Sâmbătă 13 august
21.00 – 23.00 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansarea volumelor: „Plotin: despre frumos”, traducere din greacă și
interpretare de Dan Tomuleț; „Spiritualismul rus în secolul XX”, de Ivan
Ivlampie
Prezintă: Christian Crăciun, Valentin Ajder
Lansarea volumelor: „Cetăţi medievale din sudul Transilvaniei – Zece trasee
culturale”, de Arne Franke, traducere de Simona Mihalache; „Inelul
Domniței Catrina”, roman istoric, de Iulia Cubleșan; „Țărăncuța de la
Dunăre”, roman, de Felicia Truffier; „Mălini”, de Eduard Dorneanu
Prezintă: Christian Crăciun, Valentin Ajder
Lansarea volumelor: „Frontul de acasă – Propagandă, atitudini și curente de
opinie în România primului război mondial”, de Radu Tudorancea; Estetica
(vol. I), de Edgar Papu; „Just keep going”, de Mihaela Pappu
Prezintă: Valentin Ajder și invitații săi
Lansarea volumelor 3 și 4 din colecția „Arhiva Rugului Aprins”, coordonată
de Marius Vasileanu: „De la Antim la Pocrov – Mărturii”, de Vasile
Vasilachi; „Comentarii la Evanghelia după Ioan”, de Ștefan Todirașcu,
prefață de Horia Ion Groza; „Chipul rugului aprins”, de Carmen Ciornea
Prezintă: Christian Crăciun, Valentin Ajder
Lansări de carte: „Dincolo de aşteptare. Dialog în larg”, de Monica Pillat și
Radu Ciobanu;
„PĂRĂSESTE-MĂ!” de Magda Marin; „Un retuș… pentru un zâmbet”,
de Aurora Spasinovici
Prezintă: Christian Crăciun, Valentin Ajder
Lansare de carte si recital poetic: „Poemele regăsirii” și „Modern și
contemporan în plastica europeană”, de Ioan Roșca; „Apocrife”, de Cristi
Ardelean
Joi 11 August
18.00 – 18.30 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansări de carte: „CAVALERISM, PASIUNE, FANATISM. O istorie
politică și culturală a Franței secolului al XVI-lea” și „MISTERUL DON
JUAN. O iubire în Secolul de Aur”, de Corneliu Șenchea; „Gardă pentru
Fuhrer. Divizia „Leibstandarte-SS Adolf Hitler”, de Adrian Dragoș Defta
Invitați: Christian Crăciun, Adrian Dragoș Defta
Moderator: Valentin Ajder
20.00 – 20.30 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansarea volumelor: „O antropologie mistică. Introducere în gândirea
Părintelui Stăniloae”, de Sandu Frunză; „Adevăratul Cioran”, de Calinic
Argeșeanul; „În dialog. Studii de filosofie creștină, teologie politică și istoria
religiei”, de Ion Cordoneanu
Invitați: Diac. Lect. Univ. Dr. Ioan Dura, Christian Crăciun, Leonard
Oprea
Moderator: Valentin Ajder
21.00 – 22.00 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansări de carte: „Petru Ursache, Omul bun al culturii românești: Apaos”,
ediție îngrijită de Magda Ursache; „Petru Ursache”, monografie, de Iordan
Datcu
Prezintă: Christian Crăciun, Valentin Ajder
Lansarea volumelor: „Când vin vulturii” și „Întoarcerea lupilor”, de Hans
Bergel; „Clipa de grație”, de Mihaela Malea Stroe
Prezintă: Christian Crăciun, Valentin Ajder
Sunt trist. Voci baritonale înfig semne de întrebare sub pleoapele amantelor aflate în sevraj. Jucăriile cu ochi albaştri numără banii şi zâmbesc icoanelor de pe noptieră. Fumul de ţigară se strecoară dincolo de labirint ca un steag al unei armate căzute la datorie. Sunt trist.Foarte trist.
Ajung în autogara din Fălticeni în jurul orei cinci. Sunt împreună cu o persoană care vrea să trimită un pachet la Bucureşti. Aşteptăm autocarul care vine dinspre Suceava. Nu am răbdare să aştept în maşina celui cu care am venit şi întru în restaurantul cu program nonstop din incinta autogării. În local, trei oameni comentează cu voce tare ultimile ştiri. Încerc să intru la toaletă dar uşa este încuiată.
-Fără consumaţie, nu intraţi.
Barmanul este înalt, mustăcios şi burtos. Îl cunosc: e fan Fiorentina Florenţa, se crede cunoscător în ale politicii şi îi place să se bată cu beţivii.
-Bine, răspund eu. Cumpăr un suc.
-Nu ajunge. Trebuie să consumaţi de minim cinci lei.
-Două sucuri.
-Tot e prea puţin.
-Trei sucuri atunci.
Cei doi clienţi mă privesc ciudat. Ambii sunt foarte în vârstă. Mâinile bătrânilor tremură pe sticla murdară a paharelor de vodcă. Pachetul cu ţigări netimbrate stă şi el pe masă ca un trofeu ce nu poate lipsi la prima oră a dimineţii.
Primesc cheia. Bâtrânii reiau discuţia cu patos exagerat. La revenire, barmanul îmi pune în faţă trei pahare cu suc alb, probabil de lămâie. Iau paharele şi mă aşez la o masă sub privirile consternate ale bătrânilor.
-Sucari nu am mai văzut până acum, spune unul dintre cei doi, care răspundea la numele de Ticu. Cum poţi domle’ să bei atâta suc, aşa de dimineaţă?
-Ha,ha, ha!, râde şi Marin, al doilea bătrân.
-Lasă omul în pace!, se răsteşte barmanul. A plătit, are dreptul să consume. Ce voi credeţi că pe lumea asta sunt numai iubitori de rachiu şi vodcă? Mai bine, băgaţi la cap ce vă spun eu: preşedintele nostru e ăl mai tare dintre toţi. Aţi văzut că aduce acasă morţii din Africa?
-Mare brânză!, răspunde Marin. Aduce acasă doi morţi. Ce e aşa de ieşit din comun? Că doar nu îi aduce pe mătură ca Samanta.
-Măi tataie, îi aduce din Africa. Tu ai idee cum e în Alberia?
-Ce e aia Alberia?, întreabă Ticu.
-Alberia, măi. Alberia e ţara unde au murit eroii noştri.
-Nu am auzit de aşa o ţară, spune Marin. Şi de ce mă rog frumos sunt ăştia eroi? Cu cine au luptat ei de tam-nesam au devenit eroi? Ce au luptat ca mine la Cotul Donului?
-Unde dracu’ ai fost tu la Cotu Donului, se enervează barmanul. Nu ai mai mult de şaptezeci de ani.
-Ba am fost.
-Ia dă buletinul încoace să văd ce vârstă ai.
-Da’ ce trebuie să îţi dau eu ţie raportul? Da’ cine eşti tu? Am luptat şi gata.
-Tataie, nu ai mai mult de şaptezeci de ani. Ai luptat la Cotul Somnului, nu la Cotul Donului.
-Ba am luptat cu ruşii. Aveau turbane pe cap,cingători cu explozibil şi ne urau că noi eram creştini, iar ei se rugau la unu’ Budha.
-Ha,ha,ha, răde Ticu. Marinică a băut prea mult şi a încurcat războaiele.
-Tataie, eşti debil rău!, se supără barmanul. Matale ori faci mişto de mine ori eşti numai bun de Socola.
Termin primul pahar de suc. Cei doi bătrâni ciocnesc cu mine, iar Marin mă întreabă dacă poate să îmi facă cinste cu ceva de băut. Dau din cap că nu. Oamenii sunt nostimi deşi povestea cu ruşii care credeau în Budha m-a amuzat peste măsură. Barmanul revine cu povestea din Algeria, Alberia cum spune el cu voce apăsată.
-Da’ de ce sunt eroi? Ce şoferii care mor în accidente sunt eroi?, întreabă Marin. Plus că ei în Africa nu făceau nici o treabă. Îi punea pe negri să facă tot şi la sfârşitul zilei le dădeau ceva de mâncare. Dacă vreun african nu rezista, românii îl luau şi îl ardeau.
-Unde îl ardeau tataie?, întreabă barmanul oripilat.
-Ca pe Sergiu, la coafor.
-La crematoriu, vrei să zici.
-Aşa bre, mai dă o sută de vodcă.
-Măi tataie, ce dracovenii spui!
Barmanul îi aduce lui Marin un alt pahar de vodcă. Ticu cere şi el alt pahar şi îşi aprinde o ţigară. Marin oftează.
-Românii ăştia sunt eroi, spune barmanul.Ăştia au făcut ceva pentru ţară. Sunt ca Manole de care a auzit toată planeta.
-Care Manole, întreabă curios Ticu.
Mărturisesc că nici eu nu am habar de care Manole vorbeşte barmanul. Presupun că este vorba de un sportiv sau de un manelist.
-Manole, tataie. Meşterul care a sărit de pe biserică.
-Ala este un banc, replică Ticu. Nu e adevărat Manole,ăsta.
-Ba e adevărat. Nepoţii mei au în cartea de istorie treaba asta.
-Fugi de aici. Să îmi arăţi şi mie în cartea de istorie pe Manole. Nu există aşa ceva.
Oamenii râd.
-Deci, preşedintele e un om mare. Aduce românii acasă. Nimeni nu poate face oameni, numai Dumnezeu.
-Eu pot. Am doi copii, spune Marin.
-Lasă bre, că i-a făcut nevasta ta, râde Ticu. Tu erai la Cotul Donului.
Veselia oamenilor care la prima oră a dimineţii primesc botezul alcoolului m-a binedispus. Ies afară printre umbre şi chemări neînţelese. Autocarul de Bucureşti soseşte în autogară. Lumea se strânge în jurul lui. Privesc după cei care pleacă înspre capitală. O fată blondă aflată înăuntrul autocarului îmi face semn cu mâna. Nu o cunosc. Îi răspund. Ne zâmbim. Autocarul pleacă prin aburii unei dimineţi care agonizează în paharele de vodcă ale unor bătrâni.
