Mălini

MĂLINI-Volumul II-Capitolul 13

-De ce ai deschis toate ferestrele?, întreabă Ioana. Ai dat și perdeaua deoparte.
-Vreau să intre doi fluturi albi, răspund eu. Să zboare prin cameră ca doi îngeri micuți. Și când vor obosi să poposească pe coapsele tale. Vrei?
-O, da. Vreau, vreau.
Ioana are carnet de șofer. Naiba știe cum l-a obținut pentru că nu îmi amintesc să îmi fi spus că trebuie să ia ore de condus. Pe la cinci dimineața, m-a sunat și imediat ce a aflat că astăzi sunt singur acasă s-a și suit în mașina ei tunată, cu aspect de tractor în miniatură și a plecat către Mălini. Acum stă goală sub plapumă și ridică din când în când câte un picior.
-O să le pun nume. Și tu pui nume la pomi, la animăluțe. Eu o să pun nume celor doi fluturași albi. Sunt sigură că vor veni, dacă ai spus tu că fluturii vor intra pe geam, apoi sigur asta se va întâmpla.
-Desigur, vor veni. Da’ cum de ai putut pleca de acasă la o oră așa matinală? Sau ai fugit pe ascuns și Lucian te caută acum ca un disperat?
-Hihihi, nu, nici gând. Lucian e la București, îl reprezintă pe unul care are nu știu ce belele. Doar știi că e penalist, ăștia ca el merg des la București.
Îi mângâi sânii. Ioana tresare și se așază sub mine, gata să mă primească în ea. Plapuma cade de pe pat și femeia-fluture îmi strânge spatele cu picioarele și își înfige unghiile în carnea mea. Din noi curge sânge alb și roșu, vin alb și roșu, nectar alb și roșu. Carnea noastră e nerăbdătoare. Înăuntrul Ioanei e cald și umed. Ca într-o apă în care s-au scăldat șaisprezece fecioare înainte de a își vopsi buzele cu sânge de pasăre de noapte. Ioana țipă și mă mușcă de gât, apoi de piept. Suntem uzi, transpirați și uimiți de nerăbdarea cărnii noastre.
-Nu vrei să rămân la tine de tot?, întreabă Ioana.
-Nu am cum să te țin, Ioana. Sunt cel mai sărac om din câți cunosc.
-Nu cheltui mulți bani, insistă ea.
-Normal, nu am bani deloc, așa că te cred. De ce te-ai măritat cu Lucian?
-Pentru că e bogat.
-Tocmai.
Ioana mă sărută pe piept.
-Ți-am lăsat o grămadă de urme. Ia spune, a fost Teona să culeagă cireșe?
-Nu, nici nu am mai vorbit cu ea de la nunta aia din Bistrița. Ești cam geloasă.
-Nu ar trebui?
-Ești măritată. Cum de ești geloasă?Trupul tău este căutat în fiecare noapte de alt bărbat.
-Ba nu e așa.
-Dar cum e?
-Ce știi tu! Nu e așa. Când vin cei doi fluturi albi?
-Vor veni, ai răbdare. Și ei se iubesc, acum. Ai vrea să vină aici doi fluturi oarecare? Trebuie să vină doi fluturi care au simțit la fel ca noi, doi fluturi care au văzut cum arată nectarul alb, așa se cuvine.
-Vreau să vină. Vreau, vreau.
Zâmbesc. Privesc pielea Ioanei și caut un loc de popas pentru buzele mele. Femeia își așază capul pe pieptul meu.
-Nu vrei să rămân cu tine. Îți place să fii singur și să suferi. Să te gândești mereu, ba că nu ai bani de pâine, ba că nu ai bani ca să plătești curentul electric, ba că s-a terminat gazul din butelie. Te chinui, toată viața ta a fost un chin. Totuși, știu că mă iubești, altfel nu ai fi dat numele meu mărului ionatan și cireșului de pe hat. Am dreptate? Hai spune!
-Ioana, mă arde locul acela unde m-ai mușcat. Poate că ai venin pe vârfurile dinților, cine știe. Ești tare frumoasă. Parcă ai fi ecoul unei ploi de toamnă. Parcă ai fi umbra unei scrisori de dragoste. Ești frumoasă, Ioana.
Zâmbesc. Ioana plânge. Întotdeauna plânge după ce a fost a mea.
-A ce miroase așa frumos, la tine?, întreabă ea cu ochii în lacrimi.
-Mama a văruit camera acum câteva zile.
-Cu var ? Adică a dat cu bidineaua ca zugravii ?
-Da, Ioana. Așa se văruia înainte în toate casele de la sate. Acum, lumea s-a domnit și nu se mai văruiește.
-Ce frumos miroase. Vai, ce frumos! Și chitara de pe perete de unde o ai? Știi să cânți? Nu mi-ai spus.
-Știu pe naiba! E pusă așa, ca să pară camera mai interesantă. Ce era să pun pe perete?, că nu am nimic de preț. Chitara e primită cadou acum mulți ani. Cred că e de prin anii ‚40. Nu prea mă pricep. Dacă vrei, o să îți povestesc o istorioară nostimă despre ea. Vrei?
-Daa, te rog. Aș sta un an nemișcată, cum vrei tu, doar să te aud povestind.
-Promiți că nu adormi?
-Hihihi. Promit, dragul meu.
-Ok. Era prin anii ‚90. Ninsese afară și era un frig cumplit, polar. Poarta dinspre drum s-a umflat și nu se mai închidea ca lumea, așa că a trebuit să tai pe lung o bucățică din ea, cam cât o jumătate de deget. Mi-a fost frică să nu stric poarta, dar am folosit bărdița și a fost bine.
-Ce e o bărdiță?, întreabă Ioana.
-E un fel de toporișcă, o să ți-o arăt când ieșim afară.
-Mi-e frică de arme.
-Cu asta tai capetele găinilor.
-Sărăcuțele! Cu poți să faci așa ceva?Mai bine ai mânca pește sau altceva. Răule!
-Era cumplit de frig. M-am trezit în curte cu unul de-a lui Pomișoară, un băiat bun, dar cam limitat ca inteligență. M-a privit vesel și mi-a zis:
-Te-o pârât cineva că ai o chitară. Mi-o dai și mie în noaptea de anul nou?
-Da’ ce, știi să cânți la chitară? Ai învățat la școala profesională din Fălticeni?
-Nu, da’ mergem să urăm pe gagici. Am văzut un film cu englezul ăla și ne-a venit ideea să mergem la gagici cu chitare. Avem și un acordeon stricat. Celelalte chitare sunt din scândură, dar nu contează. Am văzut că așa a făcut și englezul.
-Care englez?
-Ăla din film, e celebru cum de nu îl știi?
-Benny Hill? Ăla e actor de comedie, nu vă luați după el.
-Nu, nu acela. E unul cu numele Romeo.
-Romeo? Englez? Fugi!, bre de aici.
-Da, ăla care s-a sinucis dar nu a murit și nevasta lui cu care nu se însurase pentru că era minora și s-a otrăvit pentru că a crezut că el era mort , dar dormea.
-Ce zici? Asta seamănă a ,,Romeo și Julieta’’, varianta agramată.
-Așa, și Julieta. Și ei mergeau de Anul Nou cu chitările la gagici.
-Și după aia se otrăveau și nu mureau. Și gagicile se otrăveau pentru că erau neveste, dar nu erau căsătorite pentru că erau minore. Ăsta era filmul?
-Exact, ăsta era. Cu englezul ăla, cu Romeo.
-Băi Pomișoară, nu îți dau chitara. Mă tem să nu seduci prea multe englezoaice, mai ales că aveți și un acordeon stricat.
-Ți-e ciudă că noi mergem la gagici și tu nu. Ești mort de invidie.
-Da, Pomișoară. Ia, dispari tu din curtea mea că poate îți dau o lopată peste spinare și o să leșini, apoi o să te trezești englez și o să cauți pe Julieta în prundul Suhăi printre boișteni, grindele și porcușori.
-Hi,hi,hi, râde Ioana. Cum să îi dai o chitară așa de frumoasă? Dacă vrei îți cânt eu, știi că eu pot cânta destul de bine. Am vrut cândva să ajung cântăreață de operetă, dar m-am răzgândit.
-De ce ?
-E plictisitor. Trebuie să stau pe scenă și toată lumea se uită la fundul tău. E irațional.
Îi întind chitara. Ioana cântă. Nu înțeleg cuvintele. Cămașa îi cade și rămâne goală într-o cameră lipsită de podoabe . Îi acopăr buzele. Se lasă pe spate și închide ochii.
-Eduard, simt că întreg trupul meu e acoperit cu fluturi albi. Mă tem să deschid ochii, nu vreau ca albastrul privirii mele să îi sperie.
Unghiile ei pătrund din nou în carnea mea. Domnul ne învelește cu fluturi albi, mulți fluturi albi. Ioana geme neîncetat. Între carnea ei și carnea mea nu mai e loc pentru umbre sau cicatrici. Plutim pe cerceafuri, acoperiți cu fluturi albi. Izvoarele curg. Până la miezul nopții. Până la extaz.

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,MĂLINI”(vOLUMUL II)-Editura Eikon

