Eduard Dorneanu

MĂLINI – VOLUMUL 1- CAPITOLUL 1

Demoni gri au mitraliat cu gloanţe de gheaţă satul. Pomii s-au revoltat şi au ridicat către cer roadele necoapte. Grădinile au devenit un imens cimitir vegetal. Miroase a ceapă. Porumbul este zdrobit. Cartofii au frunzele rupte şi găurite. Cireşul de pe hatul care delimitează ogorul meu de cel al bătrânei Ema a rămas fără roade. La rădăcinile lui s-au adunat mii de cireşe pe jumătate coapte. Straturile arată ca şi când ar fi fost călcate în picioare de milioane de infanterişti.

Pe şosea zace într-o baltă de sânge, pisica Svetlana. Peste ea au trecut sute maşini şi faetoane. Lângă ceea ce a fost cândva capul ei zăresc lichid verde. Bănuiesc că a fost otrăvită, apoi aruncată în mijlocul şoselei pentru a lăsa impresia că a avut un accident. Încerc să adun bucăţile de carne, maţele, blăniţa Svetlanei. Reîncepe ploaia.

Trebuie să repar şopronul. Acolo depozitez lemnele pentru iarnă, tărăboanţa, scările. Dacă aş aduce o echipă de profesionişti m-ar costa foarte scump. Am ales să îl chem pe Varlm Moroi, un consătean priceput în ale dulgheriei. Varlam este trecut de şaizeci de ani şi nu cere bani mulţi pentru ce lucrează. Varlam este mahmur. Trebuie să aştept să îi treacă senzaţia de rău, abia apoi vom începe lucrul.

Ridicăm şopronul cu aceleaşi mijloace folosite pe vremea bunicilor mei. Dăm jos azbestul de pe şopronul vechi. Două coli pârâie şi se rup.

-Aliluia, spune Varlam. Trebuie altele. Pe astea nu o să le mai putem bate la loc.

-Punem una peste alta, încerc eu.

-Nu se poate, repetă Varlam. Cum baţi chiroanele, cum crapă.

-A dracu treabă.

-Caută două coli noi, astea nu mai merg.

Nu toate bârnele vechiului şopron sunt putrede. Sortez ce este cât de cât sănătos, iar resturile putrede le arunc în livadă, sub mărul pădureţ. Pentru talpa şopronului am nevoie de o bârnă cu o lungime de şase metri. Un pădurar care stă prin apropiere mi-a dat o bârnă, iar Varlam o verifică.

-Îi bună, da’ e oleacî mai mare. Hai să o tăiem cu ferăstrăul. Adă o capră pentru tăiat lemne.

-N-am capre, nea Varlame. De niciun fel.

-Adă un scaun sau o băncuţă. Las’ că ne descurcăm noi.

Aduc o băncuţă de lemn. Ferăstrăul este de fapt o pânză de joagăr cu două capete de lemn, trecut de suta de ani. Varlam înseamnă locul unde trebuie să tăiem. Plouă încet, dar nimănui nu îi pasă. Nu avem pelerine sau alte haine impermeabile. Muncim fără să ne pese de ploaie.

Între timp, trupele de intervenţie ale jandarmilor suceveni s-au postat la poarta vecinului de peste drum. Numele vecinului meu este Linel. În ultimele zile s-a distrat aruncând cu pietre în porţile şi gardurile vecinilor. Eu nu am avut probleme cu el, dar ceilalţi vecini au sunat la 112. Mascaţii sunt în număr de patru şi sunt însoţiţi de şeful de post din localitate. Unul dintre jandarmi filmează. Câţiva copii s-au suit pe gard.

-Îl împuşcaţi ?, întreabă un copil roşcovan.

Copilul pare fericit, iar prietenii săi care au telefoane sunt pregătiţi pentru a surprinde evenimentul.

Şeful de post strigă cât poate de tare, dar nu intră în curte.

-Ăştia nu au mandat de la procuror, spune Varlam. Pierdem timpul.Hai înapoi la treabă. Vecinul tău nu o să le dea drumul în curte.

-Da’ priceput mai eşti nea’ Varlame.

