Eduard Dorneanu

GASPING

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Liniștea camerei este răspunsul canonic trimis din îmbrățișare în îmbrățișare
Până la doliul arcuit al cărnii

eu și ioana suntem contestatari pasivi ai acestei zile generatoare de superficialitate
respirația mea anunță iminenta explozie albă
nu îmi pasă dacă umanitatea s-a retras într-un episod depresiv major
ce importanță are dacă diavolul este acum un perigeu imaculat
mișcările mele par arme tectonice gata să fragmenteze noaptea celor trei califi
și da urmează explozia albă
marea simfonie a potenței care aprinde sfârcurile ioanei

cine naiba ar fi crezut că liniștea este un răspuns canonic
iar arborele meu va prinde rădăcini în doliul arcuit al cărnii ioanei
ai grijă să nu îmi rupi pleoapele spune ioana
să nu mă lași fără întuneric înainte ca unul dintre noi să fure din nefericirea celuilalt
cum poți cere asta ioana
putem fi bogați chiar dacă împărțim un singur ochi o singură nefericire
și o singură respirație mai fierbinte ca sărutul domnului
pe pânza de mormânt a fiului său

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

DISPENSĂ SENTIMENTALĂ

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

iza va ajunge poimâine la praga
Amintirile ei se vor topi la impactul cu trotuarele cehe
știu că va avea de ales între o promenadă alături de kefi teta și libuse
și o selfie făcută lângă turnul de pulbere

încă din prima zi va avea nevoie de un transfer de agresivitate
e simplu
îmbătrânirea inimii va începe printr-o dispensă sentimentală
nu este necesară tortura matinală sau aroma magică de zyklon b
ajung feliile de pâine ciclame înghițite cu privirea fixată pe operele decadente
ale lumii doctrinale

călătoria va continua
iza este indiferentă la dimensiunea realității
ecoul elaborat al bătăilor de palme maschează sadismul intelectual
frontul lipsit de tranșee își ascunde victimele în căni și paturi
unde ritualul împerecherii poate să deschidă porți ianusiene la fiecare penetrare a inimii

iza va ajunge poimâine la praga
Diavolul va arunca de pe acoperișul mănăstirii prenov
Pantaloni negri tricouri albe și praf argintiu cu gust de bere botezată
Ai nevoie de o dispensă sentimentală strig eu privind șoseaua moartă a satului meu
Vei blestema atât de frumos încât vizitatorii galeriei futura se vor așeza în genunchi cu fața către mecca
și nimeni absolut nimeni
nu va mai avea curajul să se sinucidă în mala strana
nici apostolii agramați ai neoapocalipsei nici târfele aduse din provinciile imperiului-șarpe
sper că vei înțelege asta iza
înainte de a săpa cu unghiile trepte în carnea bulevardelor bolnave
ține ochii închiși
ritualul împerecherii poate să deschidă porți ianusiene la fiecare penetrare a inimii

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

DEBRIEFING

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Vânturile toamnei au legat diavolul de trunchiul nucului sybil
Personalitatea sa histrionică atrage nori mutilați și fragmentează naivitatea legendelor rurale
În jurul nostru se întinde un câmp infinit
Diavolul vorbește fără încetare iar din cer cad saci negri plini cu pământ uscat
Urmele mele și ale celor care au trăit cu mult înainte ca eu să învăț să respir
Imunizează răutatea legată de trupul nucului copil

Diavolul spune
Iată stau aici alături de voi ca un marinar cu brațe de piatră
Spinarea mea se îndreaptă sub rugăciunile inutile și mereu aceleași
Pariați pe hazard oameni buni
Nu așteptați ca umbrele norilor să facă drifturi pe mormintele proaspăt săpate
Înfigeți lame tocite în carnea și sângele celor pe care voi vă închipuiți că îi iubiți

Privesc și ascult
Prezența maleficului simplifică alagerile autumnale
Pământul și cerul sunt în plină anduranță psihologică
Văd cum femeia ciclop își schimbă tainele de vară tot lângă nucul sybil
La căldura otrăvii și sub umbra norilor mutilați
Spate în spate cu îngerul căzut pe verdele câmpului infinit

Îmi cresc roade brumate repetă diavolul
Te-am auzit îi răspund așezându-mă pe o cioată de brad
știu că te dor brațele și vrei să guști din lumina noilor născuți
din cer cad saci negri de pământ uscat
diavolul țipă și cere protecția femeilor care au refuzat să nască erezii
lasă-mă să beau măcar sânge de târfă din căușul murdar al ioanei strigă el
te voi răsplăti cu blesteme și furtuni care îți vor albi părul
amintirile scrisorile de dragoste

mă apropii de nucul sybil
femeia ciclop se așază între mine și verdele infinit al dorinței
lasă-mă să beau măcar sânge de târfă strigă din nou cel înlănțuit
nu pot răspunde
vânturile toamnei leagă palmele mele de coapsele femeii
nuditatea ei e rece și umedă
ca o zi monotonă în care domnul îmi dă dezlegare
pentru a revărsa izvorul alb în labirintul sacru al celei care mă imploră
să îi ascult gemetele de la început și până la durere
înlănțuit