MĂLINI-Volumul II-Capitolul 12

Noaptea are degete de piatră albastră. Cu ele mângâie imașurile, apele și dealurile satului meu. Scânteile urcă înspre cer împovărând întunericul cu frumusețea mutilată a rugurilor aprinse în locurile necălcate de fiarele-om. Diavolul sapă gropi de-a lungul apei Suhăi în care aruncă jucăriile orfanilor și buchetele de mireasă ale femeilor care se îmbracă în rochii mov în nopțile de vineri. Noaptea are degete de piatră albastră. Dacă aș vrea, aș putea sări de pe un deget al ei pe altul purtând în spate primul meu ghiozdan. L-aș purta ca pe o raniță de soldat. Nu aș pune în el cărți, mere și un pachețel cu felii de pâine unse cu magiun ca în copilărie ci l-aș umple cu nisip de clepsidră, cioburi de sticlă parfumată și bucăți de lemn smulse din băncile care străjuiau cândva aleile parcurilor din tinerețe. Da, dacă aș vrea, cred că aș putea sări de pe un deget de piatră albastră al nopții pe altul. Fără strigăt. Fără durere. Fără strigăt.
Am un pumn de monede. Le număr și mă gândesc că pentru fiecare monedă am făcut un drum: una e restul primit când am cumpărat pâine de la magazinul din Centru, alta e restul primit în piață după ce am cumpărat un kilogram de chipăruși, alta am primit-o tot ca rest în oraș, de la vânzătoarea de gogoși . Toate monedele sunt primite de la oameni care au zâmbit batjocoritor când au văzut că iau acești bănuți fără valoare. Pentru mine, un om care nu a primit niciodată bani pentru ceea ce scrie, și nici nu va primi vreodată, fiecare monedă poate ajuta, așa că nu las niciodată restul pe tejghea. Probabil că unii dintre vânzători mă cred zgârcit, nu au de unde ști că sunt poate cel mai sărac client care le calcă pragul. Număr bănuții: în total sunt cinci lei și 20 de bani. Ce aș putea face cu ei? Aș putea să îmi cumpăr o sticlă cu suc sau cinci franzele cu miez curgător și coajă amară. Nu sunt trist. Bărbații de vârsta mea numără milioane de euro, ridică tot felul de case uriașe și păcălesc femeile frumoase ale lumii cu bogățiile lor. Eu stau în cerdac și număr un pumn de bănuți. Lumea mea, atât de diferită de a celorlalți are alte repere, alte bucurii. Până la urmă, cu cinci lei și douăzeci de bani pot cumpăra chiar și două înghețate de fistic. Sau o jumătate de harbuz, dacă omul care vinde harbuji va dori să îmi dea numai o jumătate din el. Da, e bine și așa.
Merg să încui poarta dinspre drum. E un obicei inutil, dacă ar vrea cineva să intre ar putea sări peste gard, dar m-am obișnuit să încui poarta de lemn care dă înspre șosea. Înainte de a încuia poarta ies dincolo de ea. Șanțul e plin de hârtii aruncate de puștimea care cumpără dulciuri de la magazinele din apropiere. Văd hârtiile colorate la lumina chioară a becului de la stâlpul din fața porții.
-Salut Eduard!, îmi spune un om care trece pe drum. Ai ieșit la făcut curat, acuma, noaptea?
-Seară bună! Da, e mai bine să curăți șanțurile decât să îți curăți buzunarele.
-Adica cum?
-Adica, nu mă costă nimic să fac curat. E mai scump să arunci bani pe țigări puturoase și băutură scârboasă și după aia să faci pe supăratul ca o curvă nesatisfăcută.
-Pe mine mă faci așă?
-Nu distinse domn, doar matale ești bogat și nu bei ca o scroafă. Nu-i așa?
-Uăi, eu ți-am vorghit frumos.
-Așa, și?
Omul pleacă supărat. Îl văd cum intră pe poarta magazinului din vecini. Desigur, își va cumpăra țigări și băutură, apoi va pleca acasă unde va căuta scandal și-și va altoi zdravăn soția și copii.
Strâng hârtiile din șanț. Mi-aș dori ca lumea să se schimbe. Oamenii satului se laudă în fața camerelor de vederi, în ziare, pe net, peste tot. Laudele primite de la oamenii care nu le cunosc adevărata fața, adevatul lor caracter sunt hrană și aer pentru vanitoșii mei consăteni. Au nevoie de laude. Cu disperare, cu mare disperare.
Încui poarta și mi se pare că sunt strigat. Nu e nimeni în jur, doar bețivii de la masa magazinului din vecini care discută despre fotbal și prețul metrului de lemn. Mă uit spre podeț, apoi pe șosea, dar nu e nimeni. Privesc în sus și văd pe vârful stâlpului ,,electric’’ o barză uriașă. Mă frec la ochi, barza e tot acolo. Alerg în casă și spun mamei:
-E o barză pe stâlp! Vino să vezi!
-Lasă regiile astea de doi lei!. Berzele nu zboară noaptea.
-Poate de aia stă acolo, pentru că nu se poate orienta noaptea.
-Măi Eduard, dacă mă scoți afară pe întuneric și nu e nicio barză pe stâlp să știi că te altoiesc cu o mătură pe spinare de nu te vezi, cât ai fi tu de mare și de scriitor neînțeles.
-Trebuia să spui și treaba asta cu scriitoru’, nu te putea limita la faza cu mătura.
-Mergem să vedem barza ori ba?
-Hai!
Aprind becul din cerdac. Mama merge pe aleea de ciment și se oprește lângă poartă.
-Chiar e o barză acolo, spune ea. Sărăcuța de ea. A prins-o noaptea pe aici.
-Vezi? Credeai că te mint.
-Oare cum poate sta , acolo sus? Capătul stâlpului e cât o palmă de copil, iar pe colțuri sunt vârfuri ascuțite din fier beton. Să nu stingi lumina din cerdac, Eduard. Și să te uiți din când în când să vezi dacă nu a pățit ceva.
-Asta voiam să fac și eu. Săraca bărzucă. Oare, să pun scara să o dau jos? Totuși, scara e prea scurtă.
-Măi Eduard!, berzele stau pe stâlpi. E plin de cuiburi, nu ai văzut?
-Ba da, totuși, asta stă în picioare. O să obosească până dimineață.
-Nu cred. Berzele sunt păsări inteligente, mai inteligente ca mulți oameni. Va trece noaptea cu bine.
-Crezi?
-Sunt sigură.
Mama pleacă în casă. Rămân în cerdac, pe băncuța de lemn și privesc barza. Pe șosea trec mașini, faetoane și pietoni. Nimeni nu ridică ochii mai sus de lumina stâlpului, nimeni nu vede silueta berzei, nimeni nu simte frica și uimirea ei.
-Crezi că întâmplător a ales stâlpul din fața gardului tău?, întreabă îngerul de pază. Așa crezi?, frate om.
-Nu știu, frate înger. Tu ce spui?
-Poate că e un semn. Poate că venirea ei simbolizează ceva.
-Se spune că aduce vestea nașterii a unui copil. Asta e imposibil, eu nu am soție, iar de făcut copii prin străini nu am de gând.
Îngerul râde. Când un înger de pază râde în cerdacul unui om, cerul se înseninează, stelele căzătoare se opresc din cădere și șoaptele rătăcite își găsesc drum nou.
-Hahaha, râde îngerul, iar aripile sale împart întunericul în silabe vii. Frate om, îmi place tot ce ai spus. Dar poate simboliza și faptul că vei începe să scrii o nouă carte. Până acum ,cărțile au fost copiii tăi, nu-i așa?
-Crezi tu asta, frate înger? Crezi că asta înseamnă?
-Da, frate om asta înseamnă. Uite, pentru că ești așa cum ești îți voi îndeplini o dorință. Nu e prima oară, și din nou îți repet că trebuie să fie o dorință curată, una pe măsura sufletului tău.
Aduc pumnul de mărunțiș și îl întind îngerului de pază.
-Ce vrei să fac cu bănuții tăi?, întreabă îngerul de pază. Îngerii nu au nevoie de bani.
-Sunt cinci lei și douăzeci de bani. Nu îi poți lăsa undeva, unde să îi găsească un orfan? El va prețui bănuții și își va cumpăra, poate câteva pâini, poate o pereche de ciorapi. Poți face asta?, frate înger.
-Pot, frate om.
Îngerul ia bănuții și zboară către nord. Între timp s-a făcut dimineață. Iau căldarea și merg la fântâna cu roată de lemn. Barza întinde aripile și zboară. Întâi,zboară în cerc, în jurul casei mele, apoi pleacă înspre Munții cei Mari ai Stânișoarei. Mă așez pe cioata de lemn de lângă fântână și îi privesc zborul . Râd în hohote, iar ecoul bucuriei mele întoarce la Domnul, rugăciunile mele din copilărie. Astăzi este o zi curată. O zi în care o pasăre rătăcită se întoarce acasă. . .

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,MĂLINI”(vOLUMUL II)-Editura Eikon

