MĂLINI -VOLUMUL 1 -CAPITOLUL 38

548587f946ee9EduardDorneanu_MALINI_COPERTA

Cred că am răcit. Îmi ard obrajii, pieptul, palmele. Mi-e sete şi mi s-a făcut poftă de turte coapte pe plită. Dacă aş avea acum o turtă fierbinte, cu coajă neagră, ce bine ar fi. Aş lipi-o întâi de pieptul meu, apoi în stânga, în dreptul inimii şi abia apoi aş mânca-o. Da, îmi ard palmele. Poate că ar trebui să le odihnesc în verdele ierbii sau în răcoarea apei de fântână. Ies afară şi mă aşez pe banca de lemn din cerdac. Vântul nu reuşeşte să îmi domolească febra. Mă dor tâmplele şi sunt răguşit. Cred că am răcit.
Aud cum vorbesc în livadă mama şi Rezuca. Mama vântură fasolele strânse zilele trecute.
– Zrrr!, se aude zgomotul făcut de fasole pe tabla groasă a căzii.
Mi-e drag şi acest sunet al începutului de toamnă.
– Cam câte kile or fi?, întreabă Rezuca.
– Nu ştiu că nu le-am cântărit, răspunde mama.
– Tot sânt vreo zăci’. Da, precis!
– Dacă spui tu, aşa o fi!
– Uni’ rămăsăsâm? A, da! Am fost şî am dus vaca lu’ Timişoaia cî era pi şanţ. Bag samî cî s-o întors di pi coastî şî vacaru’ n-o văzut cî lipsăşti. Când am vinit înapoi nu am măi găsât cucoşălu’ cari ni l-ăi dat mata’. Cum şî undi o ci plecat nu ştiu. Şî doarî înainte di a mă duci la Timişoaia l-am văzut cum calca găinili şî cânta. Undi s-o ci dus oari?
– Poate e prin livadă. O fi sărit gardul.
– Mari dreptati ai! N-am catat în livadî.
– Acolo trebuie să fie. Doar nu s-o fi dus şi cocoşu’ în străinătate ca toată lumea de pe aici.
– Cî ghini zâci! Mă duc sî îl caut.
Mă doare şi o măsea. Privesc cum zboară către miazăzi păsări negre, multe păsări negre. Nu cred că pleacă deja în ţările calde. E încă destul de cald. Apele Moldovei şi ale Suhăi nu s-au răcit, imaşurile sunt verzi, iar fructele fraţilor pomi nu s-au copt.
– L-am găsât, spune Rezuca.
– Unde era?, întreabă mama. În livadă?
– Era cu găinili. Când m-am întors l-am găsât cu eli. Să uita la mini dintr-o parti. Ştie’ cî m-am suparat pi el.
– O fi zburat în livadă şi s-a întors. Nu are unde să plece.
– D-apoi cum! Undi i-a ci măi ghini ca la mini?
– Ha,ha, ha!, râde mama amuzată de seriozitatea cu care Rezuca a spus ultimile cuvinte.
– Da, zău aşa!
E răcoare. Doar palmele mele sunt fierbinţi. Şi tâmplele. Şi pieptul. Ca şi când aş fi lipit de albul trupului meu o turtă caldă.
Merg pe coama cerdacului. În copilărie, era joaca mea preferată. Distanţa nu e mare de la un stâlp al cerdacului la altul. Ajung imediat la stâlpul din partea dreaptă a casei, apoi sar în curte pe aleea de ciment.
– Hahaha!, ce fain.
Lângă alee e unul dintre aricii care locuiesc sub cerdac. Animăluţul ţepos mă priveşte curios, fără frică.
– Măi ţeposule! Dacă aterizam pe tine? De ce nu m-ai strigat? Ha,ha,ha!
Întind mâna către arici. Acesta nu fuge, nu se face ghem.
– Doar suntem prieteni, nu-i aşa?, spun eu bucuros.
Mă întorc în cerdac şi reiau joaca. Sar de pe coama cerdacului pe aleea de cerdac. Ariciul nu a plecat, dar de data asta am fost atent ca nu cumva să aterizez în apropierea lui.
Îngerul de pază se suie şi el pe coama cerdacului.
– Eu pot sări mai departe ca tine, frate om!, spune îngerul zâmbind. Pot şi cu ochii închişi.
– Nu te cred, frate înger! Hai să ne întrecem!
– Sărim amândoi cu ochii închişi. Da, frate om?
– Da, frate înger!
Sar peste florile din faţa cerdacului. Cu ochii închişi şi braţele deschise. Îngerul de pază a ajuns aproape de poarta dinspre drum.
– Nu e corect!, spun eu. Te-ai ajutat de aripi.
– Ha,ha,ha!, râde îngerul de pază. Şi tu puteai face asta, frate om.
– Eu nu am aripi, ştii doar.
– Da, dar le ai pe ale mele, frate om. Ha, ha, ha!
Stăm pe iarbă şi râdem. Ariciul se apropie de noi şi ne priveşte mirat. Îngerul de pază îl ia în palme şi zboară cu el deasupra Măliniului, apoi se întoarce şi îi dă drumul în iarba verde a curţii.
– Ce fain, frate înger!.
Un înger şi un arici au zburat deasupra satului meu. Prietenii mei cu aripi şi ţepi. Prietenii mei.

DIN VOLUMUL ,,MĂLINI” – EDITURA EIKON