Vremea se schimbă. Jocul sacru al umbrelor trece prin Lumină și se oprește pe albastrul cerului. Racateții au tăcut. E semn că se apropie norii de ploaie și Vântul de Miazănoapte. Ascut coasa. E timpul să cosesc haturile. Șterg fierul coasei cu un smoc de iarbă. Îngerul de pază suflă în puful unei păpădii:
-E atâta liniște, spun bucuros.
-Da, răspunde îngerul de pază. E liniște.
Încep să cosesc. Către cer se ridică puful păpădiilor și cântecul inimii mele. Pentru o clipă, jocul sacru al umbrelor se oprește și un nor-copil rostește încet:
-Uite, un om cu sufletul întreg. E semn că am ajuns în Bucovina.
Nu mă opresc. Tai iarba de pe haturi. Norii se rotesc deasupra casei și a ogorului, apoi pleacă înspre Plai Bătrân. Ca niște păsări mari. Albe. Fermecate . . .
Eduard Dorneanu
Mălini-19 Mai/2021
I
Iarna s-a ascuns în spatele unor ferestre albastre. Firele de iarbă înlătură povara rece și se ridică deasupra urmelor lăsate de cei rătăciți în eres. E nevoie de aripi noi și de brazdă de plug. Pământul și cerul așteaptă. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-4 Martie/2021
Scot cenuşa din sobe. Cociorva adună lacomă praful gri, încă fierbinte. Îmi este milă de albul zăpezii, aşa că arunc cenuşa în livadă sub un gard troienit. Desfac cu toporul câteva cioate de cireș. Coaja lemnelor opreşte de câteva ori lama toporului. Am nevoie şi de câteva lemne ,,,verzi” care în combinaţie cu cele uscate să menţină focul viu cât mai mult timp. Suflu în palme şi adun lemnele despicate din zăpadă. Urmele îngheaţă asemeni frazelor rostite sub ameninţarea uitării. Trec printre îngeri şi pomi. Vesel şi trist. Binecuvântat. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-1 Februarie
Scot apă de la fântâna cu roată de lemn. O greutate mare s-a agățat de căldare. Învârt roata încet și simt puterea poverii venită din adâncul fântânii.
-Ce crezi că e?, întreabă îngerul de pază. S-a agățat de urechile căldării. E ciudat că încă nu s-a desprins de ea.
-Nu știu, frate înger, răspund vesel. Poate că e o boandă albă din aceea cum purtau cândva bătrânii. Sau poate că e o cioată din Pomul Vieții. Oricum, e ceva bun.
-Da, cred că ai dreptate. Să nu îți fie frică.
-Nu, nu mă tem.
A ajuns căldarea plină de apă până aproape de butucul fântânii. Agățată de ea este o găleată veche, ruginită. O scot încet și o așez lângă fântână. Și ea este plină cu apă deși e turtită și învechită de rugină.
-Nu o să te arunc, rostesc încet. O să te las să te odihnești în livadă, lângă gardul de sârmă. O să auzi primul strigăt al Primăverii și o să vezi cum se întorc în Bucovina, stolurile de berze.
-Da, să nu o arunci, spune îngerul de pază.
Îngerul ia în căușul palmelor apă scoasă de căldarea ruginită. Se spală pe față, apoi îmi șterge fruntea cu apa limpede. Zâmbim. Aici, la Mălini, apele fântânilor vindecă rănile și aduc bucurii pe care oamenii din altă parte nu le trăiesc în scurta lor viață. Aici, e Paradisul. La Mălini, cel mai frumos loc din Univers. . .
Eduard Dorneanu
Mălini-28 Ianuarie