Literatură

MĂ GÂNDESC LA CE MĂ GÂNDESC

11256492_909791952395533_910086870_n

patru sute douăzeci şi trei de lei atât costă noua rochie a svetlanei
e foarte faină îi spun cam aşa se îmbrăcau prostituatele în perioada interbelică
da e perfectă
poţi convinge pe oricine să treacă de la pauza de cafea la starea de şoc anafilactic
şi uite ce diversitate de culori
un adevărat indicator pentru starea de alienare care te cuprinde înaintea preludiului
da m-ai convins
limita frigidităţii este acum aproape un mit
o fractură de logică desprinsă parcă din frazele nefericite ale lui martin luther king
dar totuşi rochia este foarte faină
are şi buzunare unde pot fi păstrate chibriturile cu vârf afumat
la nevoie poţi îndesa în dreptul burţii şi o carte de rugăciuni sau o cutie cu bomboane mentolate
nu nu vei semăna cu o mamă cangur hărţuită de metrosexuali
aerul ăsta de târfă drogată aruncată dintr-un portbagaj în altul îţi poate aduce bucurii relative

patru sute douăzeci şi trei de lei
svetlana ar putea să îşi cumpere în fiecare zi o astfel de rochie
femeia râde şi se aşază pe spate
la naiba
până la urmă dorinţa este o acţiune recurentă
svetlana întreabă
cine e martin şi ce crezi că vrea
cine
martin cel cu frazele nefericite
aaa nu contează era un tip zgârcit care nu fuma nu bea şi nu ştia
cum să arunce pe fereastră hainele pătate cu nisip de clepsidră
mai bine închide ochii şi ascultă cum mă gândesc
la ce mă gândesc
acum eduard
acum svetlana
acum

Eduard Dorneanu

Mălini

Din volumul ,,SACRA EROTICA”-Editura Tracus Arte

ÎMPREUNĂ

11256492_909791952395533_910086870_n

m-am rătăcit în dormitorul ioanei
patul stă lipit de tavan iar lumina intermitentă penetrează tăcerea
şi marchează un teritoriu din care lipsesc vânătorii de recompense
şi pagina de sport
paharele cu lichior elimină spasmul
suntem bântuiţi de narcisism ca într-o stare de confabulaţie
cu genunchii strânşi la piept
în zvâcnet de cearceafuri şi diamante neşlefuite
totul spus şi înţeles în grabă
ştii tu
rugăciuni masticabile pulsaţii vasculare
şi evident nepotrivirile de agendă care ne împart labirintul
în şaisprezece câmpuri morfice

mă aşez sub fereastră
gemetele ioanei se descompun în eufemisme
simt cum unghiile femeii pătrund adânc în nerăbdarea mea
îi strig numele
înainte de a fi împreună pentru o mie de veşnicii.

Eduard Dorneanu

Mălini

Din volumul ,,SACRA EROTICA”-Editura Tracus Arte

RĂCEALA PATULUI

11256492_909791952395533_910086870_n
ioana dacă ar fi să alegi între un lexem ascuţit asemeni unui cuţit de vânătoare
şi o pedeapsă complementară ce ai face
ai număra aluniţele mele şi ai visa că eşti metresa lui juan ponce de leon
sau ai căuta semnele marelui benefic
gândeşte-te ioana
acesta nu este un delict
ştii tu
relaţia noastra ignoră rezultatele biopsiei sentimentale
voi presăra peste sânii tăi firimituri şi miez de pepene galben

ioana reintră în starea de monomanie
degetele mele sunt singurul catalizator vibraţional care îi poate deschide
picioarele şi pleoapele
mă iubeşti
întreabă ea gata să îmi strângă singurătatea între coapse şi răceala patului
infinit
ca şi când dumnezeu mi-ar arde buzele.

