SINE MACULA CONCEPTA

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Versurile poemelor mele sunt tot mai puternice
Ritualul de mortificare al morgothiei nu îmi poate mutila cuvintele

Scriu zâmbind
Ioana presară ambră cenușie peste rochia de mireasă
A hannei reitsch
Are nevoie de binecuvântare cu violență spune ea
Tăcerea hannei este un mesaj construit în singularitate cuantică
O bijuterie însângerată care sugerează
Inutilitatea limbajului nonverbal

Pelerinajul zilnic al palmelor mele nu poate fi oprit
Apele ioanei sunt calde iar timpii morți
Cer discursuri redundante și gesturi ostentative
Buzele coboară până în zona insurecțională a plăcerii
Sine macula concepta șoptesc anulând partea pasivă
din jocul comportamental
versurile poemelor mele sunt tot mai puternice
scriu zâmbind
sub asalt de oase și carne umedă
scriu

EDUARD DONEANU
DIN VOLUMUL ,,Sublimare”-EDITURA EIKON