Mă doare îngrozitor gâtul. Am dormit strâmb şi am visat o poetă obeză care are pretenţia că scrie poezii erotice postmoderniste. În vis era goală şi bătea disperată la uşa unei camere de hotel. Ciudat este faptul că nu m- am gândit niciodată la respectiva doamnă ca la un trofeu de o noapte. Mă îmbrac în grabă şi plec spre a mă întâlni cu Mirela. Mergem să vedem un bar, în Suceava. Doi somalezi au deschis un pub unde se cântă numai melodii vechi. Urc în maşina Mirelei. Mă sărută apăsat pe buze.
– Somalezi? Cum naiba să deschidă doi somalezi un bar în care se cântă muzică veche? Mi se pare prea de tot.
– Da’, nu mă poţi întreba ce mai fac sau să îmi spui că ţi-a fost dor de mine?, se supără Mirela.
– Scuze!, nu îmi iese din cap faptul că patronii localului sunt somalezi.
– Căpcăunule, gândeşti ca Burebista. Dacă erau americani, nu îţi puneai întrebări?
– Cred că nu.
Mirela conduce cu grijă. Renunţ la a mai privi imaginile de afară şi privesc picioarele femeii.
– Te uiţi la picioarele mele?, întreabă Mirela.
– Doamne fereşte! Cum mi-aş permite! Nu vreau să afle soţul tău.
Mirela se îneacă cu guma de mestecat. O lovesc pe spate. Opreşte maşina şi mă sărută. Puştanii care merg la şcoală pe marginea şoselei au scos telefoanele gata să ne filmeze sau să facă poze.
– Hai de aici! Ne trezim mâine cu poze pe tot netul.
– Nu îmi pasă!, spune Mirela. Deloc nu îmi pasă.
Mă prefac că o cred. Îi sunt recunoscător pentru faptul că s-a îmbrăcat atât de provocator. O mângâi pe genunchi. Simt cum tremură de plăcere.
– Şi cine e solist la acel faimos local condus de iluştrii domni din Africa?
– Un tip din Chişinău şi verişoara mea, Luminiţa. O ştii. Vara trecută încă defila pentru o casă de modă din Bucureşti.
– Nu ştiam că e şi cântăreaţă.
– Nu a mai cântat, dar se pricepe foarte bine. Săptămâna asta este în probe, iar dacă va plăcea la clienţi va fi angajată. Va câştiga două mii cinci sute de euro pe lună.
– În Suceava? O tipă de care nu a auzit nici dracul?
– Nu fi nesimţit, căpcăunule! Puţină lume poate cânta muzica anilor ’60-’70.
– Numai meseriaşul din Chişinău şi fostul manechin Luminiţa. Trebuie neapărat să văd asta!
– Acolo mergem. Te vei convinge. Florile de pe bancheta din spate sunt pentru ea.
– Cum adică?
– Cum adică… Să i le dai după ce va cânta ceva! Te rog!
– Nu eşti sănătoasă, Mirela. Nu degeaba am visat urât astă noapte.
– Da’ ce ai visat, căpcăunule?
– Lasă, nu mă mai întreba!
O mângâi în continuare pe genunchi. Mirela virează dreapta şi parchează pe câmp la vreo sută de metri de şosea. Buzele ei nu găsesc nici un loc de odihnă pe trupul meu. O aud cum ţipă de plăcere. Îi place. Îi place foarte mult. Timpul ne scoate hainele incomode şi ne protejează de restul lumii. Mirela oftează şi ţipă mai tare. Suntem navetişti în paradisul interzis. Îngeri legaţi la ochi întorc clepsidră după clepsidră.
După o oră, Mirela reporneşte maşina. O mângâi pe genunchi.
– Termină, te rog! Nu vom mai ajunge la Suceava. Am promis Luminiţei. Altfel mergeam cu tine direct la hotel.
– Bine, hai la domnii somalezi! Abia aştept o cântare zulu.
Mirela râde. Mă gândesc la soţul ei care se crede un fel de stăpân absolut. Intrăm în ceaţa oraşului. Ne strecurăm printre maşini de taxi, microbuze, jeepuri mizerabile şi pietoni care traversează pe unde le trece prin cap. Parcăm în faţa localului. Înăuntru număr treizeci şi şase de mese, majoritatea ocupate. Trupa cântă binişor, iar solistul pare a avea voce. Engleza lui este cu accent moldovenesc, dar nu contează. Ni se ia comanda de către o chelneriţă îmbrăcată în costum popular.
– Doar săptămâna asta vor mai avea mese. De luni vor aduce caroserii de maşini. Va semăna cu localul din ,,Pulp fiction”.
– Filmul?
– Da, filmul.
– Îl vor aduce şi pe Travolta?
