MĂLINI

La cosit

Am cosit iarba de umbră din livadă. Am primit și laude. Mama a spus:
-Da’, cosește cum trebuie iarba, măi băiete. Uite, că sunt locuri unde ai tăiat numai vârful ierburilor. Și mâța cosește mai bine ca tine.
-Mulțumesc frumos, am răspuns. Îmi place cum mă lauzi . . .
Mama râde. Puful păpădiilor trece dincolo de hat, apoi se înalță înspre albastru. Prind un cărăbuș și îl las pe hat, lângă mărul Helga.
-Și pe hat cine trebuie să cosească?, întreabă mama.
Mă apuc din nou de cosit. Neobosit și nelăudat. Neobosit. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-14 Mai/2018

Mălini-7 mai/2018

Se apropie furtuna de satul meu, Mălini. Rup iarbă de pe hat, în apropierea mărului Helga. Mărul e micuț dar plin de floare. Sper ca grindina să ocolească satul meu. Florile Ioanei, cireșul de pe hat, sunt duse de vânt deasupra ogorului. Strâng în palmă o urzică. Fulgeră undeva deasupra Pâraielor. Se aude și tunetul. Ca o binecuvântare aspră. Semn și sunet divin.

Eduard Dorneanu
Mălini-7 mai/2018

Mălini-27 Aprilie/2018

Au înflorit păpădiile. Pe haturi, în livezi, pe coastele imașului, pe șanțuri, pe mormintele din cimitirul satului. În curte. În mica mea livadă. În toată Bucovina.
Păpădiile nu au nevoie de locuri speciale unde să trăiască preț de un zâmbet. Ele înfloresc lângă gardurile putrezite, printre urzici, în mijlocul pietrișului zgrunțuros al prundurilor sau la umbra pomilor cu rod dulce. Malurile apelor Suhăi și Moldovei sunt acum colorate în verde și galben . Mult verde. Mult galben.
Privesc păpădiile de pe hat. Îmi amintesc cum le număram pe vremea când eram copil: o mulțime de păpădii, două mulțimi de păpădii, multe, multe păpădii. Apoi râdeam fericit, uimit , fericit. . .
Familia de arici de sub cerdacul casei a ieșit la plimbare. Prima dată, anul acesta. S-au plimbat până în fața bucătăriei de vară. Apoi au mers până la gardul de lemn dinspre șosea. Au văzut iarba, petalele căzute din înalt și pomii-prieteni, apoi au plecat înapoi sub cerdac. Vor ieși înapoi, în curte, la noapte.
Au înflorit păpădiile.
-O mulțime de păpădii, două mulțimi de păpădii, număr eu vesel și mirat.
-Multe, multe păpădii, spune Domnul, unind pentru un zâmbet, albastrul veșniciei cu galbenul florilor de primăvară. . .

O zi fără tristețe să aveți !

Eduard Dorneanu
Mălini-27 Aprilie/2018

 

Buna Vestire

Buna Vestire. Astăzi, orice om poate chema la masa lui pe îngerul de pază. Nu mă îndoiesc de credința și obiceiurile neamului meu. Aștept îngerul. Răstorn mămăliga pe un fund de lemn cafeniu. Voi mânca ,,mâncărică” de pește: sos din legume și carne de macrou. Farfuria îngerului o așez pe scaunul dinspre Răsărit, apoi aștept preț de o rugăciune curată.
-Am venit frate om, spune îngerul de pază. E fierbinte mămăliga ?
-E fierbinte, frate înger. Ce bine că ai venit.
Mâncăm în liniște.Nu cutez să îi privesc ochii.
-Apa e proaspătă, Eduard ?
-Da, frate înger. Abia am adus-o de la fântâna cu roată de lemn. Vrei să bei ?
-Da, frate om. Mi-e tare sete.
Îngerul bea apă rece, apoi continuă să mănânce. Știu că dincolo de albastru, tatăl meu zâmbește fericit. Și bunicul Vasile, și bunica Maria. Și toți Dornenii care au trăit cândva în binecuvântatul meu sat, Mălini.
Îngerul de pază se ridică și rostește încet:
-O viață fără tristețe să ai , frate om.
Închid pleoapele și mulțumesc. Aud cum alți îngeri de pază mulțumesc altor oameni, în alte case, în alte sate, cu aceeași bucurie. Binecuvântată este ziua de Buna Vestire. Ziua oamenilor și a îngerilor. Ziua fără de tristețe. . .

Eduard Dorneanu
Mălini

 

La Mălini

Fiecare zi trăită la Mălini a fost pentru mine o Binecuvântare. Aici, în satul meu drag, Întunericul nu are nicio putere.
Toate zilele care vor urma, îmi vor bucura Sufletul și îmi vor împlini Visele. La nesfârșit . . .