Mascaţii mai stau câteva minute, apoi urcă în maşini şi pleacă. Puştanii sunt dezamăgiţi. Ne întoarcem la muncă. Varlam povesteşte tot felul de întâmplări din tinereţea lui.

-De sfântul Ilie mergeam la iarmaroc, la Fălticeni. Cu căruţa mergeam. Într-un an m-am dus cu moşul meu şi cu alţi copchii de pe uliţa mea. Iarmarocul se făcea în dealul târgului.

-Unde a fost şi târgul de animale?

-Aşa, acolo. Moşul s-a dus la un neam de-al nostru şi s-a pus pe băut. Eu am rămas în târg şi mi-am cumpărat opinci din cauciuc de motoretă.

-Cum adică ?

-Se vedeau ridurile de la cauciucuri.

-Aha!

-Da. Oamenii plecau din târg şi moşu’ nu mai venea. Abia spre seară a apărut şi m-a dus acasă. Eh! , fain mai era !

Îmi este greu de înţeles cum poate ţine minte atâtea întâmplări şi oameni de care nimeni nu mai pomeneşte.

-Auzi, nea’ Varlame, da’ pe un doctor cu numele Calalb îl ştii? Mi-a trimis mesaj pe internet, acum ceva timp.

-Îl ştiu. Era un bărbat elegant. Foarte elegant. Da’ a fost demult asta. Nu a mai venit prin Mălini.

Cioplim amnarele şopronului. Bârnele vechi nu ajung, aşa că folosesc câteva scânduri de la gardul vechi dinspre stradă. Acum doi ani am înlocuit gardul cu un altul mai sănătos, iar ca stâlpi am folosit şine galvanizate. Ploaia nu se opreşte. Am putea să luăm o pauză, dar asta ar însemna să nu mai terminăm azi. Începe să fulgere. Varlam continuă să povestească.

-Am mai prins o ploaie cu gheaţă ca aceea de ieri când eram copchil. Mergeam cu vacile pe coastă. Când a început să fulgere am fugit şi m-am ascuns în Prisos. Gheaţa era mare, ca un cartof de sămânţă. Măi, şi o trăsnit odată tare de tăt. Am văzut apoi fum mare dinspre sat. Ardea grajdul lui Măndăchel, vecinul Gripinei, infirmiera de la spital, Dumnezău s-o ierte că s-o prăpădit.

O ştiu bine pe Gripina. Venea des pe la noi. Prin anii ’90 vindea soluţie de furadan sătenilor. Oamenii stropeau cartofii împotriva gândacilor de Colorado. Habar nu aveam cât de periculoasă era acea soluţie.

-Hai să punem colile de azbest, cheamă Varlam.

Am mai adus două coli vechi de la un vecin. În partea de jos folosim coli mici, iar în partea de sus coli mari. Decupăm dintr-o cameră veche de bicicletă petece în care înfigem piroanele.

-Sub talpa şopronului ai sî aduci chietriş. Ci să-ţi fac dacă nu ai făcut temelie de ciment. Da’ nu ştiu unde am pus creionu’ cel roş.

-Care creion ?

-Creionu’ de tâmplărie.

Plătesc omului şaizeci şi cinci de lei, o nimica toată faţă de cât mi-ar fi luat o echipă de profesionişti. Cred că numai berea şi ţigările pe care ei le-ar fi cerut m-ar fi costat atât. Mă întorc obosit în livadă şi privesc amestecul dureros al plantelor. Un singur strat de usturoi a mai rămas în picioare. Norii plumburii pleacă înspre sud, către Cornu- Luncii şi Fălticeni. Pentru o clipă cerul este de un albastru sfidător. E ca şi cum Dumnezeu ar fi schimbat durerea în speranţă. Se aud clopotele satului. A murit cineva. Sau poate că după ce demonii mitraliază cu gloanţe de gheaţă un sat, clopotele bat singure.

Îmi amintesc că trebuie să îngrop ce a mai rămas din pisica Svetlana. Hârleţul muşcă din pământul care musteşte de apă. Clopotele bat neîncetat.

