MĂLINI-Volumul II-Capitolul 2

E gri cerul satului meu. Stau în cerdac și privesc cum zboară două berze înspre Pădurea Prisos. Diavolul blestemă și le cheamă undeva într-un loc unde zborul este asemeni poeziilor erotice: criptat și magic totodată. Soarele e închis sub armura norilor. Între vulcanii nestinși ai luminii și privirea mea au rămas doar norii posomorâți, șoaptelor umbrelor și zborul celor două păsări.
Simt cum mi se umflă falca dreaptă. Probabil că voi avea un abces dentar uriaș. Pipăi obrazul și mă sperii, nu am avut niciodată un asemenea abces. Din bucătăria de vară, se aude conversația dintre mama și Brăduța Casâncă. Intru în casă, iau o oglindă și mă întorc înapoi în cerdac pe băncuța de lemn.
-Șî la ci îni agiutî cî am așă mult popușoi?, întreabă Brăduța. Niciodatî nu am avut așă mult, da mie îmi pari rău dupî sămânța di popușoi vechi. Nu ișău așă mulți, da’ era mai ghini.
– Da’ aistea, ce au?, întreabă mama. Îți sparge mațele mămăliga făcută din făina lor ?
– Nu îi bunî mămăliga. Nu să leagî ca lumea. Îi ca un chisoc șî rea la gust pi deasupra.
– Da’ de unde ai avut sămânța de popușoi ?
– O luat barbatu-miu de la Stațiuni. Ci-i drept o avut câti trei știulețî pi strujan, da ci-am câștigat cu aiasta ? Găinili nu vor sî crapi în ieli grăunțî di aiestia nici bătute. Porcii mânâncî oleacî șî dupî aceia guițî sî li dau altceva. Nu trebuie schimbatî sămânța.
Falca mea se umflă în continuare. Mă privesc în oglindă și mă sperii. Ar trebui să merg urgent la dentist, dar voi cumpăra antibiotice și voi aștepta să se desumfle. E ciudat că nu mă doare nimic.
-Șî nu poți țâni porcii flămânzî, continuă Brăduța. Api i normal sî cumpăr grăunțî dacî am plin coșăru’ cu popușoi? Oari ci dracu’ au popușoii iștea di nu îs buni la gust?
Mă ridic și merg în bucătăria de vară. Mama și Brăduța mă privesc curioase.
-Iar ai abces?, se supără mama. De ce nu te duci la dentist? Acum, iar trebuie să cumpărăm tratament.
-Eu știu pi cineva cari o murit di la o măsă, spune Brăduța. Nu o tratat-o la timp șî o murit cî i-o agiuns sângili la creier.
-E grav dacă îți ajunge sângele la creier?, întreb cu o voce foarte serioasă.
-Nu măi este scapari. Măi ghini ti duci la dentist șî îțî scoati ci ai rău în gurî. Ci s-o umflat o măsă ori un dinti?
-Limba. E abces la limbă, nu la dantură.
-Doamni ferești!, nu am mai auzât așă ceva. Ia scoate limba sî văd șî eu.
Scot limba amuzat.
-N-are nica limba, bre, spune Brăduța. Tot la măsă ai ceva.
-Multă minte mai ai, se supără mama. Du-te la farmacie și cumpără ceva injectabil : oxacilină sau penicilină. De unde scoți prostiile astea ? Auzi!, abces la limbă.
-Du-te!, mă îndeamnă, Brăduța. Să nu să suie sângili la creier. Auzi, Eduard, di ci să fac așă mulțî popușoi din sămânța cumparatî di la Stațiuni?
-E modificată genetic, sămânța.
-Adicî, cum modificată ?
-E tratată și e spornică. Cum sunt și barabulele de sămânță. Numai că nu e prea sănătos. Îți poate ajunge sângele la creier dacă mânânci multă mămăligă din făină de popușoi din ăsta.
-Serios ? Di asta nu mânâncî porcii?
-Ei nu, am glumit. Dar am citit că nu e bună pentru ficat și alte organe. Nu e sămânță obișnuită, așa că nu e foarte sănătoasă. Așa cred.
-Api, eu la primavarî nu măi pun sămânțî di aiasta. Auzî, sî mânânc făinî modificatî magnetic, bătu-i-ar Dumnezău pi aiștia di o inventat asta.
-Genetic.
-Cum?
-Genetic, tanti Brăduța. Magnetic e altceva.
-La roșii e magnetic, așăi?
-Posibil.
-Vezi? Șî eu măi știu câti ceva.
-Da, da.
-Du-te după injecții, se supără mama. Lasă geneticul și magneticul. Hai!, întinde-o.