MĂLINI-Volumul II-Capitolul 10

Vișinii Sasha și Marko au crescut mari și străjuiesc partea dinspre casă a ogorului meu. Priviți de la distanță, par doi prieteni care se țin de mână și ocrotesc întinderea verde a micii mele grădini. În fiecare zi îi privesc, în fiecare zi le rostesc cu drag numele. Frații pomi au rodit, iar mama vrea ca eu să le culeg roadele. Din ele, mama va pregăti gem acrișor pe care eu îl voi mânca la iarnă, uns pe turte coapte pe plită.
-Mă duc să cumpăr zahăr, spune mama. Să strângi numai vișinile coapte bine, bine. Uite, ia găletușa de plastic în care au fost măsline. Să te sui pe cioata de brad ca să poți culege și vișinile de pe crengile de sus.
-Da’ mata unde te duci?
-Să cumpăr zahăr. Ai surzit sau nu ții minte de la mână până la gură?
-Ba da, am auzit, dar îmi place cum spui mata toate vorbele astea. Pare așa de important totul. Vișinile par niște trofee de mare preț.
-Să vezi ce trofee de mare preț îți dau eu dacă nu culegi mai repede vișinile. Apucă-te de treabă!
Mama pleacă. Încep să culeg roadele vișinului Sasha. Majoritatea vișinilor sunt coapte, așa că nu e nevoie să aleg. Găletușa de plastic se umple repede și sunt nevoit să o răstorn într-un lighean de inox. Încep să strîng și roadele vișinului Marko. Acesta este mai înalt, așa că aduc cioata de brad și mă sui pe ea. Cocoșul Kenny cântă și cerurile se deschid pentru a primi întrebări noi.
-Ce faci?, frate om, întreabă îngerul de pază.
-Strâng vișine, frate înger. Nu vezi ce de pete purpurii s-au întins pe hainele și palmele mele?Parcă s-au deschis răni dulci-acrișoare din care curge sirop înmiresmat.
-Strângi vișine, frate om. Întotdeauna pe 11 iulie strângi vișine. Întotdeauna.
Știu de ce îngerul de pază îmi amintește asta. În 1988, Marko o aducea cu mașina sa pe Jasmine ca să se întâlnească cu mine. Îi așteptam lângă Podul Moldovei.
-Vin să o iau pe la ora 21, spune Marko. Chiar crezi că e o idee bună să vă întâlniți aici?Mai bine vă duceați la un hotel, undeva. Dădeați și voi un bacșiș sau ceva. Ce naiba se întâmplă aici dacă dă peste voi careva din sat și o vede pe Jasmine îmbrăcată tradițional?
-Mergem ,,La Pini’’, pe malul apei Moldovei. I-am promis, nu pot da înapoi. E zi de lucru și lumea are alte treburi. Cine naiba să dea peste noi pe aici?
-Naiba știe. Careva apucat de patima pescuitului sau altcineva, oricine.
-Nu mi-e frică, spune Jasmine. Stau cu Eduard oriunde spune el. Cu el nu îmi e frică de nimic. De nimeni.
-Nu sunteți sănătoși, spune Marko. Aveți mare grijă. Ăștia ar fi în stare să vă ardă pe rug dacă vă găsesc pe aici. Cum naiba să înțeleagă cineva că un ortodox care nu calcă pe la biserică precum Eduard e în mare iubire cu o musulmană practicantă ca Jasmine? Nu vreau să vin diseară și să vă adun cu fărașul de pe malul apei.
-Stai liniștit, îi spun. Nu trece nimeni pe aici în zi de lucru.
-Bine, nebunilor spune Marko. Mă întorc diseară. Sper să funcționeze rabla asta de Dacie.Am cumpărat-o ieri de la unul care avea nevoie disperată de bani ca să dea la nu știu ce medic. Are ciroză și își închipuie că dacă dă bani va rezolva mare lucru.
-Chiar mă miram de unde ai mașina. Nu știam că ai carnet.
-Nu am carnet, se miră Marko.Nici acte pe dracul ăsta de mașină nu am.
-Și dacă te oprește un milițian?
-Nu mă oprește nimeni. Cine naiba să oprească un om care merge să aducă de pe malul râului Moldova o musulmancă? Zi și tu!
-Dapoi cum! Ha, ha, ha.
Marko pleacă. Dinspre Mălini, se vede în depărtare o remorcă încărcată cu lemne. Coborâm din șosea, în păduricea de pini care străjuiește malul apei. Cunosc fiecare piatră, fiecare mușuroi de pământ, așa că îmi e ușor să ajung la locul numit de mine ,,La Pini’’. Aici, pomii sunt ușor îndoiți, probabil de la curent și locul pare neumblat. Așez pe iarbă o pătură gri și scot dintr-o geanță albastră o farfurie, o pungă de vișine și o pâine neagră.
-Azi le-ai cules?, întreabă Jasmine? Pentru mine?
-În dimineața asta, da. Pâinea nu e proaspătă. E greu de găsit pâine proaspătă la țară. Aici e o altă lume. Uite, am și apă rece.
Răstorn vișinile din pungă în farfurie. Nu am cuțit, așa că îi fac semn Jasminei să rupă cu mâna din pâine.
-Știi, spune ea, m-am tot gîndit cum să te rog ceva. Știu că m-ai înțelege, dar tot îmi e rușine.Mă asculți?, Eduard.
-Te ascult, Jasmine. Ai văzut cerculețele care apar deasupra apei? Sunt semne că acolo, boiștenii, porcușorii și mrenele se încaieră pentru haleală. Spune, draga mea, ce rugăminte ai.
-Mi-e un pic rușine, Eduard. Știi, eu nu am stat niciodată goală, afară, undeva în natură. Nu vreau asta, dar mi-aș dori să stau fără haine, dezbrăcată, măcar până la jumătate. Crezi că se poate? Da?
-Se poate orice, Jasmine. Aici suntem doar noi, pomii strâmbi ai acestui loc și îngerii care călătoresc pe norii curați ai cerului.
Jasmine zâmbește. Are pielea albă, sâni tari și pe cap este tunsă chilug. Văd cum i se întăresc sfârcurile, iar ochii ei mari și negri cer sărut și alinare. Ne așezăm jos pe pătură, spate în spate. Pielea ei îmi frige coastele, simt cum dinspre Jasmine vin raze fierbinți care îmi răscolesc trupul. Stăm așa, ca doi copii care caută răcoarea apei și a pădurii departe de ochii celor care vor să ne mutileze tinerețea. O aud suspinând. Lacrimile ei se ascund de lacrimile mele. Tristețea ei aleargă împreună cu tristețea mea în pădurea de pini, răscolind iarba și împlinind blesteme.
-Sunt bune vișinile, spune Jasmine. Sunt tare bune.
Beau apă și ascult cum curg lacrimile pe pielea femeii tinere de lângă mine. Cred că imaginea unei femei pe jumătate goale, tunsă chilug, e la la fel de sacră ca imaginea nașterii sau a arderii pe rug. Ecoul curgerii lacrimilor ridică valuri de o palmă de înger pe luciul apei Moldovei și duce către înalt păsări de pradă care se vor întoarce înapoi purificate de albastrul Celui Veșnic Viu. Sub trupurile noastre crește iarbă nouă gata să se deschidă lumii într-un verde nemaivăzut, nemaiatins. Ne întindem pe pătură. Capul meu e în dreptul sânilor Jasminei. Văd cum pulsează sfârcurile și îi ascult respirația . Pe pielea ei coboară apă sărată care se pierde pe buzele și pleoapele mele.
-Dacă apele noastre se unesc în felul acesta, spune Jasmine, înseamnă că în Cartea Vieții cineva scrie cât de mult ne iubim.
-Cine scrie asta?
-E o mare taină. Poate un înger, poate un profet. Poate cineva atât de sfânt încât buzele noastre nu îi pot rosti numele. În ceruri, iubirea este prețuită mai mult ca orice. În ceruri, oamenii care se iubesc sunt numiți oameni.
-Oameni?
-Da, oameni. Ție, îngerii ți-ar spune frate om pentru că nimeni nu știe să iubească așa cum tu iubești.
-Frate om?
-Da, Eduard. Iubirea te apropie de îngeri, de veșnicie, de puritate.
-Dacă spui tu. . .
Lacrimile mele se ascund de lacrimile Jasminei. Tristețea mea și tristețea Jasminei se prefac în abur albastru și zboară deasupra pădurii. Ca două inimi îngemănate și binecuvântate. Ca două semne alese.
Ne ridicăm. Sărut capul tuns chilug al Jasminei. Aud cum urlă diavolul, departe în Pădurea Prisos.
-Nimeni nu ne poate despărți, spune Jasmine. Nici oamenii răi, nici anotimpurile, nici epavele corăbiilor.
-Nimeni, Jasmine.
-Nici străzile cu nume de războinici nemiloși, nici hainele cu inscripții bizare, nici cărțile de rugăciune ale celor orbi.
-Nimeni, Jasmine. Nimeni.
-Nimeni iubitule. Nimeni.
Se aude claxon de mașină. Marko e pe pod și ne așteaptă. Ne îmbrăcăm și mergem către el ținându-ne de mână ca doi copii. Marko are lacrimi pe față.
-Mă apucă plânsul când vă văd. Nu știu ce dracu’ am. Poate că îmi dau seama că nu o să iubesc și nu o să pot fi iubit așa în vecii vecilor. Mari nebuni sunteți.
O sărut pe Jasmine pe buze, iar ea închide ochii și spune ceva în arabă. Pleacă împreună cu Marko. Lacrimile mele se ascund de lacrimile ei. Se ascund.
-Am venit, spune mama. Am cumpărat zahăr. Văd că ai strâns două găletușe de vișine. Bănuiesc că acum aștepți un premiu, nu? Hai, că îți pregătesc o cană de ciocolată caldă.
-Nu acum. Mă duc un pic să văd apa Moldovei.
-Ce îți veni, așa, deodată?
-Mi s-a făcut dor. Las’ că vin repede înapoi.
Ies pe poartă și plec înspre prund. Am luat cu mine un borcan de vișine. Azi, nu am niciun ban, așa că nu cumpăr și pâine. Ajung după vreo patruzeci de minute în locul unde cândva am stat lângă Jasmine. Îngerul de pază e deja acolo. Ne așezăm pe iarbă și stăm spate în spate. Arunc în apă vișine coapte. Una, câte una. Lacrimile mele se ascund de lacrimile îngerului de pază. Se ascund.

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,MĂLINI-Vol II”-Editura Eikon

MĂLINI-Volumul II-Capitolul 6

Mă întorc de la moară. Transport un sac de făină de popușoi alb într-un cărucior vechi care scârțâie supărător. De fiecare dată când din față se apropie o mașină sunt nevoit să mă feresc înspre stânga, asta înseamnă că una dintre roțile căruciorului iese de pe șosea. Pe marginile șoselei e pământ moale și galben. La vreo douăzeci de metri de casa mea, roata din stânga căruciorului se înțepenește într-o gaură de pe marginea șoselei, aproape de șanț. Pe lângă mine, trec mașinile oamenilor bogați, faetoanele încărcate cu gunoi de grajd, remorci. Nu se oprește nimeni să mă ajute. Nimeni.
După un sfert de oră de chin, reușesc să scot roata căruciorului din groapă fără să o stric. Ajung în fața casei mele și deschid poarta dinspre drum. Am transpirat , iar părul și hainele mele sunt pline de praf alb de făină de popușoi.
Mă bucur mult că am ajuns acasă. Mă îndrept către bucătăria de vară. Mama a luat băncuța de lemn din cerdac și a așezat-o pe aleea de ciment. Pe băncuță e o sită deasă și un lighean de culoarea roșie cu o singură toartă, În fața băncuței, Ify, pisica neagră, se rostogolește și miaună ca într-un joc ciudat, fără sens. Mama iese din bucătăria de vară împreună cu Rezuca Tudoran.
-Vezi să nu dai peste mâță, îmi strigă Rezuca. Uiti la ea cum să dă pisti cap, fix ca oaminii când îi apucî dracii. Asă fac mâțâli când li trebuie motani.
-De ce ai stat așa mult ?, mă întreabă mama. Ai ajuns la moara din America? Asta din Mălini era închisă?
-Nu, chiar, răspund oarecum trist. Am avut un accident de cărucior, dar s-a rezolvat.
Las sacul în picioare, lângă băncuță. Mama va cerne imediat făina, apoi voi duce făina cernută într-un lădoi, în bucătăria de vară. Ify continuă să se tăvălească pe ciment. Are o privire pierdută și miaună încet. O mângâi. Pisica se urcă pe băncuță și își ascute ghearele de lemnul acesteia.
-Am zâs eu?, spune Rezuca. Fix ca oaminii când îi apucî dracii.
-Da unde ai văzut mata?, oameni care se tăvălesc pe ciment și își ascut ghearele, întreb amuzat.
-Da’ ‚ nu ti uiți la televizor? Nu ai văzut cum să strâng la emisiuni și caută pereche? Ci faci tătî zâua di nu știi ninica?
-Pe ce post vezi mata astea ? Pe Trinitas ? Pe ăla, nu mă uit. Acolo or fi.
-Doamne ! Nu pe Trinitas ! Aciala e postu’ popilor . Ei nu fac de astea cî îșî iau mari pedeapsî. Eu știu asta de la un popă-călugăr. Stai sî vezi cum o fost ! M-am dus la mănăstire cu surorile mele. Eram tânâră șî avem un examen. Am mers cu surorile mele să plătim o slujbă să fie bini.
-Ce examen puteai să ai mata ? Parcă ai făcut numai patru clase.
-Nu mai știu exact. Examen de fibrilație, parcî.
-De fibrilație ?
-Așă, exact. Șî ne-am dus la mănăstire. Nu era lume multă cî era iarna șî omătul era mare di tât. Am stat la slujbă. După aceia ni-am dus la spovidit. Ni-o spovidit după carti. Ni-o întrebat tăt, tăt, nu ca amu’ când popa uitî sî ti întrebi una-alta. După ci am ieșât di la popî am văzut cî era târzâu și pierdusâm cursa. Ci ni facim darî, noi ? Hai sî rămânim pisti noapte, cî pi gios nu era di mers cî erau lupchi pi drum. Ne-am dus noi în dormitorul di oaspeți. Nu prea am ci vrut sî dormim acolo cî erau câțiva moșnegi la cari li puțău chicioarili. Ci ni-am gândit noi ? Ia hai la popa care ni-o spovidit cî are douî camere. Poate ni lasî șî pi noi sî stăm acolo. Mergem, darî. Bocănesc la ușă șî aștept. Iesî popa:
-Ci vreți?, fiicelor. Di abia v-am spovidit. Aveți nevoie di ceva?
Eu i-am zâs :
-Părinti, în dormitorul comun puti tari di la niști moșnegi șî am vrea , dacă șî sfinția ta ești di acord să dormim tăti trei în camera celaltî cî mata ai două. Plătim, sfinția ta. În dormitor puti tare.
-Hă, hă, hă o făcut părintili.
-Ni lașî, am măi întrebat eu iarî.
-Hă, hă, hă o făcut părintili iar.
Noi ne-am uitat una la alta șî nu am înțăles ci o vrut sî zâcî. O stat popa oleacî și ni-o vorghit cam cu giumatati di gurî.
-Fiicile mele, iaca cum stă treaba. Di la o vremi, vini la mini o fimeie la timp di noapti șî mă ischitești. Bate la ușă șî când ies șî o văd îmi vini sî mă culc cu ea acolo pi gios, dar nu am voie. Am fost la mitropolit și i-am spus șî mitropolitul o zâs cî dacî mă culc cu ea nu am iertari dicât dacă îmi ard cununile deștelor. Așă cî ni fricî di ispită. Stațî măi ghini cu moșnegii cari put în dormitorul mari.
Iaca, așă s-o întâmplat. Vezi cî șî oaminii îs la fel ca mâțâle?
-Și fibrilația ?, întreb curios.
-Ci îi aceea ?
-Ai spus mata că ai avut examen de fibrilație.
-Doamni Ferești ! Eu am învațat numa patru clase. Nu am zâs eu așă. Hai, hai, Eduard poati ti ung oleacî cu făină șî tărâțî pi pleti să nu mă zâci prostii.
-Acum jumătate de oră ai zis de examen. Ia uite!, la ea.
-Hai, hai, Eduard. Iar începi ?
Mama râde și începe să cearnă făina de popușoi alb. Ify pleacă în livadă, dincolo de gardul de sârmă. Ar trebui să mă schimb de hainele pline de făină, dar mai stau un pic afară. Bate vântul și îmi place cum îmi ridică și îmi încurcă pletele.
-Sî nu uit sî vă spun di ci am vinit, spuni Rezuca. Vai!, ce am pățit asarî. Curațam mere într-un castron di plastic. Mă uitam la televizor la un film dispri niști țâgani șî mâncam mere. Uăi!, oamini buni. Dintr-o datî am adormit. Așă, di parcă m-o vrăjât cineva. Ci crezî cî am visat ? Să făcea cî am ieșât la poartă. Era dimineața șî am încept sî mătur în fața porții. Treceau vacile la imaș, copchii la școală. Era fix di parcî era adevărat. Și dintr-o dată dinspri Pădurea Prisos o apărut o luminî mari așă ca o remorcî di foc. Șî remorca aceea să îndrepta fix cătri casa voastrî. Da, fix la casa voastră venea. M-am oprit din măturat șî ne-am făcut cruci. Am zâs o rugăciune, dar remorca di lumină tot venea șî venea. Am lasat măturoiul în drum șî am vinit prin livadă sî vă zâc di lumina ceea mare. Am bătut tari di tăt la ușî, apoi am zâs sî viniți la mini ca sî scapațî. Voi ați vinit la mini șî remorca o trecut pi deasupra casâlor șî s-o dus la dracu, naiba să o ia, dincolo di imaș, di Brătiana, Cred cî o aterizat prin Băișăști, pi undiva. După aceea m-am trezât șî am auzât cum bati cineva la ușî. Ni-o fost fricî, era miezul nopții. O măi bătut iarî șî ni-am făcut curaj șî am ieșît afarî.
-Cini i acolo?, uăi, am întrebat.
-Mămăi!, iartă, o zâs cineva.
M-am uitat pisti tăt, dar nu am văzut pi nimini. Nu știu ci o ci fost.
-Dar matale ești cam surdă, spun eu. Cum de ai auzit ? Eu trebuie să strig la mata ca să fiu sigur că auzi ce spun.
-Iaca, am auzit clar.
-A naibii fibrilație.
-Ce-ai spus ?
-Vezi că nu auzi bine ? O fi venit la matale, popa după fibrilație. Mai știi ?
-Hai, hai Eduard. Haida, hai.
Râdem. Ziua de azi nu e un labirint pentru culori îngenunchiate. Hainele mele și pletele miros a făină de popușoi. Îmi spăl palmele, apoi fața, cu apă rece de la fântâna cu roată de lemn. Fără tristețe e inima mea.