Din volumul ,,MĂLINI” ( Editura Eikon)

Eduard Dorneanu

Mălini

548587f946ee9EduardDorneanu_MALINI_COPERTA

MĂLINI

Autor : Eduard Dorneanu
COLECŢIA: ESEU ŞI CRITICĂ LITERARĂ, PROZĂ, POEZIE
ANUL APARIŢIEI: 2014
ISBN: 978-606-711-201-6
NR. PAGINI: 180
FORMAT: 13X20 cm
Editura Eikon

548587f946ee9EduardDorneanu_MALINI_COPERTA

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în anul 2011 în revista Luceafărul de dimineață. A publicat poezii, articole și proză în revistele: Timpul, Luceafărul de dimineață, Antares, Cultura, Dunărea de Jos, Boema, Regatul cuvântului, Nomen Artis (Dincolo de tăcere), Faleze de piatră, Melidonium, Singur, etc. sau articole în ziarele online: Radio Metafora (SUA), Necenzurat. Editorial, a debutat în 2011 la Editura Eurograph – Cluj-Napoca, cu volumul de poezie Gothic. La aceeași editură a publicat în 2011 volumele de poezie și proză: „Frăția trandafirului rupt”, „Jurnalul apelor purpurii”, „Jurământul Templierului”, „Jurnal de nopți și dimineți risipite”, „Rugăciunea de piatră”, „Neînțelese dimineți” și „Jurnal de primăvară mutilată”. În anul 2012 i-a apărut la Editura Tracus Arte – București, antologia (de poezie și proză), „Jurnalul apelor purpurii”, despre care Radu Voinescu spunea în prefață: ,,Poeticitatea atroce a acestei cărți o individualizează în peisajul nostru literar. Talentul autorului e mai presus de orice îndoială.”
La Editura Eikon a publicat volumele ,,7, 63” ( anul 20131 ) și ,,MĂLINI” ( anul 2014 ). În anul 2015, a publicat la Editura Tracus Arte, volumul de poezie ,,SACRA EROTICA”.

Eduard Dorneanu

Eduard Dorneanu s-a născut în satul Mălini (Suceava) la data de 1 octombrie 1968. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în anul 2011 în revista Luceafărul de dimineaţă. A publicat poezii, articole şi proză în revistele: Timpul, Luceafărul de dimineaţă, Antares, Cultura, Dunărea de Jos, Boema, Regatul cuvântului, Nomen Artis (Dincolo de tăcere), Faleze de piatră, Melidonium, Singur, etc. sau articole în ziarele online: Radio Metafora (SUA), Necenzurat. Editorial, a debutat în 2011 la Editura Eurograph – Cluj-Napoca, cu volumul de poezie Gothic. La aceeaşi editură a publicat în 2011 volumele de poezie şi proză: Frăţia trandafirului rupt, Jurnalul apelor purpurii, Jurământul Templierului, Jurnal de nopţi şi dimineţi risipite, Rugăciunea de piatră, Neînţelese dimineţi şi Jurnal de primăvară mutilată. În anul 2012 i-a apărut la Editura Tracus Arte – Bucureşti, antologia (de poezie şi proză), Jurnalul apelor purpurii, despre care Radu Voinescu spunea în prefaţă: ,,Poeticitatea atroce a acestei cărţi o individualizează în peisajul nostru literar. Talentul autorului e mai presus de orice îndoială.
Cred că prin apariţia ei se deschid căi fertile pentru poezia română, căi pentru care, fără falsă modestie, autorul rândurilor de faţă, militează de vreo două decenii. Poate că e timpul ca astfel de apariţii să nu rămână nişte momente insolite’’. În anul 2013 a publicat la Editura Eikon, cartea de proză scurtă, 7,63, despre care scriitorul Liviu Antonesei spunea, pe coperta a patra: ,,Da, talentul său este chiar de calibrul 7,63, cum dovedeşte şi volumul ce poartă acest nume, pentru că literatura este o armă superioară tuturor celorlalte, cu pistolul mitralieră în frunte! Este uimitor cum autorul reuşeşte să ridice banalul vieţii, ba chiar şi al ,,vieţii la ţară’’, până la graniţele – adesea dincolo de ele – magicului şi miraculosului’’. În noiembrie 2014, editura Eikon lansează la Gaudeamus cartea Mălini . În anul 2015, publică la Editura Tracus Arte, cartea de poezie ,,SACRA EROTICA”.