MĂLINI-Volumul II-Capitolul 23

Noaptea trecută am visat pe Sasha și pe Marko, prietenii mei sârbi din tinerețe. Mormintele lor nu au fost găsite, numele lor nu au fost scrise pe nicio cruce, pe nici un monument al suferinței. Se făcea că era iarnă și Domnul acoperise curtea mea cu zăpadă albastră, multă zăpadă albastră. Prietenii mei erau la fel de tineri ca în tinerețe, pe vremea când rătăceam fără griji pe străzile din Suceava. Da, prietenii mei erau la fel de tineri, doar că pielea, părul și hainele lor erau albastre. Și buzele, și ochii erau tot albaștri. Ne-am așezat jos, în zăpadă, rezemați de trupul Reginei Tuia. Sasha s-a așezat în dreapta mea, iar Marko în stânga. I-am cuprins de după umeri, iar cei doi și-au așezat capetele pe pieptul meu și au început să cânte cea mai frumoasă melodie auzită vreodată de inima mea. Nu am înțeles cuvintele melodiei, dar precis era o colindă deoarece la a doua rostire a refrenului, îngerul de pază s-a ivit din înalt și a deschis portițele de lemn ale cerdacului, apoi s-a așezat în fața noastră pe prispa părintească. Cântecul prietenilor mei a continuat până când zăpezile au început a sângera. Brațele mele i-au strâns pe cei doi mai tare, apoi unul dintre noi a început să plângă. Lacrimile au umplut paharul de împărtășanie adus de îngerul de pază, apoi ne-am ridicat. Mi-am privit din nou prietenii și m-am cutremurat când am văzut cât de tineri și frumoși au rămas în veșnicie. În jurul nostru, zăpezile albastre ale Măliniului sângerau asemeni rănilor pe care timpul, oamenii și apele nu le pot închide. Marko a fost primul care s-a desprins din strânsoarea brațelor mele, apoi Sasha.

-Am venit să te colindăm, prietene al nostru, a spus Marko. Ne e drag satul tău, ne e dragă căsuța ta cu cerdac din lemn de brad. Ne-a fost tare dor de tine.

-Da, ne-a fost tare dor de tine, a spus și Sasha.

Lacrimile unuia dintre noi au început să curgă din nou. Îngerul de pază a umplut încă un pahar de împărtășanie, apoi încă unul și încă unul.

Sasha a înfipt în omătul care sîngera, sabia lui de templier .

-Binecuvântat fie numele satului tău!,  a spus prietenul meu din tinerețe.

-Binecuvântat fie numele satului tău!, a spus și Marko.

Cântecul s-a auzit din nou. Cei doi au ieșit pe poarta dinspre drum, apoi mi-au făcut semn de rămas bun din șosea. S-au urcat într-un faeton albastru, la care erau înhămați doi cai albaștri și au plecat pe uliță către prund, înspre Pădurea Prisos.

Am rămas lângă îngerul de pază.

-Au plecat, am spus trist, înconjurat de zăpezi sângerânde .

-Da, frate om, au plecat, a spus îngerul de pază. Satul tău este acum binecuvântat. Și viața ta. Și neodihna ta.

Îngerul a plecat și el. A dus în ceruri pahare de împărtășanie pline cu lacrimi. În veșnicie, Domnul a împărtășit pe cei drepți cu lacrimi care s-au scurs pe obraz de orfan în pragul casei mele părintești. În cel mai frumos loc din Univers. Acasă, la Mălini.

 

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,MĂLINI”(Volumul II)-Editura Eikon