MĂLINI -VOLUMUL 1 -CAPITOLUL 36

548587f946ee9EduardDorneanu_MALINI_COPERTA
Căldura lui august a uscat suflete triste, ierburi încâlcite pe gardurile livezilor şi oasele animalelor abandonate în prunduri. Verdele imaşului se luptă cu otrava care coboară din cer. Fiecare buruiană, fiecare fir de iarbă caută apă vie în pământul binecuvântat al Măliniului. Animalele au nevoie de umbră şi de un loc de odihnă. Infernul fierbinte despică în douăzeci şi patru de bucăţi pietrele argintii ale Suhăi. Păstrăvii din iazuri suportă din ce în ce mai greu zilele fierbinţi ale verii. Boiştenii, clenii, chişcarii sau mrenele se ascund sub maluri sau sub lespezile de piatră cufundate în apele Suhăi şi ale Moldovei. Aud cum îşi ţipă bucuria diavolul în Pădurea Prisos. Închid ochii şi aştept. Diavolul îşi acoperă pieptul cu scoarţă de mesteacăn şi ţipă mai tare. În urma lui, din ciupercile cu pălărie roşie şi puncte albe ţâşneşte sânge şi agheazmă neagră. Deschid ochii şi privesc înspre miazănoapte. De acolo vin de obicei norii gri care răcoresc păşunile alpine şi bucură livezile, grădinile şi ochii bătrânilor satului meu. Din păcate, niciun nor nu se apropie de Mălini.
Aduc apă rece de la fântâna cu roată de lemn. Umplu cu apă proaspătă castronaşul pisicii Pufoasa şi troaca din care beau găinile. Tuturor le e sete. Găinile au aripile desfăcute. Beau apă, apoi se scaldă în tărâna fierbinte din jurul tuiei. Pufoasa bea şi ea, apoi se întinde sub o frunză de ferigă. Mama vine din livadă. A strâns bobul şi acum îl întinde în cerdac. Va rămâne acolo până când bobul se va usca bine de tot. Am mai cumpărat doi metri de lemn. Încep să transport lemnele despicate acum câteva zile. Folosesc tot bătrâna tărăboanţă de care râd vecinii mei bogaţi. Fiecare bucată de lemn trebuie aşezată în şopron cu atenţie pentru ca nu cumva lemnele să se surpe după ce au fost clădite. Căldura îmi pârjoleşte braţele şi mă face să transpir îngrozitor deşi de obicei nu se întâmlă aşa ceva. Strigătele diavolului nu se opresc. Umplu tărăboanţa, apoi aşez o bucată de scândură pe talpa şopronului, la intrare. Intru în şoron şi încep să clădesc lemnele. Aşez bucăţile de lemn, apoi ies afară şi încarc din nou tărăboanţa.
– Îl auzi cum strigă, frate om?, mă întreabă îngerul de pază.
– Aud, frate înger! Îl bucură suferinţa fraţilor pomi şi a oamenilor.
– Da! Pentru el suferinţa celorlalţi este un prilej de mare bucurie.
– Să ştii că şi unii oameni sunt exact la fel.
– Diavolul lucrează prin oameni, nu uita! Ascultă cum se bucură! Ascultă!
Diavolul aleargă prin Pădurea Prisos. La strigătele lui de bucurie răspund oamenii din labirint, cei închişi în dogme umilitoare şi egoiştii care îşi pierd tinereţea în braţele unor femei fără suflet.
– Aud, frate înger. Aud.
Încarc încă o tărăboanţă cu lemne de fag. Tricoul albastru e ud, iar o buburuză a aterizat pe gâtul meu şi se plimbă fără grijă pe pielea mea transpirată. Nu mă opresc decât după ce ajung în şopron. Iau buburuza şi o duc afară.
– Dămi-o mie, frate om!, spune îngerul de pază. O să o duc pe malul apei Moldovei, la răcoare.
– Ce bine, frate înger, ce bine!
Îi dau îngerului buburuza şi zâmbesc fericit. Diavolul nu îşi mai ţipă bucuria. Îmi scot tricoul şi rămân pe jumătate gol alături de un înger, o buburuză şi o tărăboanţă veche. Ne rugăm împreună. În limba îngerilor, a buburuzelor, a tărăboanţelor. Suntem prieteni şi fraţi. Pe vecie.

DIN VOLUMUL ,,MĂLINI”-EDITURA EIKON