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,MĂLINI”(Volumul II)-Editura Eikon

MĂLINI-Volumul II-Capitolul 2

E gri cerul satului meu. Stau în cerdac și privesc cum zboară două berze înspre Pădurea Prisos. Diavolul blestemă și le cheamă undeva într-un loc unde zborul este asemeni poeziilor erotice: criptat și magic totodată. Soarele e închis sub armura norilor. Între vulcanii nestinși ai luminii și privirea mea au rămas doar norii posomorâți, șoaptelor umbrelor și zborul celor două păsări.
Simt cum mi se umflă falca dreaptă. Probabil că voi avea un abces dentar uriaș. Pipăi obrazul și mă sperii, nu am avut niciodată un asemenea abces. Din bucătăria de vară, se aude conversația dintre mama și Brăduța Casâncă. Intru în casă, iau o oglindă și mă întorc înapoi în cerdac pe băncuța de lemn.
-Șî la ci îni agiutî cî am așă mult popușoi?, întreabă Brăduța. Niciodatî nu am avut așă mult, da mie îmi pari rău dupî sămânța di popușoi vechi. Nu ișău așă mulți, da’ era mai ghini.
– Da’ aistea, ce au?, întreabă mama. Îți sparge mațele mămăliga făcută din făina lor ?
– Nu îi bunî mămăliga. Nu să leagî ca lumea. Îi ca un chisoc șî rea la gust pi deasupra.
– Da’ de unde ai avut sămânța de popușoi ?
– O luat barbatu-miu de la Stațiuni. Ci-i drept o avut câti trei știulețî pi strujan, da ci-am câștigat cu aiasta ? Găinili nu vor sî crapi în ieli grăunțî di aiestia nici bătute. Porcii mânâncî oleacî șî dupî aceia guițî sî li dau altceva. Nu trebuie schimbatî sămânța.
Falca mea se umflă în continuare. Mă privesc în oglindă și mă sperii. Ar trebui să merg urgent la dentist, dar voi cumpăra antibiotice și voi aștepta să se desumfle. E ciudat că nu mă doare nimic.
-Șî nu poți țâni porcii flămânzî, continuă Brăduța. Api i normal sî cumpăr grăunțî dacî am plin coșăru’ cu popușoi? Oari ci dracu’ au popușoii iștea di nu îs buni la gust?
Mă ridic și merg în bucătăria de vară. Mama și Brăduța mă privesc curioase.
-Iar ai abces?, se supără mama. De ce nu te duci la dentist? Acum, iar trebuie să cumpărăm tratament.
-Eu știu pi cineva cari o murit di la o măsă, spune Brăduța. Nu o tratat-o la timp șî o murit cî i-o agiuns sângili la creier.
-E grav dacă îți ajunge sângele la creier?, întreb cu o voce foarte serioasă.
-Nu măi este scapari. Măi ghini ti duci la dentist șî îțî scoati ci ai rău în gurî. Ci s-o umflat o măsă ori un dinti?
-Limba. E abces la limbă, nu la dantură.
-Doamni ferești!, nu am mai auzât așă ceva. Ia scoate limba sî văd șî eu.
Scot limba amuzat.
-N-are nica limba, bre, spune Brăduța. Tot la măsă ai ceva.
-Multă minte mai ai, se supără mama. Du-te la farmacie și cumpără ceva injectabil : oxacilină sau penicilină. De unde scoți prostiile astea ? Auzi!, abces la limbă.
-Du-te!, mă îndeamnă, Brăduța. Să nu să suie sângili la creier. Auzi, Eduard, di ci să fac așă mulțî popușoi din sămânța cumparatî di la Stațiuni?
-E modificată genetic, sămânța.
-Adicî, cum modificată ?
-E tratată și e spornică. Cum sunt și barabulele de sămânță. Numai că nu e prea sănătos. Îți poate ajunge sângele la creier dacă mânânci multă mămăligă din făină de popușoi din ăsta.
-Serios ? Di asta nu mânâncî porcii?
-Ei nu, am glumit. Dar am citit că nu e bună pentru ficat și alte organe. Nu e sămânță obișnuită, așa că nu e foarte sănătoasă. Așa cred.
-Api, eu la primavarî nu măi pun sămânțî di aiasta. Auzî, sî mânânc făinî modificatî magnetic, bătu-i-ar Dumnezău pi aiștia di o inventat asta.
-Genetic.
-Cum?
-Genetic, tanti Brăduța. Magnetic e altceva.
-La roșii e magnetic, așăi?
-Posibil.
-Vezi? Șî eu măi știu câti ceva.
-Da, da.
-Du-te după injecții, se supără mama. Lasă geneticul și magneticul. Hai!, întinde-o.
Zâmbesc și plec în casă. Găsesc o bancnotă de cincizeci de lei, mototolită și pătată cu cerneală. Nu plec înainte de a bea o ciocolată caldă chiar de ar fi să îmi explodeze falca. Mă așez înapoi pe băncuța de lemn din cerdac. Așez bancnota pe coama cerdacului și pun peste ea cana plină cu ciocoladă caldă. Nu apuc să sorb licoarea dulce. Intră pe poartă un preot gras, cu mustață, însoțit de doi bărbați cu părul alb, îmbrăcați în costume gri.
-Bună ziua!, mă salută preotul. Bărbații în costume gri nu spun nimic ci dau doar din cap.
Preotul mă privește cu interes, apoi spune unuia dintre cei doi însoțitori:
-Trece numele domnului în caiet. Văd că aveți abces. Cu rugăciune și ajutor medical trece rapid.
-A, nu. Sunt grăsuț din naștere, nu e abces.
-Sunteți grăsut numai la o falcă ? Se poate așa ceva?
-Da, e genetic. Bunicul era la fel. I se umfla falca dreaptă de Sânzâiene.
-Adică sunteți parțial grăsuț numai în anumite zile?
-Da. Am și eu fanteziile mele.
Cei doi bătrâni se apropie de mine. Unul dintre ei scoate un caiet școlăresc și un pix. Miroase a alcool. Mă privește în ochi și așteaptă ceva. Preotul se uită la bancnota de sub cana cu ciocolată caldă.
-Cum te cheamă?, mă întreabă bătrânul pensionar-secretar.
-Eduard.
Omul scrie prenumele meu pe o foaie albă. Mă privește insistent și așteaptă ceva. Preotul își pierde răbdarea.
-Dai odată sau nu?, mă întreabă bătrânul.
-Ce să dau, domnule?, întreb contrariat.
-Stați așa!, intervine preotul. Omul are dreptate, nu i-a spus nimeni nimic. În satul nostru, avem o biserică frumoasă. Avem și casă de prăznuire și casă de oaspeți. Și casă parohială avem, normal. Trebuie să cumpărăm două centrale : una pentru casa parohială și una pentru biserică și mai trebuie să punem termopane. Asta înseamnă că avem cheltuieli mari. Preotul din satul dumneavoastră și primarul ne-au înțeles și ne-au lăsat să colectăm donații.
-Știam că taxele se colectează, nu donațiile, am răspuns trist. Nu contează. Și eu ce trebuie să fac?
-Dacă vreți, puteți să ajutați cu o donație, spune preotul privind la bancnota de cincizeci de lei. Vecinii dumneavoastră au dat 100 de lei, două sute de lei, cât au avut și ei.
Cei cincizeci de lei sunt singurii bani pe care îi am în casă. Nu sunt sigur că îmi vor ajunge pentru a cumpăra flacoanele de oxacilină. Mi-e rușine de privirile celor trei, dar simt și o repulsie față de modul acesta de a cere bani pentru locașurile de cult.
-Eu nu am termopane, nici măcar centrală. De fapt, nici mașină de spălat. De ce ar trebui să dau bani cuiva care întreține fanteziile altora? Adică, a da bani pentru termopanele unei biserici înseamnă că am făcut un act creștinesc?
-Nu vorbi așa cu părintele că are trei facultăți, aproape că țipă omul cu caietul școlăresc. În loc să îți pară bine că te punem ctitor la biserică și ți se citește numele la fiecare slujbă, tu te iei de părinte? Părintele are trei facultăți. L-o dat și la televizor.
-Îmi dați chitanță pentru bani?
-Domnule, intervine preotul, noi nu dăm chitanțe dar te trecem pe caiet și îți pomenim numele la slujbe.
-Astea sunt fantezii, părinte. Vă trebuie termopane când lumea moare de foame. Nu vă dau nimic. Ar trebui să vă fie rușine să cereți.
Oamenii pleacă. Preotul se uită urât la mine și mă înjură printre dinți. Sar cerdacul și alerg desculț după ei. Nu îi ajung. Oamenii urcă într-o mașină de lux și pleacă la deal către satul Suha. Mă întorc în bucătăria de vară. Mama continuă discuțiile interminabile cu Brăduța.
-A fost cineva?, întreabă mama. Parcă am auzit vorbă de om străin.
-Omul care citește contoarul electric.
-Și ce a spus? Avem mult de plată?
-Mult. Tot mai mult.
-Of!, ce vremuri, se supără mama. Nu știu ce o să ne facem.
Mă duc în livadă. Diavolul blestemă din nou casele îmbogățiților peste noapte, leagănele copiilor celor care vând și cumpără suflete.
O buruiană de pe marginea șanțului valorează mai mult ca promisiunile oamenilor care cântă operă de proastă calitate în biserici. Culeg câțiva fragi sălbatici răsăriți prin iarba de umbră. Cele două berze se întorc la cuibul lor de pe un stâlp din Ulița Poștei. Mă doare capul și am temperatură. Mânânc fragii. Diavolul blestemă și mai tare oamenii în negru, slugile lor, cerul gri.