Eduard Dorneanu

Mălini

Din volumul ,,SACRA EROTICA”-Editura Tracus Arte

BIOCENTRISM

11256492_909791952395533_910086870_n

e dimineaţă aseară nu am putut să văd luna roşie
norii s-au aşezat deasupra albastrului asemeni filozofilor stoici
mda se mai întâmplă
poate că dacă m-aş fi rugat sfântului telmo cine ştie
ar fi rămas un petec de cer unde luna să poată sângera ca o adolescentă drogată
rămâne pe data viitoare
între timp voi aduna multă furie şi desigur voi desena pe cearceaf eclipse inelare
cruci cardinale şi sonare rezistente la previziunile doamnelor horoscopiste

mă loghez pe facebook
şaisprezece ego energie informaţională
doamnele postează imagini cu pisici abandonate stări despre politicieni care au tulburări emoţionale
sau locaţia crematoriilor unde se percepe un comision simbolic pentru clienţii născuţi în zile impare
lumea aleargă după un minim capital de imagine după un like
mda

mă retrag în habitatul convulsiv al ioanei
să nu îndrăzneşti să mă întrebi de luna roşie îi spun
intoarce-te pe partea cea bună şi mărturiseşte printre gemete ierarhia răului
odată cu mine ioana
începe acum.

Eduard Dorneanu

Mălini

Din volumul ,,SACRA EROTICA”-Editura Tracus Arte

SACRAMENTE NOI

11256492_909791952395533_910086870_n

a plouat în prima zi de paşte
domnul a ridicat un uriaş perete
de o parte a lui joacă hora de pomană postmoderniştii
şi prostituatele îmbătate cu sângele delfinilor militari
de cealaltă parte a peretelui e doar catherine montegu
nuditatea ei nu poate fi acoperită
e nevoie de timp şi de lumânări negre
ţipetele ei sporesc contrastul
postmoderniştii rup carnea crucii şi sanctifică limbajul corporatist
catherine acoperă-ţi umbra îi strig gata să tai cu maceta aripi şi nori
uite
mulţimea te numeşte alter deus îţi cere să inventezi sacramente noi
mai importante ca învierea mai albe ca picioarele tale
mai albe
a plouat în prima zi de paşte
catherine mi-a spălat hainele de sărbătoare în sângele martirilor uitaţi
îi mulţumesc deşi simt că dragostea pentru mine îi întăreşte propriul cult
mă aşez peste ea şi strâng în braţe pământul
închide-mă în tine şopteşte catherine
e nevoie de timp şi de lumânări negre spun eu
desfă mai tare rugăciunea picioarele braţele

postmoderniştii beau sângele prostituatelor.

Eduard Dorneanu

Mălini

Din volumul ,,SACRA EROTICA”-Editura Tracus Arte

POSTULATUL SINGURĂTĂŢII

11256492_909791952395533_910086870_n

irene se opreşte în faţa unui chioşc unde femeile tunse chilug primesc gratuit

lumina din postulatul singurătăţii

un winston super slim va rog spune ea

şi o pungă cu bomboane mentolate

ca de obicei în tot acest timp are telefonul deschis

mai eşti întreabă ea

m-am oprit în parc sunt enervată şi trebuie să fumez

normal că sunt răspund oarecum mirat

simt cum între tine şi marie simon pierre există o complicitate gregară

presupun că acesta este efectul provocat de lipsa preludiului

vorbeşti prostii spune irene

eu trag în piept fum puturos cred că sufăr de nimfonarcisism

iar tu îmi spui despre lipsa de empatie şi păcatele sfinţilor

uite

astăzi sunt apatică iar lumea mă acuză că aş fi sclava instinctului de conservare

şi ştii de ce eduard te poţi hazarda într-o explicaţie misogină

ia spune poţi

arunc telefonul lângă oblio mărul pădureţ

câmpul torsionic sângerează

atât.

Eduard Dorneanu

Mălini

Din volumul ,,SACRA EROTICA”-Editura Tracus Arte

PARADIGMA PENITENŢEI

11256492_909791952395533_910086870_n

rătăcesc într-un spaţiu mental lipsit de zâmbetul tâlharului de pe cruce
pot accepta circumstanţele malefice ale zilei
desigur
ioana mea nu este ioana d’arc
virginitatea ei umanizează paradigma penitenţei
da aşa e
dorinţele noastre aprind luntrea lui charon
fără preludiu plutim într-un univers mecanic
începe tu rugăciunea mă roagă ioana
te rog începe tu
bine ioana dar tu nu eşti ioana d’arc
şi totuşi adori idealurile inefabile
capcane carnale udate la fiecare final de asalt
cu veninul meu şi ambrozia ta.

