7,63 (Jeepul, Gunilla şi femeile)

cop 7,63

Ninge. Parcurile îmbătrânesc. Orologiile ascund umbrele sinucigaşilor. Prostituatele adorm cu capul pe mesele de biliard. O maşină de pompieri rămâne în pană de benzină. Cineva a uitat deschis un aparat de radio. Muribunzii aflaţi în comă visează că sunt iubiţi de femeile celebre de pe copertele revistelor pentru adulţi. Dumnezeu scrâşneşte din dinţi. Miroase a ceai dietetic şi a trădare cosmetizată.
După cinci ani de zile, Vasile s-a întors în România. Şi-a cumpărat o vilă uriaşă la marginea oraşului Suceava . M-a sunat şi am hotărât că am putea să ne întâlnim. Eram curios să îl revăd. Mi-a spus că se căsătorise cu o femeie superbă, inteligentă şi foarte bogată. Vasile era un idiot notoriu, aşa că nu am crezut mare lucru din ce îmi spunea la telefon.
Poarta casei lui Vasile are o înălţime mai mare de doi metri. La fel şi gardul. Nu se vede nimic , nici prin gard, nici prin poartă. Poarta pare încuiată. Mă gândesc un pic apoi escaladez poarta după ce în prealabil arunc dincolo de ea buchetul de flori cumpărat pentru soţia lui . Ajung la uşă dar nu găsesc nici un buton sau orice altceva care să poată fi folosit pentru a înştiinţa pe cei din casă de sosirea mea. Bat la uşă. Cred că uşa este foarte groasă. Nimeni nu aude bătăile mele. Deschid şi intru fără a mai aştepta să fiu invitat. Casa este cu adevărat uriaşă. Un hol mă duce într-o sufragerie care ar putea găzdui lejer un meci de baschet.
-Avem câteva ferme unde creştem găini. În România putem face acelaşi lucru. Creştem rasele: Brahma, Moţată olandeză, Wyandotte şi Conchinchina galben.
O doamnă care seamănă foarte mult cu actriţa Draga Olteanu mi se adresează folosind un accent ciudat:
-Michael crede că ne vom tripla profitul în 2013. Eu îl cred pe el. Janice spune altceva. Eu cred tot ce spune Michael.
-Care Michael, întreb eu convins că am nimerit la o adresă greşită?
-Michael, soţul meu.
Din profil, doamna grasă seamănă cu o balenă aflată în gestaţie. Presupun că are peste şaizeci şi cinci de ani. Sunt tot mai sigur că am greşit adresa ori Vasile şi-a bătut joc de mine şi m-a trimis la casa unei doamne care creşte găini.
-Îmi cer scuze. Mă bucur că v-am cunoscut, dar acum va trebui să plec. Îi întind florile. Doamna grasă le ia apoi mă invită să iau loc pe unul din fotoliile roşii din jurul ei.
-Mulţumesc. Nu pot rămâne. Am trecut doar să vă prezint omagile mele.
-Noi creştem păsări. Michael spune că în România ne putem tripla profitul.
-Am înţeles! Felicitări! Salutări lui Michae!. Eu trebuie să plec.
Mă retrag încet către uşă, înjurând în gând găinile, profiturile triplate şi porţile încuiate ostentativ.
-Uăăă, unde pleci bre, aud o voce de bărbat ?
A apărut de undeva, din labirintul casei, Vasile. Nu mai arată ca acum cinci ani; este foarte gras, are inele pe fiecare deget, inclusiv pe degetele mari, şi poartă ochelari negri demodaţi, ca în filmul ,,Naşul”.
-Da’ unde plecai, frăţie?, întreabă el vesel . Treci înapoi să te văd mai bine.
Ne strângem mâinile. Nu mă uit insistent la el.
-Soţia mea, Gunilla!, spune el arătând către doamna grasă care tocmai îmi explicase despre afacerile cu găini ale familiei.
-Gunilla? Încântat!
-A fost soţia patronului meu. Am lucrat la fermele lor. A murit acum un an şi ne-am îndrăgostit. Acum tot ce avea el este al meu. Îi port hainele, mă culc în patul lui, îi cheltuiesc banii:
Gunilla încuviinţează din cap şi trimite bezele lui Vasile. Cred că între ei este o diferenţă de minim treizeci de ani şi patruzeci de kilograme.
– Noi avem tot felul de soiuri de găini, repetă Gunilla. Avem Brahma, Moţată olandeză, Wyandotte şi Conchinchina galben. Mie îmi plac cele din rasa Brahma foarte mult. Seamănă cu o verişoară de-a mea care a murit într-un naufragiu, lângă Insulele Tristan da Cunha.
-Şi, Michael cine e, întreb eu?
-Aşa îmi spune soţia mea. În limba sudită, lui Vasile i se spune Michael.
-Cum adică sudită?
-Gunilla e din Suedia. În Suedia se vorbeşte sudita. Nu pricepi?
-Sudita, aha.
Vasile nu s-a schimbat prea mult în ceea ce priveşte inteligenţa. A devenit bogat deoarece a avut norocul de a intra în graţiile unei femei la fel de idioate ca şi el. O servitoare cu fusta de o palmă ne aduce băuturi şi gustări. O alta intră cu cafele, sucuri naturale şi narghilele. Gorila, pardon!, Gunilla a trecut la narghilea, nu înainte de a îmi adresa câteva cuvinte:
-Vrem să facem afaceri şi în România. Vom avea câteva ferme de găini. Creştem rasele: Brahma, Moţată olandeză, Wyandotte şi Conchinchina galben.
-Hahaha!, râde Vasile. Gunilla se pricepe bine la afaceri.Îţi plac servitoarele? Am patru, toate basarabence.
-Sunt foarte faine. Au peste optsprezece ani?
-Da’ de unde să ştiu eu? Mi le-a adus un prieten din Chişinău.E tare bine în România. O să fac o groază de afaceri.
-Cu găini?
-Cu găini, cu ce o fi. Văd eu.
Beau Martini alb amestecat cu gheaţă. Vasile bea vodcă cu suc de roşii. Nu şi-a schimbat obiceiurile, a rămas la fel de barbar. Gunilla ameţeşte şi se lasă pe spate. Din gură îi curge salivă amestecată cu şampanie franţuzească.
-Eduard, răspunde-mi sincer ceva!, mă roagă Vasile.
-Cum să nu, spune!
-Ai văzut cum arată un milion de euro? Ai atins vreodată aşa ceva?
-Am atins pe dracu! Am văzut la televizor.
-Hai cu mine frăţie!, mă îndeamnă Vasile ameţit de alcool.
Intrăm într-o încăpere antifonată, fără ferestre, având ca singur accesoriu un dulap de bucătărie. Vasile deschide dulapul şi mă invită să privesc.
-Două milione de coco, nu unul! Ai rămas mut? Mi-a rămas toată averea răposatului. De fapt a rămas Gunillei, da’ nu conteză. Ştii ce o să fac cu ei?
-Nu. Ce o să faci cu ei?
-O să îi cheltui pe curve. Pe toţi. O să păstrez câteva sute de mii pentru afaceri şi întreţinerea casei. Ceilalţi vor fi cheltuiţi. De mic am vrut să ajung cineva, adică să am jeep, vilă şi femei. Visul meu s-a împlinit.
Mă uit la banii din dulap. Cu ei s-ar putea tipări mii de cărţi, s-ar putea salva vieţi omeneşti sau s-ar putea hrăni mii de oameni înfometaţi.
Ne întoarcem în sufregerie. Gunilla şi-a injectat ceva în venă apoi a făcut pe ea. Fetele basarabence o schimbă de haine cu mare atenţie. Vasile râde.
-O să plec, spun trist. Îmi pare rău că nu îmi pot lua rămas bun de la soţia ta.
-Să mai treci pe la noi!, mă îndeamnă Vasile în timp ce mângâie fundul unei servitoare.
-La revedere, Michael!, îi urez, salutându-l, ironic.
-La revedere, poetule!, mă salută el,cu ochii în decolteul tinerei.
Ninge.Abia acum văd consecinţa escaladării porţii. Îmi curge sânge de la încheietura mâinii stângi. Albul zăpezii mulţumeşte pentru florile dăruite de mine unui anotimp nemilos. Cobor în tristeţe alături de cei rătăciţi. Vântul îmi binecuvântează rănile şi cicatricile. .

EDUARD DORNEANU

DIN VOLUMUL ,,7,63”-EDITURA EIKON