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,MĂLINI”(Vol II)-Editura Eikon

MĂLINI-Volumul II-Capitolul 1

Pe șosea trec două faetoane încărcate cu lucernă . Calul care trage primul faeton fornăie și primește câteva bice pe spinare de la stăpânul său.
-Las’ cî ti giugănesc eu sâmbâtî șî n-ai sî mai ai tu airi di aiestea, îi strigă omul cocoțat pe uriașa movilă vegetală.
Scot tărăboanța din șopron și o parchez în fața prundișului rămas după ce a fost cârpită aleea de asfalt. Ar trebui să car prundișul sub cerdac și în felul acesta să astup gropile făcute de ploaie sau de scalda găinilor. Ridic prima lopată cu prundiș, dar mă opresc imediat. Tărăboanța îmi e dragă, mi-e teamă că dacă o voi încărca cu prundiș, i se vor rupe brațele și va deveni un obiect vechi, mutilat și nefolositor. Dinspre Suha vine o remorcă încărcată cu bușteni de brad. Calul nărăvaș se teme și pentru o clipă dă impresia că se va arunca în șanț. Soția celui care adineauri înjura calul, țipă :
-Îuu, țâni harmasaru’ cî ni trântești ! Țâni-l!, uăi.
Remorca trece pe lângă cele două faetoane, ia curba din dreptul școlii și pleacă mai departe ducând cu ea fala pădurilor mălinene. Pleacă și cele două faetoane, iar eu mă hotărăsc să car prundișul cu o găleată neagră de plastic.
-Da di ci cari cu găleata? Tărăboanța i în concediu?
Doi tineri, soț și soție, mă privesc din drum. Cei doi râd de tărăboanța mea, probabil ultimul ,,mijloc’’ de transport de acest fel din zonă. Tata spunea că lucrurile sunt ca și oamenii, trebuie să fie folosite până când ,,carnea’’ lor se destramă. Le poți fotografia, filma, dar nu e bine să le păstrezi undeva, asemeni obiectelor de muzeu deoarece ele sunt făcute să simtă tăișul vieții și binecuvântarea luminii.
-I în concediu,? întreabă din nou, bărbatul.
Îi privesc cu atenție pe cei doi și îmi dau seama că nu știu cum îi cheamă. Presupun că locuiesc în satul Poiana Mărului, dar nu aș putea jura că nu mă înșel.
-Nu e în concediu, îi răspund. E cam veche și mă tem că prundișul o va dihoca de tot.
-Uăi!, ci importanțî ari o tărăboanțî? Dă-o dracului!
-Pentru mine, are.
Tinerii râd, Pe șosea trec în continuare faetoane conduse de bărbați supărați. Tânăra se bagă și ea în seamă:
-Am văzut pe fisbuh cî li pui numi la găini șî la copaci. Tărăboanța are șî ea un numi?
-Târfo.
-Uăi!, di ci vorgheștî așă cu fimeia me? Cum îți permiți?
-Așa o cheamă pe tărăboanță, Târfo. I-am pus numele acesta știind că o mulțime de gogomani și agramate mă vor întreba cum am botezat-o. E tărăboanța mea, așa că e firesc să îi spun cum vreau.
Tinerii pleacă supărați. În urma lor rămân mirosul iute de țigară și cuvinte rostite pe jumătate despre Dumnezeu, arhangheli și mame.
Umplu găleata de plastic. O dată, de două ori, de multe ori. Întind pietrișul sub cerdac cu ajutorul unei greble de fier. Mă opresc în dreptul burlanului de la intrare. De aici încolo e locul pe unde vin aricii care locuiesc în fundul cerdacului. Nu voi supăra micile animăluțe, sunt prietenii mei dintotdeauna.
-Ai terminat?, mă întreabă Yasmine, mica mea vecină.
-Da, sunt teribil de harnic. Hai în livadă să bem ciocolată caldă.
-Da, da, vreau!, se bucură micuța.
Ne așezăm pe cioate de lemn. Cănile sunt încă fierbinți , așa că așteptăm să se răcească. Privesc în jur pomii înfloriți: vișinii, cireșii, și merii. Doar Oblio, mărul pădureț, nu are flori, el rodește o dată la doi ani. Morgothia, vișinul de pe hat, e plin de floare, dar cineva i-a tăiat o ramură uriașă și a aruncat-o alături în iarba de umbră. O privim triști, iar Yasmine e gata să plângă.
-Hai să bem mai bine ciocolata. Dacă se răcește, nu mai are același gust, spun eu la fel de trist.
-Da, hai. Auzi, da’ tu știi cuvinte alintate?
-Nu știu cum sunt alea.
-Cum, nu știi ? Casă-căsuță, masă- măsuță.
-Ciocolată caldă?
-Ciocolățică călduță.
-Ce fain. Ai învățat la școală ?
-Da. Și am învățat să fac și castele din chibrituri. Am făcut unul și am închis acolo patru cărăbuși. Pe unul îl cheamă Eduard ca pe tine.
-Adică, Eduard, este nume de cărăbuș?
-Bineînțeles.
Bem ciocolată caldă. Vântul duce petalele florilor de cireș pe ogor și acoperă cu ele urmele pașilor de înger, oasele celor rătăciți în eresuri și semnele malefice. Șanțurile dintre rândurile barabulelor sunt albe și întregul decor pare special, suprarealist.
-De ce i-au tăiat oamenii răi un braț Morgothiei?, întreabă Yasmine sorbind din ciocolata caldă.
-Păi, Hadesa e moartă, la fel Nero, la fel Pufoasa. Nu mai au cui face rău.
-Săraca Pufoasa, suspină Yasmine. Mi-e tare dor de ea.
Se întâmpla anul trecut, de ziua mea. Domnul îmi strigase numele pentru a patruzeci și șasea oară. Am simțit cum se clatină pereții, iar umbra mea a trecut prin ei, prin albastrul toamnei și s-a întors abia după ce cuvintele Domnului nu s-au mai auzit. Afară, vântul a deschis porțile cerdacului, așa că am ieșit să văd dacă s-a întâmplat ceva. Eram desculț și oarecum obosit, mă duruse toată noaptea o măsea cariată. După ce am ajuns în cerdac, am privit înstinctiv către poartă și am văzut ceva incredibil. Pe poarta mică dinspre drum era întinsă Pufoasa. Părea o eșarfă îmblănită care se lipise de lemnul de brad. Am alergat către poartă într-un suflet, dar Pufoasa era moartă. Cineva a omorât-o și a așezat-o pe poartă, iar ea a înțepenit în acea poziție nefirească. Am luat-o în brațe și am dus-o în livadă, undeva lângă ostrețele putrezite ale gardului bătrânei Ema. Pufoasa murise cu ochii deschiși. Am săpat o groapă de vreo jumătate de metru, dar pisica nu intra în ea deoarece înțepenise în acea poziție ciudată.
-Ce faci acolo?
Era mama. Aș fi vrut ca mama să nu vadă, să nu afle că mica pisică a avut un sfârșit atât de urât. Nu am avut cum ascunde trupul înțepenit al Pufoasei. Am văzut uimirea de pe fața mamei și m-am simțit rușinat ca și când aș fi fost vinovat pentru tot ce se întâmplase.
-Nu încape, acolo?
-Nu încape. A înțepenit, așa că trebuie să lărgesc, dar și să adâncesc groapa.
-Unde ai găsit-o?
-În șanț. Lângă podeț, poate a lovit-o vreo mașină.
Mințeam. Nu puteam spune adevărul pentru că mama s-ar fi supărat și mai tare.
-Sapă. Am umplut livada cu gropi în care am pus pisici și câini. Săraca Pufoasă. Ce frumoasă și cuminte era. Sapă, Eduard. Sapă.
Era ziua mea. Împlinisem patruzeci și șase de ani și săpam în livadă groapă adâncă pentru o pisică ucisă de un om rău. În groapă, i-am pus și ghemul de lână cu care se juca uneori. Am acoperit-o cu bulgări de pământ argiloși. Pufoasa primise îmbrățișarea pământului.
Între timp a sunat telefonul. Era Lucian, soțul Ioanei.
-Hai la mulți ani ! Să ajungi vestit ca Everestul și bogat ca renii lui Moș Crăciun.
-Danke!, her Lucică. Te-aș invita la un ospăț, dar în viitorii o sută de ani voi sta aiurea cu banii. Dar dacă nu ești pretențios, haida încoa ‚ ne descurcăm noi cumva.
-Lasă bre, că nu îmi place la Mălini. Ioana zicea că poate vrei să ieșim undeva, la dracu, noi departe de oraș, tu departe de consătenii tăi. Ce zici? Trecem să te luăm și găsim un loc ca lumea? Băgăm în noi beroanțe, dulciuri și frigărui scârboase coapte de Ioana. Vrei?
-De unde dracu’ bani de beroanțe? Că e ziua mea, ar trebui să le cumpăr eu, nu voi.
-Bre!, nu mă dispera. Am cumpărat tot. Zi că mergi, altfel vin și te iau cu forța.
-Bine, her Lucică.
Ioana și Lucian au ajuns în Mălini după mai bine de o oră. Mai întâi s-au oprit în dreptul școlii, Ioana a coborât în șanț și a strâns castane sub privirile puștanilor din curtea școlii. La mine au ajuns fericiți și nerăbdători.
-La mulți ani !, Edișor, a spus Ioana. Să fii fericit.
-La mulți ani!, bre gothicule, a urat Lucian, vesel cum rar l-am văzut. Ești gata? Mergem ?
-Păi, da. O clipă să bag în șopron, hârlețul. Tocmai am îngropat pe Pufoasa. Au omorât-o oamenii de bine din zonă.
-Au omorât pe Pufoasa ?, a strigat Ioana. Pe Pufoasa mea ? Ai promis că mi-o dai mie.
-Când am spus asta ?
-Ba da, ai spus. Ai spus că mi-o dai mie ca să scape teafără, să nu o omoare ca pe celelalte pisici ale tale.
-Se răsfață, a spus Lucian. Normal că nu i-ai spus. Unde dracu voiai să ții pe Pufoasa ? În frigider ? Crezi că i-ar fi fost undeva mai bine ca la Mălini?
-Ba da, a spus că mi-o dă mie, continuă Ioana.
Arunc hârlețul în șopron și plecăm undeva cât mai departe de oamenii răi. M-am așezat pe bancheta din spate, lângă Ioana. Lucian conducea încet. Am văzut castanele și am râs.
-De unde ai castanele?, am întrebat mirat.
-Mister, a răspuns ea. Nu am voie să spun.
Trecem de centru, coborâm către Ocolul Silvic, apoi trecem de Podul Suhăi. Ioana mă calcă pe un picior și își mușcă buza de jos. Nu spun nimic, mi-e frică să nu creadă Lucian cine știe ce. Îmi lipesc tâmpla dreaptă de geamul mașinii și aștept. Trecem și de Podul Moldovei, apoi de Cornu Luncii.
-Eu zic să întindem o masă, undeva în câmp, unde nu vine nimeni .
Ideea loanei părea destul de bună, deși puteam merge la pădure sau pe malul râului Moldova. Lucian alege un loc departe de șosea. Ioana scoate din portbagaj o masă portabilă . Pe masă apar tot felul de dulciuri, șampanie, etc. Cei doi prieteni mi-au cântat ,,la mulți ani’’. Vocile lor sunt mai mult comice decât melodioase, dar gestul mi s-a părut foarte fain. Mă îndop cu savarine și beau suc de lâmâie.
-Măi!, da’ câte savarine poate băga Eduard în el, se miră Lucian. Mai rar așa ceva.
După câteva beri, ne-am liniștit. Piciorul drept al Ioanei explorează sub masă locuri de carne fierbinte. Vântul ridică o parte din fața de masă, iar Lucian râgâie.
-Da’ nesimțit mai ești, se supără Ioana. Cum naiba să mâncăm dacă tu râgâi?
-Adică voi doi nu râgâiți, never ever?, se apără Lucian.
-M-ai auzit tu pe mine râgâind? Nici nu știu cum se face. Ești barbar, de la fotbal ți se trage.