– Nu fi nesimţit, oamenii vor să facă aici o afacere ca lumea!
– Chelneriţa este îmbrăcată în costum naţional. Cum explici asta?
– E caştoc. Lasă aşa!
– Caştoc?
– Da, adică fain.
Chelneriţa îmi aduce vodcă în loc de Martini. Mirela îmi arată obrazul, aşa că nu mai spun nimic. Vodca are un gust mizerabil. Solistul cântă ,,Crying in the chapel”, melodie care a fost şi în repertoriul lui Elvis. Unul dintre patroni apare la braţ cu Luminiţa. Somalezul este îmbrăcat cu o haină verde, iar în cap are un fes care poate fi confundat foarte uşor cu un ciorap. Luminiţa poartă o haină de blană albă, fustă foarte scurtă, ciorapi albi, cizme albe. Bărbaţii înghit în sec. Picioarele Luminiţei sunt mai lungi ca un mandat de parlamentar. Somalezul se aşază la o masă.
– Zici că e adus de la Armata Salvării, risc o remarcă.
– Este foarte bogat, îmi răspunde Mirela.
– Pot să jur că e îmbrăcat de la second-hand.
– Nu pune baza pe haine.
– Da’ pe ce?
– Gura, va cânta Luminiţa! Nu uita de flori!
Luminiţa se dezbracă de haine. Rămâne într-un sacou alb. Fusta scurtă îi lasă la vedere picioarele care devin ţinta lunetiştilor rămaşi cu gura căscată. Primele cuvinte pleacă, via microfon, către noi:
– Ghini aţi vinit! O sî vî cânt melodii vechi şî celebre.
Dintr-o dată vodca nu îmi mai pare atât de rea. Mirela îşi aprinde o ţigară şi priveşte în jos Luminiţa continuă prezentarea:
– Pentru început o sî vî cânt ,,Ai got iu beib” de Cher.
– Ce-a zis?, întreb eu foarte curios. Beib?
Mirela nu mai spune nimic. Aprinde o altă ţigară.
– Şubidubi du, începe Luminiţa.
Oamenii încep să râdă. Picioarele Luminiţei nu mai sunt atât de interesante. Are voce, dar nu poate pronunţa corect cuvintele în limba lui Beckam. Cei din spatele nostru râd continuu. Luminiţa continuă să cânte într-o limbă haioasă, ridicolă:
– ,,Zei se u lova unt pai ză ren”.
Simt că mă sufoc şi plec la toaletă. În prima cabină, a intrat şi somalezul. Fără niciun fel de frică şi-a ridicat mâneca şi a scos din buzunar o seringă. Nu mai aştept urmarea. Plec înapoi în sală.
– ,,Zo leţ zei sai iu hair it tu lung”, continuă Luminiţa.
Oamenii se distrează. Unii sunt vineţi de la prea mult râs.
– Te duci şi îi duci florile!, îmi spune Mirela. Dacă nu i le duci, mă supăr!
– Or’ să se uite ceilalţi ca la urs.
– Să se uite! Te implor, du-i florile când termină de cântat!
Iau florile şi mă gândesc că visele urâte prevestesc catastrofe. Mă doare îngrozitor gâtul. Luminiţa a terminat de chinuit publicul. Unii aplaudă, mai mult în glumă. Ajung lângă ea şi îi şoptesc:
– Eşti nemaipomenită! Felicitări!
– Mersic, răspunde Luminiţa. Ci flori frumoase ăi adus, uăi. Mersic.
Somalezul se întoarce la masă. Are o privire de om nebun. Mirela achită nota de plată. O întreb dacă mai rămânem. Face semn că nu.
Luminiţa continuă:
– În continuari o sî vî cânt ,,Mistăr Tamburine” di Ză Bird.
Tinerii mor de râs. Unii dau telefoane la prieteni ca să vină în local pentru a vedea ,,spectacolul”. Somalezului i se face rău şi leşină. Tinerii de la mesele de lângă uşă fug fără să mai achite consumaţia. Luminiţa şi chelnerii îl duc pe somalez afară pentru a-l transporta la spital.
– Tocmai când trebuia să ne cânte ,,Mistăr Tamburine”!!
– Nu fi căpcăun nesimţit!, se supără Mirela.
Ne despărţim trişti. Genunchii ei încă ard. Mă sărută îndelung. Ştiu că nu ne vom reîntâlni prea curând.