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

ZIUA FRATELUI OM

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Îngerul de veghe bate cu o creangă de gutui în cerdac
Ieși afară frate om strigă el
Uite noaptea asta e ca o erezie albastră destrămată

Lumina lunii are răni pe aproape tot trupul
Așez o pătură pe băncuța de lemn din cerdac și îl chem alături de mine
Să nu îmi vorbești de dogmă îi spun
Sunt sătul de habotnici și de principiile care schimonosesc conștiințe
Hai să mâncăm miez de nucă și să ne prefacem că suntem personaje secundare postapocaliptice
Dă-le naibii de revelații mistice frate înger
Zboară dincoace de coama cerdacului și hai să spargem nuci
E toamnă pentru dumnezeu

Aripile îngerului miros a oțet balsamic
E 1 octombrie spune el
E ziua ta frate om m-am tot gândit cum ar fi dacă pentru o închidere de pleoape
Ai fi fericit
o să îți vorbesc asemeni prietenilor tăi plecați dincolo de albastru
deși ar fi o diversiune nimic altceva

mâncăm miez de nucă în cerdacul casei părintești
de ce spui că noaptea asta seamănă cu o erezie albastră
am spus eu așa ceva frate om
ha ha ha râd eu din toată inima ce șmecher ești frate înger
miezul de nucă e gustos și mi se face sete
o clipă spune îngerul îți aduc ceva de băut
îngerul se înalță pentru o clipă și îmi aduce în pumni cerul
bea încet frate om spune îngerul de veghe
o viață fără tristețe să ai

îngerul de veghe bate cu o creangă de gutui în cerdac
de patruzeci și șase de ori bate
e ziua ta frate om
e ziua ta paladinule

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

Amintiri

Aveam 5 ani,. Mama îmi cumpărase un caiet de desen. M-am apucat imediat de mâzgălit, eram la fel de talentat ca și acum, adică deloc. Auzisem de sfânta Maria, așa că m-am hotărât să o desenez. Cum arăta capodopera?Am desenat o femeie crăcănată, cu nas mare și cu o pălărie cu țugui pe cap, călare pe o mătură.Credeam că sfânta Maria semăna cu un personaj dintr-un film vizionat recent. M-am dus în livadă unde mama vorbea cu niște vecine și . . .
-Uite!, mămică, am desenat pe Sfânta Maria.
Vecinele și-au făcut cruce, iar una m-a scuipat. Mama a râs și a spus să plec de acolo, nu de alta , dar cine știe ce tâmpenie îmi mai trece prin cap. Vecinele s-au uitat urât la mine, mult timp, iar cele care nu au murit între timp, tot urât se uită și acum. Sfânta nu s-a supărat. Sunt sigur. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-15 August/2017

CU RĂDĂCINILE ÎN IAD

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Toamna este anotimpul confesiunilor și al hainelor pătate cu oțet balsamic

Ioana caută sub frunze o urmă dinamică de sânge
Anotimpul ăsta schimonosește conștiințe spune ea
uite
diavolul împarte suplimente nutritive tuturor personajelor secundare
nu știu ce poate însemna asta
oamenii vor o moarte liber consimțită sub tăișul parfumat al stereotipiilor
visele nu pot trece bariera vocilor și principiilor corporatiste
iar amintirile sunt în plin mutism akinetic

căutarea este debutul tardiv al unui sindrom ce-o poate duce pe ioana
într-o revelație mistică
buzele îi sunt crestate de tăieturi asimetrice
șoaptele ei seamănă cu o mărturisire după tipicul druid
ascultă spune ea
cât rafinament atemporal este în bătaile inimii
îți spuneam că anotimpul ăsta schimonosește conștiințe
să știi că nu este o diversiune sau o concluzie eronată
e unul dintre argumentele care duc la disonanța colectivă a rugăciunilor
nu știu ioana raspund eu gata să ascund sub palme sâni de femeie
și nuci
toamna este anotimpul confesiunilor și al hainelor pătate cu oțet balsamic
nu pot căuta urme de sânge sub frunzele unor pomi cu rădăcinile în iad
crede-mă că nu

Eduard Dorneanu
Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

MERE DE PE JOS

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Ioana caută un spațiu liber dincolo de structurile artificiale impuse de noaptea urbană