Piciorul Ioanei s-a oprit din explorat. Privesc fix o savarină, dar nu pot să o mănânc, nu mai pot.
-Și cum merge cu scrisul?, mă întreabă Lucian. Cei din satul tău îți cumpără cărțile?
-Nu cred, am răspuns. Mai degrabă cei care mă știu de pe net sau oricare alții. Ca să citești trebuie să îți placă să faci asta și să ai și un pic de timp liber. E dificil.
-Crezi că lumea de la sat nu citește? Nu te cred.
-Nu am cum să demonstrez asta, dar pariez că dacă dai cadou cărți nu le ia nimeni.
-Nu există așa ceva.
-Dacă îți spun . . .
Lucian privește fix într-un punct. Ioana și-a retras piciorul și îl privește speriată. Se aude lătrat de câine, iar două muște verzi au aterizat pe savarină.
-Te-ai îmbătat?; îl întreabă Ioana. Ce dracu’ ai rămas așa de parcă ai văzut comoara piraților?
-Te îmbraci cu un tricou pe care să scrie ,,Nu am avut dreptate. Sunt varză.’’ ?
-Cine? Eu?
– Nu tu, ci Eduard. Dacă îți dovedesc că ăia care locuiesc la sat chiar citesc.
-Frate, unii citesc, îi răspund eu, dar destul de puțini. Nu pot generaliza, dar în principiu dacă le oferi cărți o să îți dea cu ele peste bot. Hai măi Lucică!, fii serios.
-Da’ îmbraci, tricoul? Am unul primit de la colegi. Nu e pe măsura ta, dar pariul e pariu.
-Bine, Lucică. Staț-i-ar tricoul în stomac!
-Atunci, așteptați-mă că mă întorc în juma’ de oră.
Rămân singur cu Ioana, lângă o masă plină cu mâncare și băutură, în câmp, departe de șosea, departe de orice locuință. Ioana are un binoclu mic, din acelea folosite de unii la teatru sau la operă. Urmăresc mașina lui Lucian.
-A ajuns la șosea?, întreabă Ioana.
-Acum a ajuns, A plecat către oraș, presupun.
Ioana se dezbracă. Nu o întreb de ce și dacă nu e riscant. Întrebările formale nu își au rostul. Suntem doi oameni lăsați singuri într-un câmp de pe care au fost culese toate roadele. Nu putem pleca , nu ne putem ascunde dorințele. Trupul Ioanei este fierbinte și umed. Mă mușcă ușor de piept și simt cum își înfige unghiile în spatele meu. Țipă încet bucuroasă. Cerul, pământul și culorile se mișcă odată cu noi. Gemetele noastre bucură firele de iarbă rămase necosite. Izvorul meu fierbinte udă corabia Ioanei. O aud cum mă cheamă. Unghiile ei intră mai adânc în carnea mea. Zvâcnește și țipă prelung. Știu că e fericită.
Stăm pe spate, dezbrăcați și privim cerul. Nori scămoși vin dinspre apa Moldovei și zboară către Rădășeni. Ioana tremură . Îi simt cuvintele vii, cu adevărat vii.
-Vreau să stăm așa până dimineață. Nu am nevoie de haine. E de ajuns îmbrățișarea ta, poezia ta. Ți-am spus că îți iubesc poezia? Că plâng când citesc poemele tale?
-Mi-ai spus, Ioana. Mi–ai spus.
Ne îmbrăcăm. Lucian poate sosi dintr-o clipă în alta. Una dintre sticlele de șampanie a căzut de pe masă și s-a spart.
-Cum naiba de s-a spart?; întreb sincer mirat. Are o sticlă groasă, ai zice că e nevoie de un ciocan pentru a o sparge.
-Poate că s-a spart ghinionul, spune Ioana. Știi că este o vorbă.
-E o vorbă aiurea, Ioana.
-Știu.
Ioana se apropie și îmi mângâie pletele. Degetele ei sunt fierbinți, le simt cum se mișcă în părul meu ca niște șerpi lacomi care adulmecă flămânzi. Se apropie de mine și îmi mușcă ușor buzele. Ne privim. Ne simțim. Ne privim.
-Nu mă interesează dacă vine acum, spune ea. Nu mă interesează.
Se dezbracă din nou. O strâng în mine,intru prin ea, apoi revin și iar intru în ea, iar și iar. Pe spatele Ioanei s-au lipit fire de iarbă și bulgări mici de pământ uscat. Gemetele ei desfac tăcerea în milioane de silabe fericite. O strâng și mai tare. Ochii ei strălucesc și îmi primenesc restul de viață rămas de trăit. Respir tot mai greu. Simt cum trece lumina din mine în Ioana și din ea înapoi în mine. Ioana strigă din nou. Tare. Mai tare.
Lucian ne găsește la masă mâncând ciocolată și privind cerul de octombrie. Ioana respiră greu și are obrajii roșii ca miezul harbuzului.
-Bre!, cum naiba ați spart șampania că nici pietre nu sunt pe aici, se miră Lucian. Uite !, bre, tricoul.
Tricou adus de Lucian e cu vreo trei numere mai mici decât al oricărui tricou purtat de mine în ultimii zece ani. Are culoarea albă, iar pe piept e inscripționat cu majuscule negre : ,,NU AM DREPTATE.SUNT VARZĂ’’.
-Vrei să îl îmbrac?
-Nu bre!, îl îmbraci dacă nu ai dreptate. Dacă ai dreptate, îl îmbrac eu.
-Și cum aflăm care dintre noi are dreptate?
-Lasă asta în seama mea.
Lucian deschide portbagajul mașinii.
-Ei? Ce mai aveți de spus?
Portbagajul e plin de găleți de plastic, de toate culorile. Pe bancheta din spate e un pachet mare cu cărți.
– Nu m-am prins, Lucică.
– Bre!, mergem prin câteva sate. Întrebăm pe oameni ce vor : găleata sau cartea. Dacă ăia iau mai multe cărți, porți tricoul o zi întreagă. Și nu prin sat la tine ci vii și prin oraș.
-Ești diliu ? E cu trei numere mai mici. O să mă interneze la nebuni.
-Bre!, nu fă pe șmeherul. Ai sânge sau nu în instalație ?
-A’ dracu creatură ești!, Lucică. Și dacă o să câștig?
-Îl port eu, ce naiba.
– Și de unde știu eu că te duci cu tricoul ăsta la job?
– Îți spune, Ioana. Ok?
– Mda, fie.
Lucian a cumpărat o sută de căldări de plastic și o sută de cărți, toate scrise de autori străini celebri.
-Crăpai dacă ai fi cumpărat și cărți scrise de mine, îi spun râzând.
-Lasă ,bre. Să nu zică lumea că facem reclamă.
Lucian este foarte bogat. Pentru el, o asemenea distracție e doar un motiv de a face a doua zi mișto la serviciu împreună cu unii dintre colegii lui. Intrăm în mașină și Ioana deschide radioul. Muzica îmi face bine. Ioana îmi mângâie genunchiul drept. Îmi mușc limba , iar pulsul o ia razna. Ne oprim în Groapa Rădășenilor. Patru oameni mănâncă lângă o căruță încărcată cu strujeni. Lucian cheamă pe un bărbat cu părul alb și ochi albaștri.
-Ia ce vrei, îi spune Lucian. O găleată sau o carte. Gratis și fără întrebări.
-Eu am lucrat douazeci de ani la combinat, spune omul. Nu mă vând pentru o găleată. Nu îmi trebe’ liberali. L-ai văzut pi aista care vre’ președinte să își facă cruce? Spune l-ai văzut?
-Bre omule!, ce treabă are viitorul președinte cu găleata sau cartea matale? Ia ce vrei și votează cu dracu’ și gata. Nu fac propagandă politică. Am zis eu ceva?
-Atunci de ce e albastră găleata?
-Sunt și de alte culori, bre. Ia ce vrei. Dacă știam luam numai negre.
-Precis nu ții cu liberalii?
-Mă doare fix undeva și de liberali și de ăilalți.
-Bun, dă găleata încoa’.
– Nu vrei o carte?
-Ce să fac cu ea? La ce îmi folosește ?
Omul ia găleata, iar Ioana râde de se prăpădește.
– Ce să fac cu eaaaa?, râde Ioana.
– Nenea Combinat e mai prostuc, spune Lucian. Las’ că mai vedem.
Trec două fete de gimnaziu. Aleg gălețile. Lucian privește încruntat către noi și înjură printre dinți. Se oprește și un cetățean pe bicicletă.
-Ce fel de cărți?, întreabă el.
-Literatură, răspunde Lucian scârbit.
-Aceea groasă de cine e scrisă ?
– Moliere.
-Și cu cât te plătește Moliere ca să îi faci reclamă?
-Bre!, Moliere e mort. Nu are nevoie de mine ca să îl promovez.
-Dă găleata. Cu asta măcar scot apă sau dau de mâncare la porci. Ce să fac cu Moliere și cartea lui. Arunc-o dracului că nu îmi trebuie.
Într-un sfert de oră, Lucian a dat patruzeci de găleți și nicio carte. Ioana îl privește cu subînțeles.
– Gata, plecăm de aici, spune Lucian. Următoarea oprire e în Sasca.
Localitatea Sasca este foarte aproape. Oprim chiar lângă indicatorul cu numele satului. Spre norocul nostru, e plin de oameni care lucrează la ridicarea unei case. Îi chemăm la pomană și ei vin imediat. Toți, fără excepție, aleg gălețile. Au mai rămas doar 20 de găleți, iar cărțile sunt neatinse. Șansele ca Lucian să fie câștigător sunt zero.
-Mergem la Mălini, spune el. Acolo sunt altfel de oameni.
– Da’, precis cobesc fericit.
Oprim în apropierea Ocolului Silvic, lângă un magazin de unde ies și intră tot felul de oameni. Lucian cheamă o femeie între două vârste.
– Nu-mi trebi cărți di acelia cum scrie Dorneanu. O scris el dispri obiceiurili noastri di Anu’ Nou? Or cum am ridicat case cu două etajî? Îi ciudî cî el ari casă di ceea vechi șî noi tățî avem bani șî el nu ari. Nu-mi trebi cărțî de-a lui cu cordealî șî poezii cî noi sântem oamini gospodari. Cum sî ducim di aiestea în casî?
– Adică vrei să spui că sunt rușinoase cărțile?; întreabă Ioana.
– Da, Dorneanu nu scrie de noi cî muncim șî avem tăt ci vrem. Nu ni trebe cărțî di aiestea. Dă găleata încoa. Noi avem scriitor pi Labiș cari o scris suti di cărți dispri Mălini nu ca Dorneanu cari n-o scris niciuna dispri sat.
-Unde o scris Labiș sute de cărți despre Mălini?, se enervează Lucian. Eu numai din cărțile lui Eduard am citit despre Mălini, și oricum, nu am cărți scrise de el.
-Nu conteazî, tățî scriitorii îs niști împuțâțî. O scris cumva dispri ci case faini îs în Mălni șî ci garduri di chiatrî avem?
-Mă disperi cu casele voastre, se supără Lucian. Ai un fix, ce dracu?
-Șî țâie, ți-i ciudî cî n-ai, așă-i? Dă găleata.
Până la urmă, Lucian nu a reușit să dea nicio carte. S-a îmbrăcat cu tricoul alb, apoi a dat mâna cu mine.
-Ai câștigat. E de doi lei toată povestea asta. Plecăm acum. Să treci pe la noi când vii în oraș.
Îi salut pe cei doi. Mașina pleacă înspre oraș ducând cu ea un bărbat îmbrăcat în tricou alb, o femeie cu ochii în lacrimi și o sută de cărți nedorite.
-Mai vrei să îți spun și alte cuvinte alintate ?, întreabă Yasmine.
– Mai știi ?
– Pufoasa- pufoșica.
– Pisică?
– Pisicuță.
Îngerul de pază ia ramura de vișin tăiată a Morgothiei și urcă în ceruri cu ea. O va pune la picioarele Domnului, iar buzele Marelui Camarad vor rosti binecuvântare curată. Privesc albastrul satului meu. Dincolo de el, Cel Veșnic Viu alintă dureri și binecuvântează cărările celor rătăciți întru dreptate. Rostesc împreună cu Domnul și îngerul de pază : casă-căsuță, poartă – portiță, inimă – inimioară.

