Mălini

VIZIUNI EXTATICE

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Pornesc de lângă cioata vișinului bătrân
Miroase a fum
Ca să îmi treacă de urât fredonez primele acorduri
Ale cântecului ,,the man who sold the world’’
Pe tălpile bocancilor se lipesc bucăți de ziare
Arse pe margini
Drumul e greu în jurul meu statuile putrezesc
diavolul ridică moschei salafisme și bordeluri
În care se vând femei neîncepute și mere caramelizate

Am ajuns în oradour-sur-glane
Aici rugăciunea este un exercițiu demodat
Carnea oamenilor morți își schimbă prețul de referință
La fiecare bătaie de inimă părăsită

Intru în casa ioanei
Buon giovedi îmi spune o femeie care spală pereții
Mă bucur că te văd
Ioana te așteaptă învelită în folii termice
Are buzele cusute și unghiile vopsite cu sânge de orfan
Mulțumesc și deschid o ușă cenușie
Mă așez lângă patul ioanei
Nu ne privim nu ne strângem gemetele
În vise caduce
șoptesc cuvinte neînsemnate
miros a fum
îmbrățișarea noastră e mai otrăvită
ca o lacrimă băută înainte
de orgasm

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

FRUCTUL ASCUNS

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Lipsesc șaișpe cartușe
Din încărcătorul pistolului mitralieră
Nu am cu cine vorbi
Ioana e beată
Nu am semnal la telefon
Beatrice are nările albe albe
și vorbește cu micul cactus

afară
toamna vindecă ogorul de pașii umbrelor
fluxul de energie
activează karma colectivă
și camera se umple cu sângele alb
izvorât din ochii și sfârcurile
femeilor

vreau să plec
mi-e poftă de ginul îndoit cu sânge
rămas nebăut în casa concubinelor

ies afară alături de ioana
cine întreabă ea
cine naiba mă atinge cu limba și degetele pe sâni
nu pot merge nici măcar legată de
cuvintele diavolului
unde mă duci eduard
zâmbesc și mă descalț
lasă dracului văicăreala îi spun ioanei
ai grijă să nu mă calci pe picioare
hai lasă-te în genunchi
și începe să numeri
din șaișpe în șaișpe
până la ultima curgere
din pântecul tău

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

FORNICAȚIE

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

palmele ioanei se odihnesc pe șoldurile mele
e o nouă zi a recunoștiinței
gemetele noastre nasc puncte cuantice
suntem binecuvântați pentru fiecare introspecție morganatică
nu e nevoie de accesorii nici de promisiuni
hipersensibilitatea se câștigă prin dureri compensatorii

palmele ioanei se încălzesc
apoi lasă loc buzelor
le privesc cum urcă și coboară lacome
ude senzuale
simt
buzele ioanei palmele ioanei și
bătăile de inimă ale
unei regine

mă ridic și îi cer ioanei
să se așeze cu fața la sfântul altar
voi asocia imaginea ei cu dulceața
flagelării
lovesc
pe albul ioanei apar cearcăne vegetale
știu
din trupul ei va curge mir alb
înainte ca ecoul vorbelor mele
să sape în carne

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

47

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Domnul mi-a strigat numele
Pentru a patruzeci și șaptea
Toamnă

Mă plimb desculț prin livadă
Alături de îngerul de pază
Adunăm roade căzute în noroi
și acoperim răni albastre

un măr de la fratele pom oblio
o nucă de la fratele pom sibil
un măr de la Ioana mărul ionatan
alt măr de la fratele pom fiindcă
și încă un măr de la Helga
mărul de pe hat

eduard eduard eduard
domnul mi-a strigat numele
plouă
alerg prin noroi împreună cu îngerul de pază
repede spune el
să punem undeva roadele fraților pomi
să nu obosești frate om
să nu obosești

Domnul mi-a strigat numele
Pentru a patruzeci și șaptea
Toamnă
Aproape de cerdacul casei mele de lemn
În paradisul singurei iubiri
Acasă
La mălini

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

GASPING

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Liniștea camerei este răspunsul canonic trimis din îmbrățișare în îmbrățișare
Până la doliul arcuit al cărnii

eu și ioana suntem contestatari pasivi ai acestei zile generatoare de superficialitate
respirația mea anunță iminenta explozie albă
nu îmi pasă dacă umanitatea s-a retras într-un episod depresiv major
ce importanță are dacă diavolul este acum un perigeu imaculat
mișcările mele par arme tectonice gata să fragmenteze noaptea celor trei califi
și da urmează explozia albă
marea simfonie a potenței care aprinde sfârcurile ioanei

cine naiba ar fi crezut că liniștea este un răspuns canonic
iar arborele meu va prinde rădăcini în doliul arcuit al cărnii ioanei
ai grijă să nu îmi rupi pleoapele spune ioana
să nu mă lași fără întuneric înainte ca unul dintre noi să fure din nefericirea celuilalt
cum poți cere asta ioana
putem fi bogați chiar dacă împărțim un singur ochi o singură nefericire
și o singură respirație mai fierbinte ca sărutul domnului
pe pânza de mormânt a fiului său

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon