MĂLINI -VOLUMUL 1 -CAPITOLUL 27

548587f946ee9EduardDorneanu_MALINI_COPERTA
Pământul este moale şi ud. Ridic ranga şi o infig cu putere în moliciunea neagră a livezii. Înfig aracii pentru fasole. Pentru fasolele boambe. Pentru cele pestriţe. Fasolea de lună nu are nevoie de araci. Ridic din nou ranga şi lovesc pământul răbdător al livezii. Ranga trece prin mijlocul unui muşuroi de furnici negre şi se opreşte într-o rădăcină de vişin.
– Of!, rădăcinile astea.
Pământul din apropierea gardului de sârmă este mai moale, dar cel din mijlocul livezii este pietros, greu de lucrat. În fiecare an, lama plugului scoate la suprafaţă mii de pietre de dimensiuni mici.
– E grea ranga?, frate om, mă întreabă Oblio, mărul pădureţ.
– Nu e grea, frate pom. Mă încurcă rădăcinile pomilor tăiaţi. Deşi pomii nu mai sunt în viaţă, rădăcinile lor luptă cu hârleţele, cu sapele cu ranga.
– Aşa sunt pomii, frate om. Lasă semne. Unele putrede, altele mai vii.
– Ştiu, frate pom. Am găsit astfel de semne în pământul livezii mele.
Înfig şi ultimul arac. Las ranga lângă gard şi plec să cumpăr pâine. În faţa magazinului, doi săteni vorbesc cu voce tare despre un meci de fotbal. Ambii stau rezemaţi de biciclete şi par foarte supăraţi.
– Api cum naiba sî nu îşî dăi şăpica di pi cap dacî sî cânta imnu’ ţării, spune unul dintre ei. Adica tăţi ceilalţi o putut sî îşî dăi ci aveau pi cap numa’ el nu, cî el ari ochi bulbucaţî şi fimee cari vindi giucători.
Am înţeles imediat că vorbeau despre finala Cupei României la fotbal. Ceea ce spune consăteanul meu este cât se poate de adevărat.
– Îs plini di bani, spune şi celălalt. Nu îi măi intereseazî di ţarî şî di oamini. Numa’ bani li trebe. Api dacî ari miliardi di lei pi lunî salariu’! Măi ari el respect pentru ceva?
– N-ari, bre omuli. Şî sî ti măi întreb eu ceva. Da di ci stăm noi cu gura cascatî cân’ i un meci? Da’ ci ni dă nouî dacî bati o echipă or’ alta? O vinit i sî ni întrebi dacî avem ci mânca or dacî avem lemni pentru la iarnî?
– Ni cred proşti, uăi. Crecî nici la bisericî nu merg aiştia.
– Nu merg!, vezi di triabî. Nici sî să roagi nu ştiu. Numa’ sî numiri bani.
– Păgâni, dă-i dracului.
– Aşăi, uă.
Unul dintre ei scoate un pachet de ţigări şi îşi aprinde o ţigară. Îl serveşte şi pe celălalt. Fumează şi vorbesc apăsat, cu multă tristeţe.
– Eu când aud imnu’ mă ridic în chicioari şî îi pun şi pi copchii sî facî asta. Doarî i imnu’ nost.
– Ti ridici tu în chicioari acasî când cântî imnu’ la televizor?
– Da, ci nu mă crezi?
– Nu ti cred, uăi. Aiasta i o minciunî. Eu nu mă ridic.
– Uăi dacî mă faci mincinos îţî dau o bastârcî în bot di ti ie dracu!, prostu’ naibii. Nu mă fă cî ti bat di ti chişi pi tine.
– Uăi!, ai grijî cum vorgheşti cî ti caftesc di ti adunî cu măturoiu’.
Cei doi continuă cearta. Aprind alte ţigări. Pe şosea trece o maşină albastră. La vreo douăzeci de metri de noi, maşina intră în şanţ. Aştept câteva minute. Nu iese nimeni din maşină.
– Ăi fo’ tu la mini în casă când să cânta imnu’? Ăi văzut tu cî eu nu m-am ridicat în chicioari?
– Uăi, tu eşti normal la cap? Cini dracu’ să ridicî în chicioari când cântî imnu’, uăi? Aiasta i aşă, pi stadion, nu acasî.
– Uăi tu vrei batai!, nu ti lăşî. Amu’ ti pocnesc!
– Ia fă-ti încoaci sî ti învăţ minti!, prostalăuli.
Oamenii continuă cearta deşi la câţiva metri de noi, maşina albastră stă cu botul înfipt în şanţ.
– Nu mergem să vedem ce e cu ăia din maşină?, întreb eu pe cei doi.
– Da’ ci i-am pus eu sî intri în şanţ? răspunde unul dintre consăteni.
– Ci i ar sări sî mă agiuti pi mini?, mă întreabă al doilea.
Îi las să se certe şi mă duc la maşină. La volan e un puşti care nu cred să aibă optsprezece ani. În dreapta lui e un alt puşti. Ambii par foarte speriaţi. Pe bancheta din spate sunt două puştoaice îmbrăcate ca de club: fuste mini, tricouri mulate. Cei patru se dau jos din maşină. Par speriaţi şi vorbesc foarte urât.
– Bă!, mufă, spune şoferul prietenului său. Ce dracu fac eu acum? Cum scot maşina de aici?
– Am zis eu să nu venim cu ei, spune una dintre fete. Nu sunt buni nici la pat, nici la şofat. Băi cocalarilor!, mai bine ma duc cu vibratorul la petreceri decât cu voi.
– Băi!, coardo, nu o termini? Poate vrei să îţi umflu botul!, paraşuta dracului.
Puştanii continuă cearta. Consătenii mei la fel.
– Tu nici sî citeşti nu ştii. Amu te-i făcut mare patriot şî stai în chicioari la imn. Dute- n paieli meli de prost!
– Uăi!, dacî ti belesc aicia în drum îi ghini? Uăi!, nu mă fă cî ti bat di crăchi.
Încerc să intru în vorbă cu puştii.
– Hai să scoatem maşina din şanţ. E mai bine să nu vină poliţia. Văd că nu sunt pagube.
– Nu pot cocalarii ăştia să ridice maşina, spune una dintre fete. Au tras pe nas marfă proastă. Nici la pantaloni nu s-au putut descheia. Vai de ei că nu au nici cap nici maţ.
– Morţii mătii de paraşută!, vrei să îţi rup dinţii aici?, se supără şoferul.
– Hai să încercăm, totuşi.
Îi strig pe consăteni şi le cer ajutorul. Aceştia refuză şi continuă se se certe. Fetele au ciorapii rupţi şi se vede că au făcut pe ele de frică.
– La trei, toată lumea împinge maşina, spun eu. Hai!, unu’, doi, trei.
Scoatem maşina din şanţ. Şoferul verifică daca poate pleca. Totul pare în ordine.
– Băi mufelor!, nu îmi găsesc mobilul, strigă unul dintre puştani, nu şoferul. Ăia doi ţărani care se ceartă l-au furat.
– Ăia nici nu au fost pe aici, spun eu. Nu aveai niciun mobil, drogatule.
Cei doi consăteni se apropie de noi.
– Băi ţăranilor!, să îmi daţi mobilul că mă duc la poliţie, băi.
– Tu-ţi morțî măti di cocalar!, înjură unul dintre consăteni. Cini ţ-o luat rabla ta di mobil?,prostani’.
Puştanul primeşte un pumn şi cade în şanţ. Se ridică imediat şi intră speriat în maşină. Maşina cu puşti drogaţi pleacă înspre oraş.
– Uăi animaluli!, dacî îţi zîc omineşti cî eu mă ridic în chicioari api aşă i.
– Ti bat di ti ie dracu’!, uăi. O păţăşti tu cu mini.
Îi las pe cei doi să se certe. Intru în curte şi îmi aduc aminte de cele două pâini cumpărate de mine de la magazin. Nu le mai găsesc. Îmi amintesc că le-am dat uneia dintre cele două fete să le ţină în timpul cât i-am ajutat pe puşti să scoată maşina din şanţ. Fata a plecat la oraş cu pâinea mea cu tot.
– Fie primit!, spun eu şi mă aşez pe banca de lemn din cerdac.
Privesc cum se adună norii deasupra Pădurii Prisos. Poate că va ploua. Poate.

DIN VOLUMUL ,,MĂLINI”-EDITURA EIKON