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,MĂLINI”(vol II)-Editura Eikon

Cărțile mele la Ediţia cu numărul 24 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură

Ediţia cu numărul 24 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, are loc în perioada 22 – 26 noiembrie ac., în Pavilionul Central Romexpo. Evenimentul este organizat de Radio România. Puteți găsi cărțile mele la standurile editurilor Eikon și Tracus Arte.

Cu respect,
Eduard Dorneanu

Lansările de carte ale Editurii Eikon la Ediţia cu numărul 24 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură

LANSĂRI DE CARTE – EDITURA EIKON

MIERCURI, 22 NOIEMBRIE

18.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Capriciile destinului – Vera Molea în dialog cu regizorul Lucian Giurchescu
Invitați: Lucian Giurghescu, Vera Molea
Moderator: Valentin Ajder

JOI, 23 NOIEMBRIE

12.00 – 13.00 BUCUREȘTI FM
Lansarea Concursului de proză scurtă pentru adolescenți, organizat de București FM și Editura Eikon, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar București

16.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Scrisoare pentru Ida, de Andreea Nanu, prefață de Christian Crăciun
Invitați: Carmen Mușat, Bianca Burța-Cernat, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder

16.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Soarele cenușiu al dimineții – Iubire și teroare în vremea mineriadei, de Adriana Gurău; Fatimata, Ediția a II-a, de Mihaela Malea Stroe, prefață de Christian Crăciun; Unde dorm fotonii noaptea?, de Gheorghe Ioan Brad
Prezintă: Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Valentin Ajder

17.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: CLEPSIDRĂ. Cei plecați/cei veniți, de Cristina Struțeanu
Invitați: Cristina Struțeanu, Matei Florian
Moderator: Valentin Ajder

17.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Coajă sau miez, de Niculina Constantinescu
Prezintă: Niculina Constantinescu, Valentin Ajder

18.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansări de carte: 70 de poezii ciudate; Înțelepciunea de a fi fericit, de Ciprian Vestemean
Invitați: Violeta Dumitrașcu, Vianu Mureșan, Ciprian Vestemean
Moderator: Valentin Ajder

18.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: La masa presei, de Adi Dobre
Prezintă: autorul și invitații săi
Moderator: Valentin Ajder

19.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Calea poeziei, de Mina Zariadoran: Carte – Experiment poetic: un alt mod de a vedea poezia și poetul
Moderatori: Mina Zariadoran, Valentin Ajder

VINERI, 24 NOIEMBRIE

13.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansări de carte: Parfum de carte, de Florin Logreșteanu; Dogmatica pantaclelor, ediție îngrijită de Cristian Luca Grigore
Invitați: Christian Crăciun, Florin Logreșteanu, Cristian Luca Grigore
Moderator: Valentin Ajder

13.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: DUBLU 57(LVII) sau Ora Bucureștilor este anulată… de Anatol Rurak
Invitați: Emil Galaicu-Păun, Vlad Pappu, Anatol Rurak

14.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Consecințe ale celui de Al Doilea Război Mondial asupra spațiului românesc, coordonatori Stela Cheptea si Silviu B. Moldovan; Despre „baltici”. Ipostaze ale represiunii politice în România postbelică, de Silviu B. Moldovan; Politică și demografie în România comunistă (1966-1989), de Liviu Marius Bejenaru, Raluca Nicoleta Spiridon (editori); Surghiunul – Drumul pătimirilor prin Siberia de gheață – Mărturisiri ale victimelor regimului comunist de ocupație – 76 de ani de la prima deportare în masă din 13 iunie 1941, de Maria Nestor-Șoimu / Elena Șoimu-Postolachi; Rezistența anticomunistă în întrebări și răspunsuri, de Cristina Liana Pușcaș
Invitați: Stela Cheptea, Raluca Nicoleta Spiridon, Liviu Marius Bejenaru, Cristina Liana Pușcaș, Silviu B. Moldovan
Moderator: Valentin Ajder

15.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Titu Maiorescu – Esteticianul. Studiu hermeneutic, de Petru Ursache, notă asupra ediției de Magda Ursache; Maiorescianismul – O moștenire cu bucluc – Ediția a II-a, revăzută, de Alexandru Dobrescu; Literatura cu bune și… nebune, de Magda Ursache, cuvânt înainte de Liana Cozea; Istorie, genocid, etnocid, de Petru Ursache, prefață de Adrian Alui Gheorghe, postfață de Magda Ursache
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder

15.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărții: Angajat la stat. Disperarea sincerității, de Sorin Negruți
Invitați: Tudor Călin Zarojanu, Radu Carp, Sorin Negruți
Moderator: Valentin Ajder

16.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: De ce nu dispare teatrul – Arta dramatică între dislocare și consolidare, de Eugen Păsăreanu, prefață de Sorin Crișan; Anatomia ambiguității – Procesul estetizării corpului în balet, de Denisa Badea, cuvânt înainte de Violeta Zonte; „Lanţul slăbiciunilor” comunicaţionale în lumea lui Caragiale şi în cea de azi, de Cristian Stamatoiu; Dramaturg & Dramaturgie: metode, tehnici și studii de caz, de Raluca Sas-Marinescu; Teatrul Devised – Creația teatrală colectivă. Utopie, instrument și teatru politic, de Olivia Grecea; Împotriva memoriei. De la estetismul socialist la noul cinema românesc, de Claudiu Turcuș
Invitați: Denisa Badea, Nicolae Mandea, Eugen Păsăreanu
Moderator: Valentin Ajder

16.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Sinuciderea în literatura română interbelică, de Gabriela Mihalache
Invitați: Nicolae Mecu, Paul Cernat, Gabriela Mihalache
Moderator: Valentin Ajder

18.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansări de carte: Radu Stanca, Profil spiritual, cu un Cuvânt înainte de Eugen Simion, îngrijitori de ediție Marin Diaconu și Anca Sîrghie; Evocări și interpretări în evantai, de Anca Sîrghie, Cuvânt înainte al autorului – În Sibiu, la 95 de ani ai nemuririi lui Radu Stanca: America visului românesc, de Anca Sîrghie cu un cuvânt înainte de Gh. Naghi, Prezintă Prof. univ. Mihaela Albu și autorul; Lumi în oglindă II (Jurnal 2010 – 2015), de Mihaela Albu; Inefabila povară, poeme, de Dan Anghelescu
Invitați: Acad. Eugen Simion, Marin Diaconu, Mihaela Albu, Anca Sîrghie, Dan Anghelescu

19.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: O carte pentru primăvara mea, de Cristina Crețu, Prefață de Alex Ștefănescu
Invitați: Alex Ștefănescu, Nicolae Țăranu, Cristina Crețu
Moderator: Valentin Ajder

SÂMBĂTĂ, 25 NOIEMBRIE

11.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Camera de probă, de Mihaela Pascu-Oglindă
Invitați: Diana Joicaliuc, Adriana Moca, Mihaela Pascu Oglindă
Moderator: Valentin Ajder

11.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Viața altfel, de Mihai Dragomir
Prezintă: Mihai Dragomir, Valentin Ajder

12.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Noi apariții în COLECȚIA UNIVERSITAS
Lansarea cărților: Critica judecății de gust – Filosofie, literatură, comunicare, de Ion Dur; Ioan Petru Culianu – Ipostazele unui eretic, de Raul Popescu; Dominație și alienare – O istorie recentă a înstrăinării umane, de Rarița Mihail; Cultura și spațiul, de Ivan Ivlampie; Teologia icoanei în lumina tradiției dogmatice, liturgice și canonice – o abordare interconfesională, de Dragoș Ionuț Răduț; Urzeala realității – O perspectivă semiotică asupra cunoașterii, de Călin Herțeg; Rationem dubitandi – Metoda îndoielii ca modalitate de a găsi componentele constante ale oricărei culturi posibile, de Silviu Buzan; Papa Inocențiu al III-lea, de Paul Țop; Murmurul gratiilor. Bărbați și femei în închisorile comuniste, de Manuela Camelia Sava
Invitați: Pr. Prof. Univ. Dr. Constantin Pătuleanu, Conf. Dr. Adrian Niță, Prof. Dr. Ion Dur, Dragoș Ionuț Răduț, Manuela Camelia Sava, Vasile Spiridon, Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Raul Popescu
Moderator: Valentin Ajder