Eduard Dorneanu
Mălini-19 Martie/2018

 

Mălini-9 Martie/2018

Se topesc zăpezile. Primăvara deschide ferestre și porți zidite în alb și răcoare. Caut și găsesc vechile cărări. Cu fir de Lumină, Domnul coase rănile Lumii. Zâmbesc și privesc albastrul curat al Cerului. Rostesc numele celor dragi Inimii mele. Împreună cu El. Vesel ca un prunc căruia Primăvara i-a spus la ureche o taină care aduce liniște și fericire. Din nou. . .

Stați departe de întuneric și oamenii răi!
o zi fără tristețe să aveți!

Eduard Dorneanu
Mălini-9 Martie/2018

Mălini-5 Martie/2018

Am fost întrebat astăzi de cineva care mă cunoaște încă din copilărie, cum de postesc toate posturile, încă de la vârsta de 7 ani. Eu nu sunt un bisericos și nici un lăudător al dogmei. Sunt doar un ortodox liniștit care știe că faptele bune sunt plăcute Domnului, iar oamenii răi trebuie ținuți departe de mine, pentru a nu îmi otrăvi zilele și visele . Cum am răspuns bătrânei care m-a întrebat despre Post? Simplu, i-am zis, că prima carte citită de mine, a fost Biblia. Aveam 5 ani și Cartea Sfântă mi-a bucurat copilăria cu minunatele ei învățături. Am învățat să merg pe Calea Dreaptă și să nu îmi pese de chemările celor răi. Căci scris este : ,,”Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Matei, 22,29)”. Doar cel care nu urăște, nu este pătimaș și nu suferă pentru bogățiile Lumii, poate fi fericit. Iar eu, cu ajutorul Celui Veșnic Viu, nu am cunoscut nefericirea. . .

Eduard Dorneanu
Mălini-5 Martie/2018

Mălini-25 Februarie/1975- 25 Februarie/2018

25 Februarie/1975
Era într-o marți. La 6 dimineața am plecat de acasă împreună cu mama. De câteva zile, mă chinuia o durere de măsea. Luasem tratament, dar nimic. Mama a hotărât să mă ducă la medic, la Fălticeni. Am ajuns în oraș după o oră de chin într-un autobuz plin cu navetiști care m-au călcat pe picioare și m-au împins tot drumul. Nu am avut loc, nici nu s-a pus problema asta, a fost o minune că am putut urca în autobuzul ticsit cu navetiști morocănoși. La ora 7 am ajuns în fața cofetăriei ,,Victoria” unde era o coadă imensă. De ce? Se vindeau portocale. Ne-am așezat la coadă printre pensionari nemulțumiți, elevi de liceu și navetiști. Doamnele din spatele meu blestemau pe cei veniți de la țară.
-Ce aveți cu oamenii de la țară?, le-a întrebat mama pe doamnele de la oraș. Noi nu suntem tot oameni? Noi nu avem voie să stăm la rând ?
-Nu aveți, a răspuns una dintre doamne. Ce noi venim după lapte, brânză și carne, la țară? Fiecare cu ale lui.
-Și de ce stă și copilul la rând?, întreabă o altă doamnă. Că el nu e persoană?
-Da’ ce sunt?, am întrebat supărat.
-Un copil de la țară. Portocalele sunt pentru cei de la oraș, nu sunt aduse pentru voi.
Doamnele vorbeau apăsat și mă priveau cu o ură care mă speria. Am strâns din dinți până când abcesul s-a spart și toată gura mea s-a umplut cu puroi. La ora 8, portocalele s-au terminat. Nu am ajuns la tejghea, nici noi, nici doamnele pensionare supărate de la oraș, așa că am rămas fără portocale. Am simțit cum lacrimile mele caută primenire în gerul cumplit al lui februarie. Am scris întâmplarea asta în jurnalul meu de copil și am jurat că nu le voi uita și ierta pe doamnele acelea care vorbeau atât de urât și mă priveau într-un fel cum nu mai văzusem până atunci.
25 Februarie/2018
Am cumpărat opt portocale. Nu le-am mâncat ci le-am dat de pomană unor copii care se întorceau de la joacă. ,,De sufletul ”unor femei care acum 43 de ani își doreau cu disperare să poată cumpăra câteva ,,minuni” portocalii. Nu le știu numele, dar Domnul nu are nevoie de nume pentru a bucura dincolo de albastru, pe cei plecați să întregească Lumina Vie. Copiii au spus ,,bogdaproste” și sunt sigur că în Lumea Celor Drepți, cele două femei știu că puștanul care am fost cândva, nu mai este supărat pe ele.
E Postul Mare, prieteni. Cel mai sfânt răspuns la rugăciunile noastre este Iertarea. Căci se cuvine să trăim fără de tristețe și să ducem în fața Domnului, atunci când ne va sosi clipa, un suflet curat, lipsit de mândrie prostească, un suflet care să aducă Domnului zâmbetul pe buze , iar Veșniciei încă un strop de albastru….

Eduard Dorneanu
Mălini/25 Februarie/2018