E obosită îi simt tremurul

Auzi eduard spune ea

Nu crezi că ar fi fain să cumpărăm ape de lumină

Astă vară am văzut pe cineva care vindea pești clovn

Candelabre concreționare și ape de lumină

Toate astea costau șaișpe’ eurocenți

Eu eram gata să explorez plaja trei papuci

Dar un vânător nocturn mi-a strecurat sub sutienul victorian

Smocuri de iarba știucii

Avea degete cu vârful bombat și mă feream să folosesc condiționalul optativ

știi

mă și vedeam dansând împreună cu tine în azbahan

fără blocaje prejudecative

cu egou-rile tăiate de sabia axis mundi

 

ioana este tunsă chilug

îi sărut scalpul cu gust de ciocolată amară

încerc să îi mângâi burta tatuată cu imaginea unui diavol monoparental

apoi șoptesc

ioana ascunde bara de chat deconectează-te de la mess

și hai să culegem mere de pe jos în livada mea din mălini

nu putem fi fericiți fără să învățăm regulile extremismului sentimental

hai să culegem mere ionatan de pe jos iubito

mere brumate strivite de câlcâiele îngerilor

 

ioana caută un spațiu liber dincolo de structurile artificiale impuse de noaptea urbană

și apoi o să dansăm goi în azbahan întreabă ioana gata de plecare

desigur fată frumoasă

vom fi singurii păcătoși fără cearcăne mirosind a măr ionatan

și domnul însuși se va ridica în picioare și va striga cu ochii închiși

nevrednic este darul meu

nu vă opriți prieteni

nu vă opriți

 

 

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

GEOMETRIE DESCRIPTIVĂ

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Sunt sigur că gaspard monge nu a stat treizeci de zile în camera neagră

Speranțele îi  erau permanent în zona alfa

Așa s-a născut geometria descriptivă a nopții urbane

La început

analizele rudimentare ascundeau sălbăticia eufemismelor imaginea masajelor subacvatice

și zona comunicațională frecventată de cameleonii drogați cu vise mutilate

 

sub frecvența schuman

înainte de miezul nopții are loc transferul de indiferență

atacurile nonliniare distrug pânza de albastru

cu care îmi acopăr zilele de marți

 

scrâșnesc din dinți

domnul aruncă ochiul din triunghiul sacru

pe cearceaful viu al patului meu

 

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

NAȘTEREA ZILEI DE MIJLOC

15171085_10209467759743184_2351133966324021961_n

Ioana a născut o zi de joi în mijlocul camerei mele

afară e campanie electorală

cameleonii lipesc afișe pe care scrie ,,bellum omnium contra omnes’’

nimănui nu îi pasă dacă picioarele ioanei au rămas desfăcute ca într-un joc ambivalent

scala depresivă a înțepenit sub privirea aspră a femeii ciclop

umbrele noastre cer flagelare și sârmă ghimpată

 

ziua de joi e umedă și se târăște printre picioarele unei femei frumoase

e nevoie de lama lui occam pentru a îi șterge cearcănele

urmează atacul de panică spasmul orgasmic și cascada caldă

ziua de joi nu vorbește ea are un singur rost

acela de a se târâi printre picioarele unei femei frumoase

ca un șarpe peste care dumnezeu și-a așezat verbele nepersonale

și răcnetul facerii

 

mă opresc la jumătatea blasfemiei

pereții curg

țipetele sunt mere întregi și așteaptă mușcătura diavolului

 

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon

CONFRUNTARE NECONVENȚIONALĂ

Ea urcă într-un autobuz care are destinația finală scrisă cu litere strâmbe

Îi e foame și ar vrea să mănânce plăcinte umplute cu brânză sărată

 

 

Aștept

Octombrie este prelungirea unei emoții nefirești

Mă tem că dacă aș privi cerul printre degetele fetei frumoase

Din autobuz

Aș vedea bucuria ludică a diavolului care lipește pe nori

Anvelope și cărbuni stinși din cinstitul lemn al sfintei cruci

 

Ea este singurul pasager din autobuz

Are mâinile înghețate iar poșeta ei miroase a plăcinte și a parfum cehesc

Scaunele goale din jur nu pot suporta apăsarea iubirii noastre

Ele caută un contraargument vulgar sau măcar un tratament inovator

Dar degeaba

Rădăcina dragostei mele este protejată de o mie șase sute unu ani

Cei din jurul nostru au putrezit pe câmpul de luptă mental

Fulgii de nea le-au acoperit numele

Iar iarba de umbră și-a înfipt verdele în ura lor cadaverică

 

Fata frumoasă privește pe fereastră

Nu poate vedea tuia verde din curtea mea nici cerdacul albastru al casei mele

șoferul întreabă unde cobori domniță

autobuzul ăsta merge până la capătul așteptării

mă tem să nu ne oprim chiar în epicentrul unei paradigme mutilate

zona mea de autoritate e relativă iar timpul a fost dintotdeauna androgin

 

din satul meu nu se văd stațiile de autobuz ale marilor orașe

și totuși pot auzi răspunsul fetei frumoase

cobor din mers undeva între uimire și albastru

voi curge flămândă flămândă flămândă

în brațele paladinului meu

 

 

Eduard Dorneanu

Din volumul ,,Sublimare”-Editura Eikon