centrul satului . Ioana are lacrimi în ochi. Merg încet cu privirea în pământ. Ajung în fața porții mele. Privesc peste gard și zâmbesc. Îngerul de pază strânge frunzele de vișin pe de coama cerdacului. Intru în curte, apoi în cerdac și mă așez pe bancuța de lemn.
-Ți-au furat banii?, frate om , mă întreabă îngerul de pază.
-Da, frate înger. Nu contează. Erau doar șapte lei. Nu sunt supărat.
Îngerul sare dincolo de cerdac și aruncă în aer frunzele de vișin. Frunzele prind viață: la început sunt șoapte, apoi fluturi, iar la sfârșit păsări verzi care se rotesc în jurul casei înainte de a pleca înspre miazăzi.
Râd. Îngerul îmi aduce o cană cu apă rece. Beau încet. Fericit că Domnul, îngerul de pază, șoaptele, fluturii și păsările mă iubesc.

Eduard Dorneanu
Din ,,Mălini”-volumul II