Joi 11 August
18.00 – 18.30 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansări de carte: „CAVALERISM, PASIUNE, FANATISM. O istorie
politică și culturală a Franței secolului al XVI-lea” și „MISTERUL DON
JUAN. O iubire în Secolul de Aur”, de Corneliu Șenchea; „Gardă pentru
Fuhrer. Divizia „Leibstandarte-SS Adolf Hitler”, de Adrian Dragoș Defta
Invitați: Christian Crăciun, Adrian Dragoș Defta
Moderator: Valentin Ajder
20.00 – 20.30 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansarea volumelor: „O antropologie mistică. Introducere în gândirea
Părintelui Stăniloae”, de Sandu Frunză; „Adevăratul Cioran”, de Calinic
Argeșeanul; „În dialog. Studii de filosofie creștină, teologie politică și istoria
religiei”, de Ion Cordoneanu
Invitați: Diac. Lect. Univ. Dr. Ioan Dura, Christian Crăciun, Leonard
Oprea
Moderator: Valentin Ajder
21.00 – 22.00 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansări de carte: „Petru Ursache, Omul bun al culturii românești: Apaos”,
ediție îngrijită de Magda Ursache; „Petru Ursache”, monografie, de Iordan
Datcu
Prezintă: Christian Crăciun, Valentin Ajder
Lansarea volumelor: „Când vin vulturii” și „Întoarcerea lupilor”, de Hans
Bergel; „Clipa de grație”, de Mihaela Malea Stroe
Prezintă: Christian Crăciun, Valentin Ajder
22.00 – 22.30 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansare de carte și recital poetic: „Vise presate”, de Decebal N. Todăriță;
„Ierburi cât casa, nimic altceva”, de Viorel Lică; „Orașul cu gropi în obraz”,
de Alexandra Bodnaru; „Ce n-a pictat Matisse”, de Ioana Andrada Tudorie
Vineri, 12 august
18.30 – 19.00 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansare de carte: „Mituri și simboluri biblice în poezia românească
neomodernistă”, de Daniela Varvara; „Ziua Fiului Omului”, versuri, antologie
de autor, de Dan Damaschin
Invitați: Vasile Spiridon, Daniela Varvara
Moderator: Valentin Ajder
19.00 – 19.30 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansare de carte: „Timpul splendorii”, de Andreea Nanu; „Migrații”, de
Laurențiu Orășanu (roman)
Prezintă: Christian Crăciun, Valentin Ajder
21.00 – 22.00 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansare de carte: „Secretele machiajului de mireasă”, de Corina Tudor
Invitați: Camelia Tugearu, Adelina Tocitu, Corina Tudor
Moderator: Valentin Ajder
22.00 – 23.00 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansarea volumelor: „Tentația politicului – reflecții conservatoare după
sfârșitul istoriei”, de Horia Ciurtin; „MITTELEUROPA – O
încercare de a defini Europa Centrală”, de Ionel Bota
Recital poetic: „Ziua Fiului Omului”, versuri, antologie de autor, de Dan
Damaschin;
„Adio, dar rămân cu tine!”, de Anton Jurebie; „Ereticul răstignit”,
versuri, de Nicolae Adam;
„Călcâiul de pâine”, de Adrian Tarța
Sâmbătă 13 august
21.00 – 23.00 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansarea volumelor: „Plotin: despre frumos”, traducere din greacă și
interpretare de Dan Tomuleț; „Spiritualismul rus în secolul XX”, de Ivan
Ivlampie
Prezintă: Christian Crăciun, Valentin Ajder
Lansarea volumelor: „Cetăţi medievale din sudul Transilvaniei – Zece trasee
culturale”, de Arne Franke, traducere de Simona Mihalache; „Inelul
Domniței Catrina”, roman istoric, de Iulia Cubleșan; „Țărăncuța de la
Dunăre”, roman, de Felicia Truffier; „Mălini”, de Eduard Dorneanu
Prezintă: Christian Crăciun, Valentin Ajder
Lansarea volumelor: „Frontul de acasă – Propagandă, atitudini și curente de
opinie în România primului război mondial”, de Radu Tudorancea; Estetica
(vol. I), de Edgar Papu; „Just keep going”, de Mihaela Pappu
Prezintă: Valentin Ajder și invitații săi
Lansarea volumelor 3 și 4 din colecția „Arhiva Rugului Aprins”, coordonată
de Marius Vasileanu: „De la Antim la Pocrov – Mărturii”, de Vasile
Vasilachi; „Comentarii la Evanghelia după Ioan”, de Ștefan Todirașcu,
prefață de Horia Ion Groza; „Chipul rugului aprins”, de Carmen Ciornea
Prezintă: Christian Crăciun, Valentin Ajder
Lansări de carte: „Dincolo de aşteptare. Dialog în larg”, de Monica Pillat și
Radu Ciobanu;
„PĂRĂSESTE-MĂ!” de Magda Marin; „Un retuș… pentru un zâmbet”,
de Aurora Spasinovici
Prezintă: Christian Crăciun, Valentin Ajder
Lansare de carte si recital poetic: „Poemele regăsirii” și „Modern și