Eduard Dorneanu

Mălini

Din volumul ,,SACRA EROTICA”-Editura Tracus Arte

ORAŞUL INIMILOR DE TINICHEA

11256492_909791952395533_910086870_n

domnul trece prin urechea acului pe cel mai bătrân actor din oraşul inimilor de tinichea
din păcate amanta sa este cu şaptezeci de ani mai tânără
ea nu poate trece dincolo de poarta sacră
va trebui să pregătească o cină dogmatică şi să aştepte
sfârşitul primăverii

terasele adună femei care cerşesc mângâieri şi complimente inutile
respir
perechile se formează întâmplător puştii ghicesc în palmă şi masează carnea de tun
noaptea dezbracă de mândrie trupurile şi lasă cuvintele
să plătească cu silabe atingeri şi pahare de vin

privesc cum se topesc culorile în oraşul inimilor de tinichea
ştiu
domnul trece prin urechea acului pe fiecare dintre noi
e singura lecţie despre imparitate de la care nu putem lipsi.

Eduard Dorneanu

Mălini

Din volumul ,,SACRA EROTICA”-Editura Tracus Arte

COUP DE FOUDRE

11256492_909791952395533_910086870_n

trupul fierbinte al ioanei are gust de sare amestecată cu dulceaţă de gutui
doar sânii ei sunt reci asemeni ruinelor oraşului heraklion
încă puţin
lipsesc atingerile oarbe şi efectul dramatic al gemetelor false

înainte de a începe preludiul vreau să mă rog pentru millvina dean spune ioana
senzualitatea modernă are nevoie de suflete abandonate
şi să ştii
nu există eliberare emoţională într-un loc în care nimeni nu moare
iar umbrele îşi taie silabele într-un oftat putred

sărutul vine târziu ca un plasture îmbălsămat cu venin căprui
şi eu te iubesc spune ioana lipindu-se de mine
nu pot spune de unde şi până când
ai sânii reci ioana poate că ar trebui să te rogi mai puţin
şi nu înaintea preludiului ioana te rog
dar când întreabă femeia gata să primească în ea cuvintele mele
imediat după ce îţi răscolesc malurile
iar tu te apleci în căutarea copilăriei
sub zidul uscat
al închipuirii.

Eduard Dorneanu

Mălini

Din volumul ,,SACRA EROTICA”-Editura Tracus Arte

IMPARITATE

11256492_909791952395533_910086870_n

ioana a luat o supradoză de egoism

o privesc atât de uimit încât scapă din mână borcanul cu miere de castan

uite ce ai făcut eduard spune ea supărată

te uiţi la mine de parcă ţi-am adus un firman yeni derbent

suntem în anul dietei atonite

vreau să plec din patul tău şi să îmbrac haina de cenuşă a lui marcus didius

zâmbesc

ioana va trece trece de la starea contemplativă la orgia mistică

ştiu că îşi doreşte să citească din vedele hinduse

înainte şi după ce palmele mele îi desfac picioarele

pleoapele

ioana se dezbracă şi se întinde pe asfalt

întotdeauna şi-a dorit o iubire eterodoxă

acum caută duritatea culorii şi preludiul violent

vreau să plec din patul tău şi să îmbrac haina de cenuşă a lui marcus didius

repetă ioana

mă aşteptam la asta răspund eu înainte de a pleca către nord

înveleşte-te în asfalt ioana

tălpile copitele şi roţile lumii vor apăsa pe sânii tăi

nu vei sângera sub învelişul hedonist nici nu vei mai visa

asfaltul se va uni cu sângele şi carnea ta

iar tu vei pângări rugăciune după rugăciune

până când nimfa din tine se va revolta

şi va ceda tuturor.

Eduard Dorneanu

Mălini

Din volumul ,,SACRA EROTICA”-Editura Tracus Arte