13.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Teophil Magus – Moarte și Viață – Roman, nuvele, povestiri, de Leonard Oprea
Invitați: Nicoleta Savin, Christian Crăciun, Daniel Cristea-Enache, Alex Ștefănescu, Leonard Oprea
Moderator: Valentin Ajder

13.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea volumelor 1, 2 și 3 din COLECȚIA UNIVERSITAS – Seria THEOLOGIA ET PHILOSOPHIA 1: Volumul 1 – Simetriile înțelepciunii – Studii de filosofie și teologie, de Alin Tat, Nicolae Turcan (coordonatori); Volumul 2 – De la Aristotel la John Searle și înapoi – Patru articole filosofice, de Edward Feser; Volumul 3 – Paradoxuri și îngenuncheri – Meditații despre filosofie și credință, de Nicolae Turcan
Lansarea volumelor: Considerații (in)utile despre destinul filosofiei, de Dan Tomuleț; Altul decât Dumnezeu, de Vianu Mureșan
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder

14.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Canonizare, demitizare și realism științific. Studii despre Mircea Vulcănescu, de Ionuț Butoi; „Transhumanță” interbelică în Balcani – Studii și articole despre aromâni în publicațiile școlii gustiene – Antologie de Zoltán Rostás și Martin Ladislau Salamon; Nunta la românii transnistreni, de Nichita Smochină, cu introducere istorico-folclorică și juridică, ediție îngrijită de Vadim Guzun, prefață de Sanda Golopenția; Nichita Smochină: o viață de apărător al românilor transnistreni, Ediție îngrijită de Aurel Strungaru
Invitați: Zoltán Rostás, Ionuț Butoi, Aurel Strungaru, Vadim Guzun
Moderator: Valentin Ajder

14.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansări de carte: România captivă. Monopolizarea puterii economice, politice și de status
prin fraudă, corupție și impostură, de Bogdan Ficeac; Galaxia termitelor, de Constantin Cubleșan;
Prezintă: Bogdan Ficeac, Valentin Ajder

15.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea volumelor: Între moartea politicii și moartea lui Dumnezeu – Eseuri despre literatură, religie și politică, de Sandu Frunză; Model, chip, sens – Eseuri, de Pr. Ioan Chirilă; Fecioara Maria, de Corin Bianu; Întoarcerea din iad, de Camelia Răileanu, Ediție îngrijită de Florentina Toniță, Prefață de Christian Crăciun;
Lansarea volumelor 5, 6 și 7 din colecția „Arhiva Rugului Aprins”, coordonată de Marius Vasileanu: Volumul 5 – Răsboiul nevăzut al lui Paisie cel Mare, de Paul Sterian; Volumul 6 – Comentarii la Poemele filocalice scrise de Alexandru Mironescu, de Ștefan Todirașcu; Volumul 7 – Altarul spiritualității românești, de Haralambie Vasilache
Invitați: Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Marius Vasileanu, Corin Bianu
Moderator: Valentin Ajder

16.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Prometeu – Raporturile dintre zeu și om, de Petre Țuțea, Ediție îngrijită de Viorel Țuțea
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder

16.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Prometeu – Raporturile dintre zeu și om, de Petre Țuțea, Ediție îngrijită de Viorel Țuțea
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun
Moderator: Valentin Ajder

16.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: DRUȘCA. Povești de la marginea pădurii, de Otilia Țeposu; Religia zeilor, de Ioan Buduca
Invitați: Invitați, Vianu Mureșan, Christian Crăciun, Otilia Țeposu, Ioan Buduca;
Moderator: Valentin Ajder

17.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Dosarul Marin Preda (viața și moartea unui scriitor în anchete, procese-verbale, arhive ale Securității, mărturii și foto-documente), de Mariana Sipoș
Invitați: Eugen Simion, Mariana Sipoș
Moderator: Valentin Ajder

18.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Anamteme II, de Vasile Gogea; Seducția – Voluptate, cruzime și amăgire, de Florin Ardelean; Zeul seducției – Povestea unui Don Juan ratat, de Alexandru Nemțanu, Prefață de Christian Crăciun; Febra orientală, de Ștefana Dicu
Invitați: Bedros Horasangian, Marius Oprea, Vasile Gogea, Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Ștefana Dicu, Alexandru Nemțanu
Moderator: Valentin Ajder

19.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Popa’S printre mai marii lumii, Ștefan Popa Popa’S în dialog cu Ion Jianu
Toți fiii președinților, de Toma Roman Jr.
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun, Radu Aldulescu, Marius Chivu, Toma Roman Jr. Moderator: Valentin Ajder

DUMINICĂ, 26 NOIEMBRIE

11.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
RECITAL POETIC
Eu, pietrele și Dumnezeu, de Georgeta Minodora Resteman; Domnișoara Nimeni, de Florentina Loredana Dalian; Paradoxuri de ocazie, de Nicolae Oprișan; În alt timp, în alt loc, de Umberto Piersanti; În corp de val – Poezie italiană contemporană, selecție, prezentare și traducere din limba italiană de Eliza Macadan; Case aici, case acolo, de Raul Bribete; Amintiri din Alzheimer – O poveste, de Alberto Bertoni, traducere de Eliza Macadan; Sinfonietta/Simfonietă, de Amedeo Anelli, versiune în limba română de Eliza Macadan; Demoni și demiurgi, de Alexandra Medaru; Rezervația de himere, de Ion Țoanță; Deliruri, de Cătălin Stanciu, Cu fața la pământ, de Raul Sebastian Baz; Nici urmă de dragoste, de Ruxandra Anton
Invitați: Georgeta Resteman, Florentina Loredana Dalian, Eliza Macadan, Alexandra Medaru, Ruxandra Anton, Nicolae Oprișan, Cătălin Stanciu, Raul Sebastian Baz
Moderator: Valentin Ajder

12.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Antifonar epistolar, Ion Piso în dialog cu Doru Popovici, ediția a II-a, revăzută și adăugită
Tortura pe înțelesul tuturor, ed. a III-a, de Florin Constantin Pavlovici
Invitați: Ion Piso, Christian Crăciun, Vianu Mureșan
Moderator: Valentin Ajder

12.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Cartea Ceaiurilor, de Tudor Călin Zarojanu; Ciclul „Cărțile Laurei”: vol I – Laura în Ținutul Pădurilor, vol. II – De ce îndrăgește Laura Dinozaurii?, de Dan Doman; Mălini II, de Eduard Dorneanu
Invitați: Stelian Țurlea, Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Tudor Călin Zarojanu, Dan Doman Moderator: Valentin Ajder

13.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: O mie și una de femei. Amintirile unui hedonist, de Ion Munteanu
Invitați: Ionel Bușe, Emilia Nicolaescu, Ion Munteanu
Microrecital de chitară spaniolă – Alexandru Munteanu, absolvent al Conservatorului Superior de Muzică din Malaga, Spania
Moderator: Valentin Ajder

13.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Proximul cuantic, de E. S. Lenghel
Invitați: Aurel Maria Baros, Emil Lungeanu, Leonard Oprea, E. S. Lenghel
Moderator: Valentin Ajder

14.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: O istorie a opiniilor despre filosofia lui Eminescu, vol. I, de Ștefan Munteanu; Wittgenstein. Prolegomene pentru o filosofie a matematicii, de Iulian Grigoriu; Ipostaze feminine în proza lui Mihai Eminescu, de Iulia Murariu, prefață de Christian Crăciun
Invitați: Christian Crăciun, Ștefan Munteanu, Vianu Mureșan, Iulian Grigoriu
Moderator: Valentin Ajder

14.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Misterele din Șcheii Brașovului; Nepoata vrăjitoarei, de Virginia Stanciu-Butescu; Oameni și granițe, de Mihai Cotea; Copilul rob, de Felicia Truffier
Invitați: George Trohani, Vali Iancu, Virginia Stanciu-Butescu, Mihai Cotea, Matei Mihai
Moderator: Valetin Ajder

15.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansare de carte: Giacomo Casanova: arta de a păși mereu lângă prăpastie fără a cădea în ea, de Alin Mărginean
Invitați: Silviu B. Moldovan, Alin Mărginean,
Moderator: Valentin Ajder

15.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Imaginarium, de Sorin Tunaru; Interval – În căutarea fericirii și Lumina din umbra mamei, roman, de Elena Luminița Burlacu; Imaginea fără frontiere, Dorin Ștefănescu (coord.); Ramura de liliac, de Dan Iacob
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun, Dan Iacob
Moderator: Valentin Ajder

16.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Copilul mic, nevoia și dreptul la mișcare, exercițiu fizic și joc. Îndrumar pentru părinți, bunici, educatori, de Dumitru Biuac; Frumoșii bătrâni ai marilor orașe – Figurații, fulgurații și vibrații din lumea plăcerilor târzii, de Traian Cosma; Personalități tecucene în Academia Română, de Ionel Necula
Invitați: Ionel Necula, Dumitru Buiac
Moderator: Valentin Ajder

16.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea căților: Cartea-n bucate. Aventuri la marginea farfuriei, de Adrian Voicu; Dărâmătoarele, roman, de Oana Borviz; Anotimp de păsări, de Iulia Vucmanovici
Invitați: Vianu Mureșan, Christian Crăciun, Oana Borviz, Iulia Vucmanovici
Moderator: Valentin Ajder

17.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Sandu Tudor și asociațiile studențești creștine din România interbelică, de Carmen Ciornea; Societatea ca proiect în viziunea lui Ortega y Gasset, de Jorge Acevedo. Traducere de Emilia Irina Strat și Daniel Mazilu. Ediție îngrijită de Daniel Mazilu
Invitați: Carmen Ciornea, Emilia Irina Strat, Daniel Mazilu
Moderator: Valentin Ajder

17.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Anarhetipul sau… un frate tânăr, de Dorin Liviu Zaharia, Ediție îngrijită de Doru Ionescu și Magda Soare; Timpul chitarelor. Florian Pittiș, Dorin Liviu Zaharia și epoca Folk, de Doru Ionescu
Prezintă: Doru Ionescu, Valentin Ajder

18.00 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărții: Identitate, cineroman, de Mihai Mihăescu
Prezintă: Mihai Mihăescu, Valentin Ajder

18.30 EDITURA EIKON – nivelul 0.00:17
Lansarea cărților: Tiranul Banderas și Curtea Miracolelor, de Ramón Del Valle-Inclán. Traducere, Studiu introductiv şi Tabel cronologic de Edgar Papu; Când omida devine fluture sau dictatura română văzută de o adolescentă liberă, de Anca Marina; Bucureştii romantici. De la veacul fanariot… la Belle Epoque. Pagini antologice din istoria politică şi sentimentală a Capitalei, de Corneliu Şenchea; Cavalerul nopții, de R. G. Criss
Invitați: Manuela Hărăbor, Vlad-Ion Pappu, Corneliu Șenchea
Moderator: Valentin Ajder