contemporan în plastica europeană”, de Ioan Roșca; „Apocrife”, de Cristi
Ardelean
Duminică 14 august
19.00 – 19.30 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansarea volumelor: „Birlic – tăvălugul râsului eclatant, tordantă năvalnică
molipsitoare veselie la scenă, când la trap, când la galop…”, de Gaby
Michailescu; „Trixy Checais – Cartografia zborului”, de Gina Șerbănescu
Prezintă: Valentin Ajder și invitații săi
19.30 – 20.00 EDITURA EIKON – spaţiul de evenimente
Lansarea volumelor: „Mircea Eliade și misterul totalității”, de Bogdan Silion;
„Mircea Eliade – Itinerare labirintice”, de Mihaela Chiribău-Albu, prefață
de Vasile Spiridon; „Mircea Eliade – La marginea labirintului – corespondențe
între opera științifică și proza fantastică”, de Dorin David; „Intimitatea
spiritului”, de Nicoleta Dabija
Prezintă: Valentin Ajder și invitații săi
21.00 – 22.30 EDITURA EIKON – spațiul de evenimente
Lansare volumelor: „Cămașa de forță”, de Leonard Oprea, prefață de Gelu
Vlașin, postfață de Liviu Antonesei; „Trilogia lui Theophil Magus. Calea și
adevărul și viața”
Invitați: Christian Crăciun, Leonard Oprea
Moderator: Valentin Ajder
Lansare de carte: „Enciclopedia familiilor nobile maramureșene de origine
română / The Encyclopedia of Noble Families of a Romanian Origin in
Maramureș County”, ediție îngrijită de Ion și Livia Piso, traducere în
engleză de Ligia Tomoiagă
Lansarea volumelor: „Mircea Vulcănescu – o microistorie a interbelicului
românesc”, de Ionuț Butoi; „România dincolo de trecut. Eseu despre
experiența servituții”, de Mihai Gheorghiu; „Pavese, omul jignit”, de Vianu
Mureșan; „Lectio incerta”, cronici literare, de Christian Crăciun; „Fernando
Pessoa” (o cvasi autobiografie), de José Paulo Cavalcanti Filho, traducere din
portugheză de: Simina Popa, Corina Nuțu, Veronica Manole, Iolanda Vasile,
ediție îngrijită de Dinu Flămând
Prezintă: Christian Crăciun, Valentin Ajder
O bătrână aruncă jarul din foc peste zăpada lui februarie. Călăuze misterioase trec dincolo de podurile şubrede ale credinţei. Rănile cailor şchiopi însângerează apele izvoarelor. Dumnezeu mângâie brazii şi le scutură zăpada. Tălpile Lui apasă pe jăraticul aruncat de bătrână. Rugăciunile copiilor abandonaţi dezleagă culorile vieţii. Dumnezeu apasă mai tare. Bătrâna plânge. Palmele ei încălzesc veşnicia.
Sună telefonul. Este telefonul cu număr de ,,Vodafone”. Răspund, deşi observ că sunt apelat cu număr ascuns.
– Eduard?, întreabă o voce feminină.
– Da!, răspund intrigat.
– Ciuciuha, ciuciuha, ciuciuha!
Doamna continuă să strige ,,ciuciuha” vreo cinci minute, apoi o altă doamnă cu o voce mai groasă preia ştafeta. Nu am idee ce pot însemna aceste sunete. Cunosc o celebră melodie cu numele ,,Chattanooga Choo Choo”, dar nu văd ce legătură pot să aibă doamnele ,,ciuciuha” cu melodia respectivă. Încerc să răspund înapoi. Nu reuşesc. Acum ambele doamne strigă ,,ciuciuha”. Mă gândesc că poate este un ritual voodoo şi îmi imaginez două doamne cu feţe de general pensionar învârtindu-se în jurul unei mese pe care ard lumânări negre. Una dintre doamne a început să recite ,,Tatăl nostru”. Vocea ei este patetică, uşor ridicolă. Închid telefonul. Sunt sunat din nou. Răspund.
– Ciuciuha! Ciuciuha!, se năpusteşte necunoscuta.
Închid telefonul şi îl setez pe ,,silence”. În faţa vulcanizării, doi domni se ceartă pentru locul de parcare.
– Te dai matale doi metri mai încolo. Îmi schimbă cauciucurile din faţă, plec şi vii în locul meu.
Domnul diplomat este conducătorul unui jeep ,,Wrangler”-
– Nu vreau!, îi răspunde celălalt şofer, conducător de dubiţă ,,Fiat”. Eu am venit primul. iar dacă parchez pe şosea mă stropesc ăştia din trafic. Să faci ordine la tine acasă nu în sat la mine, se supără eroicul şofer al dubiţei.
Şoferii se ceartă în continuare. Fără să vreau apăs pe difuzorul telefonului şi vocile doamnelor domină pentru o clipă cearta celor doi.
– Ciuciuha!
Cei doi se opresc şi se uită la mine întrebător. Ridic din umeri şi explic că mă sună o doamnă sau două care ţipă la telefon.
– Da’ de ce se prostesc aşa?, întreabă proprietarul jeepului.
– Nu ştiu. Astea sună cu număr ascuns. De dimineaţă până acum m-au sunat de peste o sută de ori.
– Şi ce înseamnă ciuciuha?, insistă el.
– Chiar nu ştiu. Nu am nici o idee.
– Poate te confundă cu papa.
– Ei da!, asta trebuie să fie.