Zâmbesc și plec în casă. Găsesc o bancnotă de cincizeci de lei, mototolită și pătată cu cerneală. Nu plec înainte de a bea o ciocolată caldă chiar de ar fi să îmi explodeze falca. Mă așez înapoi pe băncuța de lemn din cerdac. Așez bancnota pe coama cerdacului și pun peste ea cana plină cu ciocoladă caldă. Nu apuc să sorb licoarea dulce. Intră pe poartă un preot gras, cu mustață, însoțit de doi bărbați cu părul alb, îmbrăcați în costume gri.
-Bună ziua!, mă salută preotul. Bărbații în costume gri nu spun nimic ci dau doar din cap.
Preotul mă privește cu interes, apoi spune unuia dintre cei doi însoțitori:
-Trece numele domnului în caiet. Văd că aveți abces. Cu rugăciune și ajutor medical trece rapid.
-A, nu. Sunt grăsuț din naștere, nu e abces.
-Sunteți grăsut numai la o falcă ? Se poate așa ceva?
-Da, e genetic. Bunicul era la fel. I se umfla falca dreaptă de Sânzâiene.
-Adică sunteți parțial grăsuț numai în anumite zile?
-Da. Am și eu fanteziile mele.
Cei doi bătrâni se apropie de mine. Unul dintre ei scoate un caiet școlăresc și un pix. Miroase a alcool. Mă privește în ochi și așteaptă ceva. Preotul se uită la bancnota de sub cana cu ciocolată caldă.
-Cum te cheamă?, mă întreabă bătrânul pensionar-secretar.
-Eduard.
Omul scrie prenumele meu pe o foaie albă. Mă privește insistent și așteaptă ceva. Preotul își pierde răbdarea.
-Dai odată sau nu?, mă întreabă bătrânul.
-Ce să dau, domnule?, întreb contrariat.
-Stați așa!, intervine preotul. Omul are dreptate, nu i-a spus nimeni nimic. În satul nostru, avem o biserică frumoasă. Avem și casă de prăznuire și casă de oaspeți. Și casă parohială avem, normal. Trebuie să cumpărăm două centrale : una pentru casa parohială și una pentru biserică și mai trebuie să punem termopane. Asta înseamnă că avem cheltuieli mari. Preotul din satul dumneavoastră și primarul ne-au înțeles și ne-au lăsat să colectăm donații.
-Știam că taxele se colectează, nu donațiile, am răspuns trist. Nu contează. Și eu ce trebuie să fac?
-Dacă vreți, puteți să ajutați cu o donație, spune preotul privind la bancnota de cincizeci de lei. Vecinii dumneavoastră au dat 100 de lei, două sute de lei, cât au avut și ei.
Cei cincizeci de lei sunt singurii bani pe care îi am în casă. Nu sunt sigur că îmi vor ajunge pentru a cumpăra flacoanele de oxacilină. Mi-e rușine de privirile celor trei, dar simt și o repulsie față de modul acesta de a cere bani pentru locașurile de cult.
-Eu nu am termopane, nici măcar centrală. De fapt, nici mașină de spălat. De ce ar trebui să dau bani cuiva care întreține fanteziile altora? Adică, a da bani pentru termopanele unei biserici înseamnă că am făcut un act creștinesc?
-Nu vorbi așa cu părintele că are trei facultăți, aproape că țipă omul cu caietul școlăresc. În loc să îți pară bine că te punem ctitor la biserică și ți se citește numele la fiecare slujbă, tu te iei de părinte? Părintele are trei facultăți. L-o dat și la televizor.
-Îmi dați chitanță pentru bani?
-Domnule, intervine preotul, noi nu dăm chitanțe dar te trecem pe caiet și îți pomenim numele la slujbe.
-Astea sunt fantezii, părinte. Vă trebuie termopane când lumea moare de foame. Nu vă dau nimic. Ar trebui să vă fie rușine să cereți.
Oamenii pleacă. Preotul se uită urât la mine și mă înjură printre dinți. Sar cerdacul și alerg desculț după ei. Nu îi ajung. Oamenii urcă într-o mașină de lux și pleacă la deal către satul Suha. Mă întorc în bucătăria de vară. Mama continuă discuțiile interminabile cu Brăduța.
-A fost cineva?, întreabă mama. Parcă am auzit vorbă de om străin.
-Omul care citește contoarul electric.
-Și ce a spus? Avem mult de plată?
-Mult. Tot mai mult.
-Of!, ce vremuri, se supără mama. Nu știu ce o să ne facem.
Mă duc în livadă. Diavolul blestemă din nou casele îmbogățiților peste noapte, leagănele copiilor celor care vând și cumpără suflete.
O buruiană de pe marginea șanțului valorează mai mult ca promisiunile oamenilor care cântă operă de proastă calitate în biserici. Culeg câțiva fragi sălbatici răsăriți prin iarba de umbră. Cele două berze se întorc la cuibul lor de pe un stâlp din Ulița Poștei. Mă doare capul și am temperatură. Mânânc fragii. Diavolul blestemă și mai tare oamenii în negru, slugile lor, cerul gri.

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,MĂLINI”(Vol II)-Editura Eikon