Cei doi reiau cearta. Pănă la urmă şoferul dubiţei acceptă să aştepte până i se vor schimba cauciucurile jeepului. Îşi ia o cafea şi revine lângă mine.
– Te sună des?
– Destul de, răspund eu amuzat.
– Ai încercat să le înjuri?
– Nu. Ce rost ar avea?
– Te confundă cu papa, îţi spun eu, se amestecă iar în vorbă şoferul jeepului. Săracul papa, e bolnav, a trebuit să demisioneze.
– Nu de asta demisionează, îi răspund eu foarte hotărât.
– Dar de ce?
– Pentru că a aflat cine va fi succesorul lui. Succesorul lui va fi un negru, iar el nu poate suporta asta.
– Succesorul se alege în şedinţa conclavului.
– Să fim serioşi! Conclavul este un circ numai bun pentru ratingul televiziunilor. Succesorul se alege în timpul vieţii. El a aflat că va urma un negru şi a demisionat. Papa Benedict este un super rebel.
– Şi dacă a demisionat, ăia nu vor mai pune un negru în locul lui?
– Nu.
– De ce?
– Pentru că Nostradamus a prezis că după ce un papă va pleca sau va fi alungat îi va urma un negru. Numai că succesorul lui va fi ultimul papă.
– Adică ar veni apocalipsa?
– Exact, domnule.
– Eduard, ai o teorie tare ciudată despre Vatican.
– Ştiu!
Telefonul sună din nou. Cei doi şoferi mă privesc insistent. Răspund.
– Ciuciuha! Ciuciuha!, se aud două voci parcă mai tare ca de obicei.
Oamenii râd. Proprietarul jeepului mă salută înainte de a pleca.
Umbrele norilor sapă morminte pentru cei care îşi neagă tristeţea.
Vântul mângâie tuia din faţa casei. Noaptea exilează într-un nou labirint oamenii singuri şi punctele cardinale. Ferestrele stau închise asemeni verbelor care nu se vor conjugate . Îngerii de pază recită poeme. Ecoul lor calibrează durerea. Visele stau gata să înflorească pe tavanul aşteptării. Culoarea ternă a orelor târzii doare.
Mărul bătrânei Ema, vecina mea se scutură sub asaltul vântului de noapte. Merele cad cu zgomot pe tabla casei mele.
-Buuuum, se aude zgomotul proiectilelor vegetale.
-Nu te teme!, prietene, încurajez pe motanul Nero care a tresărit pe fotoliu. Nu te teme. E doar vântul de seară care se joacă cu pomii din livezi. Nu te teme.
Nero scutură din cap, se scarpină şi cască fericit. Adoarme la loc. Prima dată am dormit singur în casă acum foarte mulţi ani pe vremea când tata a plecat la tratament într-o staţiune. Eram elev în clasa întâi, iar mama lucra noaptea cam o dată la 3 zile. Am spus imediat că nu o să îmi fie frică să dorm singur şi că nu este necesar să îmi explice pe larg ce am de făcut. Mama insista cu explicaţiile: ferestrele trebuie să fie închise, nu trebuie să mă tem de zgomote şi nici să mă sperii când şi dacă se întrerupe curentul electric de la centrală. Mama a plecat foarte îngrijorată deşi eu mă lăudasem că sunt foarte curajos. Ferestrele erau înalte. M-am urcat pe scaun şi am verificat de mai multe ori dacă sunt închise ermetic. Apoi peste sat cineva a lăsat o perdea negră. Am rămas ore bune lângă geam privind curtea, via, gardul. În casa unde locuieşte astăzi Ema locuia Maria, o rudă a mea mai îndepărtată care nu prea ieşea din casă. Din acelaşi pom ionatan din care astazi vântul aruncă cu mere cădeau şi atunci fructe viermănoase pe acoperişul casei mele. La ora 22 programul tv a luat sfârşit iar curentul a fost oprit undeva în jurul orei 23. Îmi amintesc că pâna la ora 23 am scris pe o foaie de hârtie de multe, foarte multe ori ,,Nu îmi e frică să stau singur noaptea acasă”. Am rămas mult după miezul nopţii privind pe fereastră întunericul nopţii de septembrie. Am adormit greu şi pentru puţin timp. Undeva în jurul orei 4 jumătate am auzit zgomotul autobuzului care pleca din satul Văleni, traversa Poiana- Mărului şi Suha şi oprea în staţia din centrul Măliniului apoi contiunua drumul către Cornu Luncii, Sasca, Rădăşeni şi avea ca punct final oraşul Fălticeni. Zgomotul făcut de autobuz mi-a adus zâmbetul pe buze: mai rămăsese o jumătate de oră până începea programul la radio, iar peste două ore şi jumătate mama termina garda de noapte şi urma să vină acasă. În nopţile care au urmat, ritualul singurătăţii s-a repetat: copilul care eram privea pe fereastră apoi asculta cum se joacă vântul cu pomii, iar spre dimineaţă mă trezea zgomotul autobuzului care vestea noua zi. Ferestrele rămâneau întotdeauna închise ca o promisiune pe care nu o puteam încălca. Nici astăzi nu am înţeles de ce mama insista atât de mult ca ferestrele să fie închise. Poate că ferestrele care separă copii singuri de nopţile de septembrie sunt un fel de îngeri transparenţi pe care te poţi baza în alungarea temerilor de orice fel. A trecut foarte mult timp de atunci: tata a murit, Maria a murit, autobuzul nu mai trece la ora 4 şi jumătate pentru că oamenii nu mai au de ce să meargă la Fălticeni, mărul a îmbătrânit şi rodeşte rar fructe tot mai viermănoase, ferestrele par mai mici iar întunericul mai puţin apăsător.
Privesc pe fereastră. Păsări mari de noapte au poposit pe acoperişul fântânii. În copilărie dacă aş fi văzut aşa ceva m-aş fi speriat îngrozitor.
-Buuum, se aud merele în picaj pe acoperişul din tablă al casei.
Îngerii de pază adună merele căzute, pregătindu-le pentru veşnicie . Le fac semn cu mâna dreaptă. Luna iese dintre nori şi se aşază speriată între întunericul toamnei şi amintirile mele.
Toamna udă cu rouă rece vechea nelinişte. Copacii rostesc rugăciuni păgâne, melodioase. Păsările iau calea răsăritului lăsând în urmă ruginiu şi aburi aromaţi. Cocoşii fragmentează tăcerea dimineţii. Dau cu piciorul oboselii care îmi sărută genunchii. Sub pământ, femeile moarte în haine de împrumut tresar sub un imbold de aer neînsemnat. Demonii cântă în curţile celor bolnavi de grandomanie. Toamna dansează frenetic cu norii sălbatici. Le recunosc dansul. . .
Sub nucul Sybil golesc sacii de cartofi culeşi de pe câmp. Nucului i-am dat acest nume în glumă. În timp, copacul a crescut, iar numele a devenit un reper cât se poate de serios. Acum mă bucur:copacii care poartă un nume deschid porţile veşniciei. Îl mângâi pe coaja verzuie. Undeva în irealul albastrului un înger îşi deschide palmele. Ştiu asta. . .
Nu am mulţi saci de cartofi, dar ei trebuie neapărat sortaţi după mărime:cartofi de consum, cartofi de sămânţă, cartofi mici folosiţi pentru hrana păsărilor. Răstorn primul sac şi praful mă cuprinde ca o haină de penitenţă. Tuşesc şi încep să aleg cartofii. Fiecare cartof îmi simte căldura palmelor. Sunt nevoit să fiu mai atent ca în alţi ani pentru că unii cartofi sunt deja moi din cauza secetei. Să mai răstorn un sac. Pff, praf, mult praf.
La câţiva paşi de mine o cârtiţă ridică un muşuroi de pământ. Motanul Nero aşteaptă cu simţurile încordate gata să intervină pentru a captura ,,inamicul” venit din subteran. Cărtiţele sunt foarte inteligente, iar şansa motanului pare a fi una foarte mică. Mă aşez pe scaun şi aştept deznodământul acestui eveniment deosebit din livada mea. Nero se ridică în două lăbuţe apoi dă la o parte pământul proaspăt de pe muşuroi. Se iveşte o gaură în pământ. Motanul scoate cârtiţa şi o aruncă în aer.
-Bravo, Nero!, strig eu fericit de reuşita motănaşului.
Răstorn alt sac de cartofi. Încep să miros a pământ proaspăt răscolit. Nu îmi displace asta: mirosul de pământ este unul sfânt şi face legătura dintre uman şi veşnicie. Pe o creangă a copacului Sybil un melc a scos corniţe de sub cochilie. Tata spunea că în livadă vin adeseori sufletele celor care au trăit în locul respectiv. Asta înseamna că bunicii mei se plimbă uneori de mână prin iarba de umbră, mângâie gutuii şi se bucură de roşeaţă merelor ionatan. Poate asta înseamnă că şi tata atinge frunzele vişinilor şi îsi odihneşte veşnicia sub ramurile mărului pădureţ. Livada este locul în care nu există singurătate. Gesturile celor care au trudit cândva aici se regăsesc în fiecare mişcare a celor vii. Pământul păstrează amprenta energetică a tuturor Dornenilor care au muncit şi au iubit pământul. Da. . .
După sortare duc cartofii mari într-un loc acoperit. Cartofii de sămânţă şi cei mici i-am adunat în saci. Nu am roabă de fier aşa că folosesc o tărăboanţă din lemn aşa cum se mai văd în ziua de astăzi doar prin muzee. M-am obişnuit cu ea deşi este foarte greu de ridicat chiar şi goală. O încarc cu doi saci: cam o suta de kilograme cântăresc cartofii. Este greu de transportat povara pentru că roata tărăboanţei se încurcă în pietre şi smocuri de iarbă. Nero aleargă înaintea mea fericit. Zâmbesc şi eu.
Dinspre bucătăria de vară vine miros de mămăliguţă caldă. . .
